Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Joi , 17 Aprilie , 2014

E(e)st@ry, o poveste de succes şi la nivel naţional

de Gazeta de Maramures

La Şcoala gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” din Baia Mare (dir. prof.Grigore Mureşan) an de an se desfăşoară, pe lângă actul educativ propriu-zis, activităţi extraşcolare ce au ca scop atragerea elevilor spre lectură, munca în echipe şi colaborarea cu alţi elevi cu vârste şi preocupări similare din şcoli europene.

 
 

Aceste activităţi se realizează sub formă de proiecte la care elevii participă pe bază de voluntariat. În afară de proiectul şcolar multilateral Comenius „Traditional Openair Games to Improve Children’s Skills” , care se află în derulare, în şcoala noastră se desfăşoară cu succes şi proiecte eTwinning.

E(e)st@ry este un proiect de acest fel, care a fost iniţiat de şcoala noastră şi s-a desfăşurat în anul şcolar precedent. Coordonatorul de proiect, profesoara de limba engleză Monika Bandi, a cooptat în juru-i 8 şcoli din Europa, astfel încât pe timpul vacanţei de vară proiectul a fost înscris pe platforma eTwinning. Primul succes l-a reprezentat obţinerea titlului de „Cel mai bun proiect al lunii august 2012 în România”, eveniment ce a facilitat participarea coordonatorului de proiect la un atelier de lucru eTwinning Professional Development Workshop ce a avut loc la Budapesta.

În urma activităţilor desfăşurate proiectul E(e)st@ry a obţinut pe rând Certificatul Naţional de Calitate şi Certificatul European de Calitate.

 

Activităţile din cadrul proiectului au fost diverse. S-au lecturat poveşti tradiţionale, acestea au fost tehnoredactate, adaptate şi traduse în limba engleză, s-au realizat exerciţii de vocabular pe baza textelor (un puzzle cu 15 cuvinte din poveste; exerciţii de lectură de tip grilă, exerciţii de înţelegere a textului lecturat), s-au creat desene care să ilustreze acţiunea poveştii; pe baza desenelor s-au confecţionat măştile şi marionetele care au servit la teatrul de marionete; de asemenea cartea de colorat ce conţine conturul desenelor făcute de fiecare şcoală parteneră pe marginea poveştii, s-au făcut înregistrările audio şi video ale poveştilor, s-au lecturat poveştile partenerilor şi s-a transpus în dialog povestea fiecărei ţări.

Produsele finale au fost deosebite: o carte cu poveşti ce a cuprins toate poveştile scrise de elevii din cele 8 ţări partenere însoţite de exerciţii de vocabular şi de înţelegere a textului lecturat, o carte de colorat cu eroii poveştilor scrise, un audiobook în care se regăsesc poveştile lecturate în limba engleză de către elevi, un videobook în care elevii, prin tragere la sorţi, au transpus povestea în piesă de teatru sau teatru de marionete, jocul cu zar şi pioni realizat pe baza poveştilor şi jocuri de puzzle din desenele ce au acompaniat poveştile. Toate produsele finale au fost realizate de elevi, prin mijloacele proprii oferite de infrastructura şcolară în Centrul de Documentare şi Informare al şcolii şi în cabinetul de informatică.

Elevii au lucrat în ateliere de creaţie în funcţie de abilităţile fiecăruia. Atelierul de desen a funcţionat în paralel cu atelierul de creaţie.

Ca urmare a realizării acestor produse finale deosebite, atât prin calitate cât şi prin valoare didactică, proiectul nostru a participat la cea de-a VIII- a ediţie a Concursului naţional de produse finale „Made for Europe” ce s-a desfăşurat anul acesta la Braşov în perioada 9-12 aprilie, concurs deschis unităţilor de învăţământ preuniversitar care au fost implicate în proiecte finanţate prin programele Uniunii Europene pentru educaţie şi formare profesională în anul şcolar 2012-2013. Concursul se desfăşoară sub directul patronaj al Parlamentului European şi este cuprins în Calendarul concursurilor naţionale şcolare finanţate de către M.E.N. în anul şcolar 2013-2014. Scopul competiţiei este promovarea şi valorificarea experienţelor unităţilor de învăţământ în derularea proiectelor finanţate prin programe cu fonduri europene din domeniul educaţiei şi formării profesionale.

 

La concursul de anul acesta au participat 112 produse finale din 39 de judeţe din ţară. Şcoala gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare a fost reprezentată de elevul Leş Tudor (clasa a VII-a B), care în urma amenajării standului cu produse finale şi a prezentării acestora şi a proiectului în faţa juriului a obţinut locul al II-lea în cadrul concursului.

La selecţia proiectelor participante s-au avut în vedere următoarele criterii generale: relevanţa educaţională a produsului pentru unitatea de învăţământ, transferabilitatea produsului, caracterul practic (utilitatea produsului educaţional), calitatea prezentării produsului final.

 

Criteriul care a cântărit cel mai mult în jurizare a fost caracterul valorizator al produselor finale. Toate produsele finale din cadrul proiectului eTwinning E(e)st@ry corespund acestui criteriu şi prin beneficiile pe care le aduc aceste produse elevilor şi cadrelor didactice astfel că s-a avut în vedere dezvoltarea aptitudinilor şi competenţelor ştiinţifice şi tehnologice prin confecţionarea jocului de societate, a jocului de puzzle; capacităţii de a utiliza şi manipula instrumente tehnologice prin înregistrarea audio, video, montarea filmelor; capacităţii de exprimare artistică printr-o gamă variată de mijloace prin realizarea cărţii de colorat; capacităţii de a comunica în limba engleză prin organizarea videoconferinţei cu şcoala parteneră din Norvegia; dezvoltarea de aptitudini şi competenţe de exprimare culturală prin alegerea poveştii; capacităţii de a exprima creativitatea prin rescrierea poveştii sub formă de scenariu de piesă de teatru, alegerea muzicii; capacităţii de a crea încredere şi empatie în alţi indivizi prin colaborarea cu elevi din clase diferite; dezvoltarea de aptitudini şi competenţe lingvistice în limba maternă prin rescrierea poveştii originale.

 

Toate acestea, dublate de prezentarea carismatică a lui Tudor Leş, au convins juriul de calitatea şi seriozitatea muncii noastre în cadrul proiectelor ce se desfăşoară la şcoala noastră.

Obţinerea premiului a fost sărbătorită de către membri proiectului eTwinning E(e)st@ry – Leş Tudor, Mărieş Monica, Dragoş Denisa, Bizău Ştefania, Lucaci Cătălin, Mureşan Daniel, Kovacs Ruben, Vlaicu Antonela, Mureşan Diana, Crişan Radu, Pop Alexandra, Lakner Diana, Iluţ Denisa, Bîrle Gabriela, Oşan Ioana care s-au reîntâlnit (chiar dacă este vacanţă) în acelaşi loc în care au lucrat un an de zile, şi anume CDI-ul şcolii.

 

Tudor le-a mărturisit colegilor „Participarea la Concursul naţional Made for Europe a fost o experienţă pe cât de interesantă, pe atât de plăcută, din mai multe puncte de vedere. Pe lângă asta am descoperit frumuseţea mirifică a Braşovului, deşi vremea nu a ţinut cu noi. Un lucru de care mă bucur foarte mult este relaţia de prietenie care s-a legat între mine şi ceilalţi doi elevi maramureşeni participanţi la concurs. Dar, mai presus de toate vreau să vă spun că este minunat sentimentul de învingător pe care îl împărtăşesc cu toţi colegii mei care au muncit la acest proiect. A fost o experienţă absolut minunată de la început şi până la sfârşit.”

Obţinerea acestui premiu este un impuls în plus pentru cadrele didactice şi elevii şcolii de a iniţia noi proiecte interesante care să stimuleze creativitatea şi ingeniozitatea participanţilor.

 

Prof. Coordonator Monika Bandi