Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 10 August , 2009

Eroii rezistentei anticomuniste / Blidaru – o poveste ca-n filme

de Gazeta de Maramures
* In „epoca lasitatii, delatiunii si fricii”, un fiu de taran simplu, orfan de razboi, a avut curajul sa ridice o adevarata „fortareata libera”, la Poalele Codrului. * Luptator de frontul din Rasarit in cel de-al doilea razboi mondial, fost armurier in armata Regala, instruit la o scoala de spionaj din Italia, Vasile Blidar – „Blidaru” a luptat aproape un deceniu impotriva regimului comunist. * A fost „vanat”, urmarit, condamnat, i-a fost prigonita familia si distrusa toata agoniseala de-o viata, dar n-a putut fi invins niciodata. Si nici supus unui regim al terorii si minciunii. * Povestea sa incre¬di¬bila s-a transmis peste generatii, ca un testament al cu¬rajului si sacri¬fi¬ciului pentru dreptate. * „Haiducul Codrilor” nu e mort nici in scripte, nici in men¬talul unor oamenilor simpli care tanjesc, si astazi, dupa ajutorul lui. Disident in numele dreptatii In primii ani de teroare comunista, la cooperativa din Odesti au ajuns niste ajutoare pentru fami¬liile sarmane si orfanii de razboi. Firimiturile saracilor au fost ochi¬te insa de sefii cooperativei. Un singur om s-a opus jafului: Vasile Blidaru. Pentru „crima” de a protesta impotriva unei marlanii a fost arestat si mai apoi urmarit si vanat vre¬me de aproape un deceniu. E ra „primavara” unui regim rosu, care prevestea teroarea. Comunistii tocmai fraudasera alegerile din 1946, iar maramuresenii au fost chemati cu arma-n mana sa-si apere pamantul, ochit de rechinii sovietici. Elitelor li se pregatisera celulele reci si regimul exterminarii, tinerilor – reeducarea prin tortura, taranilor – gulag-urile si deportarile. Tara era in fierbere, iar cei mai viteji flacai luptau deja cu arma-n mana, in munti, pentru dreptate, libertate si onoare. Cei mai multi nu indrazneau insa sa se ridice impotriva regimului nici macar in soapta. Frica, lasitatea si delatiunea, paralizasera masele, lasand cale libera unui regim to¬talitar odios. Pe atunci, Vasile Blidar – „Blidaru”, muncea la cooperativa din satul Odesti, ca gestionar. Desi avea doar doua clase, isi castigase aprecierea tuturor si renumele de om destept, harnic si priceput la toate. Si-a pierdut tatal in razboiul pentru rein¬tregirea tarii si a fost nevoit sa deprinda de mic diferite mestesuguri. Confectiona butoaie, care, rezistau unui test incredibil: aruncatul de pe deal. Isi ridicase singur o moara, dotata cu un sistem de siguranta inventat de el. Cat era ziua de lunga, moara lui Blidaru ramanea deschisa, pentru ca oricine incerca sa fure isi prindea degetele intre fiare. Iar vestea „capcanei” tinea hotii la distanta. Tot la cooperativa, muncea o tanara fru¬moa¬sa, harnica si cu un talent deosebit pentru croitorie – Florica. Cei doi s-au casatorit si incet, si-au inchegat o gospadarie prospera: trei vaci, oi, porci, gaini, teren arabil. Numai ca, prin 1948-1949, la cooperativa la care lucra Blidaru si sotia sa au sosit niste ajutoare pentru copiii sarmani si orfanii de razboi: faina, haine, ghete etc. Nu era mare lucru, dar sefii cooperativei tot s-au lacomit sa si le insuseasca. Blidaru le-a explicat ca si el a fost orfan de razboi si stie cat e de greu sa cresti fara tata si un asemenea gest ar fi impardonabil. De aici s-a nascut un conflict umflat de de¬la¬tori, care i-au pus lui Blidaru, pe veci, „pecetea de dusman al regimului”. A fost reclamat de sefii cooperativei si simpatizantii comunisti, care au semnat o plangere prin care ii puneau in carca fel de fel de activitati „infractionale”: lansarea de mesaje anticomuniste, amenin¬tari la adresa comunistilor etc. A fost dat afara din serviciu si, la scurt timp a venit o „cohorta” de securisti si militari, cu un mandat de arestare pe numele lui. Avea acasa trei copilasi mici: Gheorghe, de un an si ceva, Valer avea patru ani, iar Maria 7-8 ani. A fost incatusat si tarat prin vai, pana in Baita, unde se dusese vestea ca cineva ar fi ascuns niste arme. Pe drum, securistii au tinut sa-i demonstreze ca „pentru dusmanii regimului nu e nici mila, nici indurare”, asa ca au pornit batjocura. Unde vedeau o balta, ii ordonau sa se aseze in pozitia de culcat. Asa ca, pe drumul de intoarcere din Baita, n-a mai suportat nedreptatea și s-a ascuns dupa niste rachiti, furisandu-se in Codru. Era inceputul unei perioade de pribegie, de trai in conditii extreme si de prigoane crunte, care a culminat cu arestarea si haituirea sotiei, a copilasilor nevinovati si a tuturor celor care erau banuiti ca, vreodata, au avut legaturi de orice fel cu „Blidaru”. Viata in buncare si pasarea prevestitoare Inteligenta sclipitoare si spiritul practic l-au transformat pe Blidaru dintr-un taran care fugea de securitate intr-o adevarata legenda. La rostirea numelui sau, tremurau, sau chiar mureau de frica comunistii si dusmanii care i-au prigonit familia. A sa cum stau cocotati pe dealuri, la interferenta a trei judete – Maramures, Salaj si Satu Mare, codrii din preajma satului Odesti, par o fortareta naturala. De cate ori intrebi de „Blidaru” in aceasta zona, instinctiv, satenii privesc in departari, la codrii salbateci, de unde, uneori, parca se mai aud impuscaturi si zgomote asurzitoare de grenade. Modul in care a rezistat Blidaru aproape un deceniu, intre animale salbatice si desisuri nu a fost dezlegat in totalitate nici astazi. Calitatile si faptele sale remarcabile, s-au impletit cu legendele si hiperbolizarile localnicilor, dand nastere unui „haiduc” la fel de celebru ca Pintea. Dupa evadare, Blidaru s-a retras in Codru, dar, spre deosebire de alti luptatori anti¬comunisti din munti, era un „lup singuratic”. Sporadic, se mai intalnea cu Traian Rogoz, Soponaru si alti disidenti din zona, dar modul sau de viata de viata si de lupta cu regimul terorii este unic. Datorita intelegentei sclipitoare si cunos¬tinte¬lor dobandite pe front, isi confectiona singur pana si armele. Se spune ca, a fost si armurier in armata regala, asa ca satenii din zona sunt singuri ca pana si gloantele si grenadele cu care se apara erau confectio¬nate de mana lui. Spre deosebire de ceilalti dizidenti, Bli¬da¬ru n-a avut niciodata teama de a se plimba ziua prin padure, sau chiar prin sate. Insa „vizuina” lui n-a fost depistata niciodata de securisti. Se spune ca, isi construise mai multe „buncare”, la 2 metri sub pamant, cu o intrare ingusta prin care incapea un singur om. „Casutele” luptatorului anticomunist erau toate dotate cu pat, soba si horn, dar, zice-se ca fumul nu iesea prin pamant, ci era dirijat prin niste scorburi, in asa fel incat securistii sa nu-l poata descoperi. Instruit pentru spionaj in Italia Prin 1951, Blidaru a reusit sa fuga in Italia. La Trieste a urmat o scoala de spionaj pentru culegerea de informatii si se spune ca s-ar fi intors cu arme, harti, binoclu si alte „dotari moderne”. Din Italia ar fi trimis familiei diferite pachete si fotografii, dar toate au fost „interceptate” de securitate. Desi putea ramane in Italia, s-a intors in tara ca „sa-i chinuie un pic pe securisti”. Dupa ce au aflat de revenirea sa in codri, securistii s-au incrancenat si mai tare sa-l prinda, pentru a afla cine si cum l-a instruit in Italia. „Auzit-ai de Blidaru?” Tragator de elita, Blidaru n-avea probleme cu asigurarea hranei. Vana prin paduri capre, iepuri si isi procura din sat faina de mamaliga, branza si slanina. Satenii povestesc ca Blidaru aparea la portile unor cunoscuti sau oameni instariti si ii intreba daca au auzit de Blidaru. Chiar mama viitoarei sale nore, Delia, a trait un astfel de episod: „maica-mea ase l-o si cunoscut. Era din Basesti si o iesit la o vaca ca trebuia sa fete noaptea si el o intrebat tu nevasta, auzat-ai de Blidaru? Nu-ti fie frica ca nu-ti fac nimic, da’ da-mi niste faina de mamaliga si niste branza de oi, ca stiu ca voi aveti”. Farsele si confruntarile cu securistii Spre deosebire de alti disidenti anticomunisti, Blidaru nu se ferea sa se prezinte, incognito, chiar in „vizuina dusmanilor” sau sa-i invite, prin biletele, sa vina sa-l aresteze. De la organe obligate sa cante „Traiasca regele”, la militari care se impuscau intre ei, farsele lui Blidaru au razbunat umilinta unui popor calcat sub cizma comunismului. I mediat dupa arestarea si evadarea lui Blidaru, securitatea a luat in vizor familia haiducului. Sotia si cei trei copilasi mici au fost arestati de mai multe ori. Iar dupa eliberare s-au trezit pe drumuri. Casa si anexele gospodaresti fusesera distruse, animalele sacrificate sau furate. Mai mult, sotia lui Blidaru, Florica, a fost chemata la numeroase interogatorii si supusa la torturi inimaginabile, pentru a spune unde se ascunde sotul sau. Mahnit de marsavia fara margini a co¬munistilor, Blidaru i-a avertizat intai sa-i lase gospodaria, familia si rudele in pace. Apoi, unora, le-a dat o lectie. Fiind un tragator desavarsit, Blidaru si-ar fi putut anihila rapid toti dusmanii. N-a facut-o, insa, decat accidental. In schimb, teama pe care o inspira era atat de puternica, incat se spune ca unul dintre cei care l-au „turnat” la Securitate a facut infarct cand l-a vazut. Mai mult, intr-o perioada in care „odioasa securitate” era atotputernica, Blida¬ru a ridiculizat cel mai puternic instrument anticomunist prin farse pline de haz si de inteligenta. Se spune ca haiducul era un maestru al deghizarilor. Imbracat in maturator, tigan sau vanzator de icoane, colinda satele pentru a afla ce spune lumea despre „Blidaru” si ce-i pregateste securitatea. Sub o astfel de infatisare se spune ca s-ar fi prezentat chiar si la o sedinta de partid, si la o nunta, unde i-a obligat pe mai marii vremii sa cante „Traiasca Regele”. Mai mult, pentru a nu le face rau celor care il ajutau, obisnuia sa lase bilete militienilor sau chiar sa-i trimita pe cei care il ajutau sa „denunte” si sa comunice organelor incotro a luat-o. Pe stalpi, pe copaci, la postul de mili¬tie, in frizerii sau baruri, peste tot, apareau biletele cu „Pe aici a trecut Blidaru”. Numai ca, de frica, militienii ezitau sa-l urmareasca. Chiar si sotia haiducului, Florica, a fost trimisa cu astfel de biletele. Iar familia lup¬tatorului anticomunist spune ca, de multe ori, acesta ar fi putut fi ajuns din urma daca s-ar fi vrut. Dar, „intamplator”, militienii isi cautau de lucru sau se prefaceau ca nu gasesc ceva, pana cand se indeparta Blidaru. Legendele spun ca, la un moment dat, un „om al legii” i-ar fi gasit o arma, iar Blidaru l-a cautat noaptea si i-a cerut sa i-o inapoieze. Omul, speriat, i-a dat arma si si-a facut nevoile pe el de frica. Mai mult, se zice ca Blidaru ar fi stat la un moment dat chiar la masa cu securistii. Stia sa cante si a tras un chef de pomina cu urmaritorii sai, iar dimineata le-a lasat un bilet: „Ati stat la masa cu Blidaru”. Episoadele confruntarilor sale cu militarii sunt la fel de impresionante. Nu odata, datorita strategiei sale stralucite, si-a incurcat urmaritorii care au ajuns sa se impuste intre ei. Satenii din zona spun ca, datorita ecoului de pe vai, cand era incercuit, Blidaru arunca cateva grenade, care sunau precum un tun, iar militarii fugeau mancand pamantul. Datorita calmului, nu o data Blidaru a reusit sa se furiseze pe langa urmaritori. Se zice ca, pe cand se intorcea de acasa, a dat nas in nas un grup de militari, politisti si securisti care l-au intrebat unde merge. A raspuns ca merge sa se culce. Iar urmatorii s-au destainuit ca pleaca in Codri, in cautarea lui Blidaru.. „Ce parere aveti de Blidaru?” Luptatorul anticomunist obisnuia sa le iasa inainte oamenilor care mergeau spre targul din Arinis sau aveau treaba prin padure, sa intrebe ce parere au de Blidaru. Cei mai multi raspundeau ca e un om care iubeste dreptatea, bun si care nu a facut rau nimanui, dar e prigonit pe nedrept de comunisti. Aceasta este imaginea haiducului in zona Codru chiar si astazi, cand pare mai respectat si admirat ca oricand. Tradarea si moartea unui erou Tradat de sotia camaradului sau Traian Rogoz, incercuit si impuscat, luptatorul anticomunist Blidaru n-a putut fi invins de securisti. A scapat din ambuscada si se spune ca a preferat sa se sinucida decat sa fie umilit de comunisti. La mai bine de un sfert de secol de la moartea sa, Blidaru n-are insa nici certificat de deces, nici mormant. In perioada lungii sale pribegii in co¬dri, Blidaru venea rar acasa, ca sa nu sporeasca si mai tare teroarea la care era supusa familia sa. In schimb, incerca sa-si intalneasca copiii si sotia, regizand intalniri inedite. Fiul cel mic, Gheorghe, povesteste ca tatal sau l-a rugat pe un vecin sa-l ia cu el cand merge dupa lemne. In padure, Blidaru s-a apropiat de Gheorghe si l-a intrebat daca stie de tatal sau. Baietelul, care nu-si vazuse niciodata parintele, nu l-a recunoscut si a zis ca nu stie. Dar l-a intrebat cine e. Haiducul a raspuns ca e un satean din Cuta care isi cauta vitele. Astfel de intalniri au fost regizate si pentru fiul cel mare al luptatorului anticomunist, Valer. Familia povesteste ca „si pe Valer l-a intrebat daca n-a vazut o vaca. Valer i-a spus ca-i din Odesti. L-a intrebat de maicuta, si i-a spus „da, e mama”. L-a intrebat daca mai coase. Au vorbit undeva intr-un loc mai retras, intr-un tufis. I-a tot pus intrebari, iar Valer si-a dat seama si, sa se asigure, i-a dat jos clopul din cap si a vazut ca avea inceput de chelie. In acel moment, i-a spus: „nu cumva tu esti tatuca nost?”. I-a spus „nu” dar ii curgeau lacrimile. Vali i-a spus: „ba, dumneata esti, ca ne-a spus maicuta ca n-ai par pe cap”. Desi era divortat formal de sotie, pre¬vestindu-si parca moartea, Blidaru a venit acasa in ziua de Pasti a anului 1958. Abia se crapa de ziua si copiii dormeau inca, cand a batut cineva la geam. Haiducul a intrat in casa, incarcat de cadouri pentru copiii: bomboane, cate 25 de lei si cate un cutitas pentru baietii sai. Atunci Gheorghe a fost chemat sa-si cunoasca tatal: „Io am zis prima data ca nu-i tata, ca-i omul din Cuta care isi cauta vacile”. Apoi s-au asezat la masa, ca o familie, au mancat, au povestit, iar la plecare, Blidaru si-a trimis sotia la politie sa anunte ca acesta a fost in sat si a vizitat-o. De data asta, haiducul nu s-a grabit si nu s-a ferit de lume. S-a plimbat prin sat, a dat binete, si s-a retras incet in codri. Cateva saptamani mai tarziu, de Rusalii, a fost insa incoltit de securitate, in casa Floricai Rogoz, sotia fostului sau camarad, Traian Rogoz. Securitatea stia ca, din cauza ca aceasta locuieste langa padure, e vizitata de Blidaru si i-a propus un targ: sa-l tradeze pe haiduc, in schimbul eliberarii sotului sau, care era inchis. Se spune ca, in inchisoare, si lui Traian Rogoz i s-a propus sa mearga la o intalnire aranjata cu Blidaru, unde acesta sa fie capturat, dar a refuzat. In schimb, sotia lui a acceptat targul. Se spune ca, tot prin ea, securitatea ar fi in¬cercat sa-l adoarma pe haiduc. Femeii i s-a dat un vin tratat cu somnifere, pe care ar fi trebuit sa i-l serveasca lui Blidaru, dar acesta a presimtit ca vinul e „imbunatatit” si a cerut apa. Cand s-a dus dupa apa, Florica Rogoz ar fi „activat” un sistem de alarma montat de securisti. Atunci casa a fost incercuita. Dupa iesirea lui Blidaru, femeia a inchis usa, si s-a aruncat la pamant, cum a fost instruita, iar haiducului i s-a cerut sa se predea. A refuzat si la randul sau, le-a cerut militarilor sa se retraga. A urmat o confruntare in care unii spun ca Blidaru ar fi fost impuscat, desi Securitatea avea ordin sa-l captureze viu. Fiul cel mic, Gheorghe si sotia aces¬tuia, Delia, spun insa ca lucrurile au decurs cu totul altfel: „l-au incercuit, si el a aruncat o grenada. Militarii au inchis ochii si s-au im¬puscat intrei ei. Cu masinile o dus mortii. Doua-trei masini de morti. El o fugit pana pe Dealu Lung, da’ era impuscat intr-un picior. Cand o vazut ca nu mai poate merge si curge sangele ase tare din el, s-o gandit ca decat sa-i chinuie aiestea, mai bine se omoara. Si s-o impuscat el”. Pentru recunoasterea cadavrului a fost chemata Florica Rogoz si alti vecini. Apoi, corpul a fost aratat precum un trofeu organelor de stat, iar capul i-ar fi fost taiat si trimis la Securitate, la Bucuresti, drept dovada pentru „faptele de arme” infaptuite de securisti. Cert e ca, dupa episodul din satul Huta, din curtea Floricai Rogoz, Blidaru a disparut. Corpul n-a fost gasit niciodata, iar familia n-a reusit sa obtina nici astazi un certificat de deces. Fiica cea mare, Ma¬ria si-a intalnit de mai multe ori tatal. Spune ca, intr-o zi de sarbatoare, pe cand mergea impreuna cu mama sa la targul din Arinis, Blidaru le-a iesit in cale: „Mie mi-a iesit in cale cand am avut vreo 18 ani. Mergeam la targ cu mama si inca o femeie din sat. Pe drum, femeia aceea a tot vorbit de tata. Cand am ajuns la marginea satului, ne-am apropiat de o padure. Atunci a iesit tata. Nu l-am recunoscut. Chiar i-am zis ca-l stiam mai mare. Mi-a raspuns ca eram micuta pe atunci, si ma uitam de jos la el. Oricum, era inalt. A vorbit mai mult cu mine, ca pe mama era suparat ca a divortat. Dar ea a divortat de fapt formal, dar si asa au chinuit-o. A venit cu noi pe Valea Tamasestilor. M-a intrebat cu ce baieti vorbesc pentru ca isi dorea sa fiu in siguranta, mi-a spus sa-l strang de mana sa vada ce putere am, s-a comportat ca orice parinte”, povesteste printre lacrimi fiica luptatorului anti¬co¬munist. Prigoana familiei Blidaru Teroarea securitatii revarsata asupra lui Blidaru a fost dublata de prigonirea, in cel mai odios mod, a familiei sale * Sotia si cei trei copiii ai luptatorului anticomunist au fost arestati in repetate randuri * Fiului cel mare, Valer, i s-a interzis sa urmeze cursurile unei scoli, iar fiica, Maria, s-a putut casatori doar cu aprobarea lui Gheorghiu-Dej * Pentru securitate, chiar si un simplu picnic al familiei era motiv de interogatorii, suspiciuni si tracasari. Securitatea nu numai ca n-a reusit sa-l invinga pe Blidaru, dar n-a reusit nici sa-i nimiceasca numele si familia. Prigoniti si supusi la cele mai odioase abuzuri si nedreptati, apropiatii lui Blidaru au ramas, asemeni haiducului, cu fruntea sus si cu credinta ca, intr-o zi, Dumnezeu va repara nedreptatile la care au fost supusi. Iar dupa zeci de ani in care au fost stigmatizati si prigoniti pe nedrept, crezul lor s-a implinit. Toti urmasii fostului luptator anticomunist sunt oameni demni, respectati, realizati. Familia lui Blidaru a fost luata in co¬limator imediat dupa evadarea haiducului. Gheorghe avea un an si 7 luni cand a fost arestat prima data, iar fratii sai, Valer si Maria, 4-5, respectiv 7-8 ani. Fiica lui Blidaru spune ca mama sa era bolnava si plecase la medic in Satu Mare, iar ei, copiii, stateau la bunici. La miezul noptii le-a batut in geam securitatea: „Dormeam acolo ca mama era bolnava si s-a dus la medic in Satu Mare. Si au venit noaptea si ne-au arestat. Si ne-au dus in Zalau la Securitate. Nevasta fratelui maicutii avea un copil de 6 saptamani. Si pe acela l-au dus. Pe toti ne-a dus. Eu m-am dus cu cela mic in spate. In camasute si in capul gol ne-au dus. Pe atunci erau camasi de panza si norocul meu a fost ca pe sub camasa noua aveam una mai mica. Aveam haine, ca mama era croitoreasa, dar ne-au luat cum ne-au ridicat din pat. Ne-au spus ca nu trebuie sa ne imbracam, ca trebuie numai sa le aratam pe unde se merge in Baita. De parca cine stie cate drumuri erau spre Baita... In capatul satului ne asteptau niste masini, ne-au bagat in niste dube negre. Parca si acum vad cum era o roata in mijlocul dubei in care ne-a urcat. Ne-au dus la Securitate in Zalau. Noi si bunica am ramas timp de o luna. Atunci nu ne-au despartit de bunica. Bunica avea vreo 60 de ani. Gheorghita avea un an si sapte luni si tot zicea „ca-ca”. Bunica il ducea la oala, iar cand il punea acolo parca il punea pe foc, asa plangea. El zicea saracul „ca-acasa”. Fiul cel mare al lui Blidaru, Valer, devenise la 4 ani, sef de camera in puscarie. In fiecare seara si dimineata dadea raportul comandantului. Cate un gardian mai milos rupea din pachetele chiaburilor si le lasa copiilor, in camasute, cate ceva de mancare. Dupa o vreme, copiii au fost eliberati. La fel si Florica Blidar. Dar apoi si-au pierdut toata gospodaria, distrusa si pradata de comunisti. Dupa o vreme au fost insa arestati din nou. Maria Chis, fiica lui Blidaru povesteste: In urmatorul an ne-au dus in in¬chisoare cu mama. Atunci ne-au despartit de mama si i-au spus ca ne duc in Siberia. Au luat-o si pe o matusa de-a mamei. La Jibou ne-au despartit de mama, ca au batut-o tare rau. Si in cap era neagra ca taciunele. N-o mancat saraca 8 zile, ca s-a gandit ca poate va muri. Seara ne-au bagat intr-un garaj pe noi, copiii si ne-au spus sa stam cuminti ca merge numai sa-si ia tigari. Erau acolo cateva scanduri. Eram desculti si ne-a spus sa stam cu picioarele pe scanduri sa nu stam pe beton. Dupa ce s-au inchis usile a fost tare intuneric. Dupa o vreme ne-am apucat sa strigam: „domnule, domnule, hai si ne deschide!”. Intr-un tarziu a venit. Mama, saraca ne-a auzit strigand. Atunci i-a spus ca ne trimit in Siberia si n-o sa ne mai vada niciodata, iar ea a vrut sa se omoare. A vrut sa se spanzure in celula. Stia orarul cand veneau sa o verifice, asa ca avea timp. Dar cand s-a pregatit a venit cineva la usa, si ea a inteles din asta ca-i un semn si n-a mai incercat”. Prin rugaciune, Florica Blidaru a primit putere si tarie, in asa fel incat nu numai ca n-a mai incercat sa se sinucida, ci a reusit sa nu verse nicio lacrima din cauza comunistilor. Fiind croitoreasa priceputa, s-a mutat la parinti si a muncit de zor pentru a-si intretine copilasii. Dar frecvent era chemata la securitate si schingiuita. Gheorghe Blidar spune ca: „o batut-o de tata o facut-o ca broastele pa mana si o impuns-o cu indreaua si o bagat-o in cada cu apa. Avea cheaguri de sange, cam cat un ban. Toata viata o ramas cu doua vanatai pe spate. Odata i-o zdrobit degetele la usa, ca ea, cand spala haine, i se albeau si nu le putea misca. Alta data o batut-o numai in palme si-n calcaie. O fost la multe inchisori, la Jilava, Miercurea Ciuc, Satu Mare. S-o imbolnavit si de acolo cred ca i s-o tras apoi si boala din cauza careia o murit”. Copiii lui Blidaru au fost exclusi de la scoala, in re¬pe¬tate randuri, iar fiica sa, Maria, s-a putut casatori doar cu aprobarea lui Gheor¬ghiu Dej. Mai mult, satenii care l-au ajutat sau doar s-a banuit ca l-ar fi ajutat, pentru ca ii erau rude sau prieteni, au fost condamnati la ani grei de puscarie, unii murind in temnita. Mai tarziu, Florica a fost sfatuita de cineva sa divorteze formal de Blidaru, pentru ca, in acest fel, va scapa de securitate. Numai ca divortul i-a adus si mai multa inversunare si bataie din partea securitatii. Dupa moartea lui Blidaru, Florica a fost condamnata la 10 ani de inchisoare, numai pentru ca i-a fost sotie. A executat aproape 5, pana la decretul de gratiere din 1964. Dupa Revolutie s-a imbolnavit si, in 1997 s-a stins, la aproape 80 de ani. A plecat insa impacata si, mai ales, demna. Desi era o fire puternica, Florica Blidar avea un suflet bun. N-a purtat pica celor care i-au facut rau si a iertat-o pana si pe Florica Rogoz, cea care i-a tradat sotul. Soția lui Bildaru a mers chiar și la inmormantarea femeii care i-a parat soțul. 7 pedepse pentru un nevinovat Maria Chis spune ca, dintre toti fratii, cel mai mult a avut de patimit Valer Blidar, fiul cel mare al luptatorului anticomunist: „Fratele meu a fost pedepsit de 7 ori pentru ca a fost copilul lui Blidaru. Cineva l-a parat ca el seamana cel mai bine cu tatuca. Si de aceea tot pe el au stat cu ochii: prima data puscaria cu bunica, a doua oara cu mama, a treia oara a fost exmatriculat de la scoala. A patra oara a fost cand a dat examen la liceul de la Satu Mare. Atunci i s-a spus ca a reusit, dar nu sunt locuri. Ne-au trimis la Partid. Am vorbit la Partid si ne-au trimis inapoi la Liceu. Cand am ajuns inapoi mi-au spus ca nu se poate, dar daca se intoarce peste un an sau doi n-o sa mai trebuiasca cereri. Pe urma s-a dus la Bucuresti. A vrut sa dea la facultate si cand au venit aici sa se intereseze cine-i, au nimerit tot comuniști, asa ca nu l-au primit. Asta a fost a 5-a pedeapsa. Dupa liceu a facut ceva Scoala Tehnica si a reusit sa gaseasca de lucru la Comitetul Central unde lucra la intretinere: usi, geamuri etc. S-a aflat in sat ca Valer lucreaza la CC si a venit cineva sa-i ceara mamei adresa sa-l cheme in armata. Si, cand colo, a trimis o hartie la Bucuresti ca tata era fugar si l-au dat afara. Asta a fost a sasea pedeapsa. A saptea oara: cand a ajuns in armata, s-a spus ca-i a Blidarului. I-au dat ce era mai greu. Mi-a scris o scrisoare codata. M-a invatat un alfabet din numere: a era 1, b era 2, pana la 9 erau litere din alfabet. Si acolo era: „maicuta asa mi-e de greu, ca-n iad”. Mama a dat slujbe, a tinut post si dupa 6 saptamani o venit acasa, in permisie”. Dupa Revolutie, insa, Valer Blidar a devenit un om de afaceri prosper, respectat si a primit titlul de cetatean de onoare a comunei natale. „Crima” de a merge la picnic Nora cea mica a lui Blidaru, Delia, spune ca prigoana Securitatii a continuat pana la Revolutie: „Prin 80-81-82, am mers in padure, am prajit, am ascultat muzica. Eram toata familia. Asta o fost la sfarsit de saptamana. Marti o venit de la Baia Mare sa ne cheme la declaratii si o zis ca am aniversat nu stiu cati ani de cand o murit el. Ne-o tot chemat sa dam declaratii. Apoi ce sa declari? Noi nici in padure n-am avut dreptul sa merem, noi n-am putut mere nicari”. „Mamei mele nu i-a curs nicio lacrima cand ne-au distrus ca¬sa. A spus: „Dumnezeu ni le-a dat, Dumnezeu ni le-a luat”. Si asa o si fost. Dumnezeu ne-o ajutat, ca am avut credinta. Dar n-am dori la nimeni sa treaca prin ce am trecut” - Fiica Floricai Blidar