Eroii rezistenței anticomuniste, decorați de președinte

Dacă Dumnezeu zâmbește, cu siguranță o face în fața curajului, a oamenilor care, sfidând moartea, conjuncturile și propriile neputințe își asumă idealuri și meniri pentru care luptă, dincolo de puterea lor. Pentru că astfel de oameni, rari și excepționali, ridică biata făptură omenească la rangul de Om și omenirea, terfelită în neputințe și tare, la virtute. Iar pentru răbdarea lor, pentru „nebunia” de a-și asuma Crucea grea a destinului și de a ține cu prețul vieții lor scara moralității pe verticală, Dumnezeu le zâmbeşte, șlefuindu-le un destin incredibil, presărat cu miracole pe măsura măreției lor.

Era vara anului 1948. Nistor Man, elev la Liceu „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației se afla acasă, la Şieu. Jandarmii l-au luat de acasă și l-au dus la Sighet, unde a fost dat pe mâna agentului Gherasim, care l-a bătut cu ce a apucat, cu palmele, cu picioarele... . Pentru el era începutul unui coșmar în care regimul comunist avea să-i dezvăluie toată ferocitatea sa: ani grei de detenţie, frică, foame, bătaie, izolare și cele mai ingenioase metode de distrugere a caracterului și credinței, de transformare a omului într-un biet robot, vierme. Decenii de-a rândul a fost numit doar „bandit”.
Zece ani mai târziu, tot într-o vară, vara anului 1958, Silviu Dragomir se pregătea să iasă în oraș. Cineva i-a bătut la fereastră și l-a chemat să meargă la Securitate să dea o declaraţie. S-a grăbit, gândindu-se că va apuca să ajungă la întâlnirea cu actuala sa soție în timp util. Dar acolo, după 20 de minute i s-au pus cătușe și ochelari de tablă, devenind și el „bandit”, „dușman al poporului”.
Vara anului 2018. După 70, respectiv 60 de ani de atunci, cei doi „bandiți” sunt decorați de Președintele României. În urmă cu câteva decenii, pe vremea când nu știau dacă vor apuca ziua de mâine sau vor fi zdrobiți de bătăi și foame, nu s-au gândit niciodată la un astfel de moment. Iar după Revoluție, când în locul recunoștinței au primit uitare și ignoranță, au încetat să mai spere.
Iată că, la aproape 30 de ani de la căderea comunismului, recunoștința a venit. Târziu, dar de la cel mai înalt nivel. Marţea trecută, în cadrul unei ceremonii de la Palatul Cotroceni, au fost decoraţi 23 de deţinuţi politic cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, şi 27 cu Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler. Maramureșeanul Nistor Man, vicepreședinte AFDPR a primit Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, iar Silviu Dragomir, președintele AFDPR filiala Maramureș a primit Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler. Decoraţiile le-au fost conferite de şeful statului „în semn de apreciere pentru înalta ţinută morală şi profe­sională de care au dat dovadă, de-a lungul vieţii, în semn de profund respect pentru cutremurătoarele sufe­rinţe îndurate în temniţele comuniste, precum şi pentru demnitatea şi curajul cu care au luptat pentru susţinerea valori­­lor democratice”.

În cadrul ceremoniei, din partea foștilor deţinuţi politici a luat cuvântul maramureșeanul Nistor Man care a spus: „Am trăit răul absolut, închi­soarea absolută. Nu se aseamănă cu nimic. Închisorile comuniste nu se aseamănă cu închisorile burgheze. Închisoarea noastră era izolare totală. Am aproape 13 ani de închisoare, niciodată nu m-a vizitat familia, n-am scris nicio scrisoare acasă, mi s-a făcut de două ori înmormântarea. Am trăit în ţara în care opresiunea şi crima erau organizate ca orice producţie indus­trială. Când intram în închisoare ni se spunea clar: «Muriţi la locurile de muncă. Aici este locul unde este şi mormântul vostru, aici este locul suferinţei şi al mormintelor fără de cruci»”. Totodată, Nistor Man i-a mulţumit şefului statului pentru decoraţiile acordate deţinuţilor politic din timpul regimului comunist.

„În loc de recunoştinţă pentru cei care au fost închişi avem reproşuri. Dum­nea­voastră sunteţi printre puţinii care ne apreciaţi aşa cum trebuie. (...) Am fost supuşi la nişte suferinţe pe care lumea nu şi le poate închipui. (...) Vă mulţumim foarte mult şi vă rog în numele tuturor să primiţi recunoştinţa noastră”, i-a transmis Man Nistor lui Klaus Iohannis.

Silviu Dragomir a spus că manifestarea a fost una plină de solemnitate și că decorația, pe care nu a sperat vreodată să o primească, este un simbol al recunoștinței pentru lupta generației lor dusă în numele libertății. Atunci, în urmă cu câteva decenii, niciunul dintre foștii deținuți politici nu sperau la un astfel de moment. Dar Dumnezeu le-a zâmbit de nenumărate ori. Pentru că, dacă Dumnezeu zâmbește, cu siguranță o face în fața curajului, a oamenilor care, sfidând moartea, conjuncturile și propriile neputințe își asumă idealuri și meniri pentru care luptă, dincolo de puterea lor.

Alocuțiunea Președintelui României, domnul Klaus Iohannis, susținută în cadrul ceremoniei de decorare a unor foști deținuți politic

„Domnule Președinte al Asociației Foștilor Deținuți Politici, Doamnelor și domnilor,

Sunt deosebit de onorat să-i decorez, în numele statului român, pe unii dintre ultimii foști deținuți politic, oameni care au luptat pentru ca valorile libertății și democrației să renască. Dumneavoastră sunteți dovada vie că în timpul regimului comunist au existat și eroi care au salvat onoarea națiunii și pe care societatea românească îi redescoperă și, iată, îi cinstește cum se cuvine.
Profit de această ocazie să salut participanții români și străini la Congresul Asociației Internaționale a Foștilor Deținuți Politici din Fostele Țări Comuniste, care se desfășoară la Brașov.

Rezistența cu care v-ați opus dictaturii comuniste reprezintă pentru noi toți o lecție de curaj și hotărâre fără termen de comparație.
V-ați pus viața în slujba unui crez suprem – acela de a apăra, cu orice preț, valorile democratice și drepturile fundamentale. Ați fost supuși unor tratamente inumane, ați renunțat la familie, v-ați sacrificat libertatea pentru că ați crezut în viitorul democratic al acestei țări.
V-ați împotrivit cu stoicism dictaturii, iar rezultatul luptei dumneavoastră se vede în parcursul democratic pe care România și l-a asumat după 1990.
De aceea, politicienii care azi se declară victime ale abuzurilor justiției și etalează fără nicio urmă de bun-simț eticheta de «condamnați» sau «deținuți politic» ar trebui să nu mai întineze memoria dramelor prin care ați trecut cu atâta demnitate.

Doamnelor și domnilor,

România celebrează în 2018 o sută de ani de la desăvârșirea statului național unitar.
Suntem, astăzi, o națiune puternic atașată de valorile democratice, membră a Uniunii Europene și a Alianței Nord Atlantice, însă nu trebuie să uităm toate transformările prin care România a trecut în ultimul veac.
Aproape jumătate din secolul care s-a scurs de la Marea Unire, România s-a aflat sub dictatura comunistă, caracterizată prin teroare și prin numeroase abuzuri.
Centenarul este, așadar, despre onorarea istoriei, despre recunoașterea meritelor celor care au contribuit, prin sacrificiul lor, la modernizarea României și, nu în ultimul rând, despre angajamentul ferm al generației de astăzi de a lupta împotriva oricăror manifestări extremiste și radicale care pun în pericol principiile statului de drept și valorile europene.
Avem datoria ca, la 100 de ani de la Marea Unire, să ne implicăm activ în proiectul României de mâine și să milităm pentru democrație, unitate și libertăți cetățenești. Doar așa, sacrificiul celor care au suferit în închisorile comuniste va putea fi valorificat.
Condamnarea ororilor comunismului și valorizarea rezistenței comuniste au fost angajamente pe care mi le-am asumat încă de la preluarea mandatului de Președinte al României. Nu întâmplător am ales să ofer prima decorație domnului Octav Bjoza, președintele Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, ca o recunoaștere a sacrificiului celor care au luptat pentru libertate.
Societatea are nevoie de exemple demne, iar deținuții politic care au pus lupta pentru principiile democra­tice și pentru libertate mai presus decât viața lor reprezintă astfel de repere.
Am susținut, în diferite rânduri, necesitatea prezervării memoriei naționale și importanța cultivării spiritului civic. În acest sens, memoria comunismului va putea fi pusă în valoare în cadrul unui Muzeu al Comunismului, proiect pe care îl susțin în continuare.
În acest demers de cunoaștere și asumare a trecutului, este fundamentală sancționarea faptelor care au reprezentat un atac direct la adresa demnității umane. Constat însă că, în privința investigării crimelor comunismului, ne aflăm într-o situație de blocaj. Nu putem tolera ca cei vinovați de crime împotriva umanității să doarmă liniștiți. Instituțiile abilitate au obligația să acționeze imediat
în acest sens.

În încheiere, aș vrea să reamintesc tuturor că anul viitor vom marca 30 de ani de la căderea regimului comunist.
Va fi un moment extrem de important, în care vom analiza parcursul României postcomuniste și vom rememora idealurile Revoluției din decembrie 1989.
Tocmai de aceea, mă aștept ca autoritățile să dea dovadă de respon­sabilitate și să demareze, încă de acum, pregătirile pentru proiectele și manifestările dedicate acestui moment.
Românii își doresc să vadă evenimente cu o simbolistică profundă, care să ne reamintească tuturor de luptătorii anticomuniști, simboluri ale determinării, curajului și sacrificiului pentru țară.

Vă felicit și vă mulțumesc!”

Ar face și astăzi la fel!


Nistor Man a fost încarcerat în primul lot de deţinuţi politic din Maramureş şi închis pe nedrept 13 ani în „închisorile absolute” din perioada comunista: Sighet, Târgşor, Jilava, Poarta Albă, Peninsula, Galeş, Capul Midia, Constanţa, Oradea, Satu Mare şi Baia Mare. Este anticomunist convins şi s-a opus „hidrei roşii” şi în anii ’50, şi în 1989. Nistor Man a luptat toată viaţa pentru un ţel suprem: libertatea. Dacă ar fi să o ia de la capăt, ar face oricând la fel: „Nu-mi pot închipui altfel. Nu ştiu ce aş fi făcut altfel, nu se putea altfel. Există un destin şi acesta a fost destinul meu. Cred în destin şi în destinul popoarelor cred.”


Silviu Dragomir a fost arestat în 6 august 1958 și condamnat în urma unui simulacru de proces, care a avut loc la Satu Mare şi în care procurorul a cerut „pedepsirea exemplară”, pentru că Silviu Dragomir era „fecior de popă”, la 20 de ani pentru crimă-uneltire contra ordinii sociale. A trecut prin „iadul de la Gherla”, prin cel de la Balta Brăilei, Salcia și Jilava. A fost eliberat abia în 1964, având 40 de kg la înălțimea sa de 1,80 metri. În libertate, coşmarul a continuat.