• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 17 Octombrie 2019

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Luni , 1 Iulie , 2019

Episcopia Ortodoxă a Maramureșului a înființat o Bibliotecă și în Torino

Cu binecuvântarea Preasfințitului Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, au fost dăruite două mii de cărți Parohiei Moncalieri Torino, din Italia, pentru înființarea unei biblioteci românești. Cărțile au ajuns în Italia zilele trecute. Vorbim de a treia bibliotecă înființată în străinătate, în acest an, de către Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului.

 

 

În cadrul Proiectului dedicat Anului Omagial al Satului Românesc, Episcopia Orto­doxă a Maramureșului și Săt­marului desfășoară un amplu pro­gram de înființare a mai multor biblioteci, în special în mediul rural. Dar, pe lângă acestea, sunt în calcul și câteva biblioteci pentru parohiile românești din Diaspora. În acest sens, Preasfințitul Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a sfințit două spații, la Paris și la Berna, unde urmează să fie duse cărțile, iar în Parohia Torino din Italia s-au dus de curând două mii de volume. Acest lucru a fost posibil datorită domnului profesor George Mărăcineanu din Breaza, județul Prahova, care și-a donat propria bibliotecă. Cărțile au fost preluate de către Episcopia Ortodoxă a Mara­mu­reșului și Sătmarului și transfe­rate direct la Parohia Ortodoxă Română din Moncalieri Torino, Episcopia Ortodoxă Română a Ita­liei. Parohia este păstorită de pă­rintele Marius Floricu, care a ridicat aici o Biserică în stil maramureșean, și o reședință parohială, având la dispoziție și spațiul necesar pentru o astfel de bibliotecă. El este și protopopul Protopopiatului Piemonte I din Torino.

Din delegația care a dus cărțile au făcut parte pr. dr. Cristian Ștefan, consilierul cultural al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului și părintele Octavian Andreica din parohia Șișești. „În total au fost duse două mii de volume pentru noua bibliotecă. În parohia părintelui Marius Floricu sunt foarte mulți români, și în fiecare duminică vin regulat la Biserică peste 300 de persoane. Sunt mulți români în zonă, iar acest lucru se vede și din faptul că sunt trei parohii românești în Torino. Vorbim de circa 100 de mii de români care locuiesc în Torino și în împrejurimi. Tocmai de aceea, o asemenea bibliotecă este binevenită în această comunitate, mai ales că nu exista așa ceva până acum. Cărțile dăruite sunt în special din literatura română și universală, fiind destinate atât tinerilor cât și adulților.

Părintele Marius Floricu a fost extrem de bucuros pentru darul primit. Anul viitor urmează să se târno­sească Biserica la care slujește, prilej cu care va fi inaugurată oficial și această Bibliotecă. De asemenea, pe viitor există o cerere aprobată de Preasfințitul Iustin, să se înființeze o bibliotecă și în Parohia din Livorno, tot din Italia, unde este de asemenea o comunitate mare de români. În perioada următoare vom stabili exact cum vom strânge cărțile destinate acestei biblioteci”, ne-a declarat pr. dr. Cristian Ștefan, consilierul cultural al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.