• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Duminică , 19 Noiembrie 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 7 Iulie , 2017

Dunca și Dâncu, bătrânii frumoși ai poeziei rurale

Nicolae TEREMTUȘ

Am ales să prezentăm două portrete de oameni tineri în ciuda vârstei: Vasile Dâncu, 76 de ani şi Ioan Dunca, 92 de ani. Doi oameni ai satului românesc care au în comun dra­gostea pentru carte. Doi oameni ale căror nume, printr-un interesant joc al literelor, se aseamănă: DUNCA şi DÂNCU. Doi oameni aşezaţi ai căror urmaşi au făcut ca sonoritatea acestor nume să fie recunoscute pe plan na­ţional: Petre Dunca este cunoscutul profesor de filosofie al Universităţii de Nord din Baia Mare, coordonator de Şcoală doctorală, iar Vasile Dâncu, renumitul sociolog, cadru didactic la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, fost ministru al Dezvoltării şi vicepremier, cercetător şi om de cultură.

Ioan Dunca este un om fericit pentru că, la 92 de ani, se declară mulţumit şi mândru de viaţa sa. S-a născut la Bu­deşti, Ioan fiind al patrulea copil din cei şase ai familiei. A absolvit şapte clase „că atunci atâta s-o făcut”, dar a fost întreaga sa viaţă un autodidact, un om pasionat de lectură şi de scris.
A fost şi este un gospodar exemplar, „cel mai vechi fermier de pe Cosău şi Mara”, după afirmaţia celor de la APIA, are animale multe, pe care le îngrijeşte cu dragoste, teren, pe care îl lucrează împreună cu soţia sa, şi ea ajunsă la venerabila vârstă de 88 de ani. La anii săi urcă pe dealuri, departe de casă, la cosit şi la făcut fân, stârnind admiraţia sătenilor când îl văd urcat pe claia de fân pe care o înalţă cu măiestrie. Sunt activităţile obişnuite ale ţăranului, dar a lucrat timp de 30 de ani şi ca gestionar al magazinului sătesc, o performanţă, după cum el însuşi afirmă, pentru că toţi gestionarii dinaintea sa, ori au avut lipsuri financiare pe care le-au plătit, ori chiar au făcut puşcărie. S-a implicat în viaţa obştei, a participat la construirea bisericii noi din sat şi a notat, în manuscris, cu lux de amănunte toate etapele prin care s-a trecut până la finalizarea acesteia. Manuscrisul de 200 de pagini s-a transformat într-o carte, O poveste frumoasă despre construcţia bisericii noi din Budeşti, a cărei lansare a avut loc la Budeşti, în anul 2016. Sigur, cartea nu are un caracter ştiinţific, dar importanţa ei nu poate fi pusă sub semnul îndoielii, pentru că ni se prezintă realităţile cu care s-au confruntat cei implicaţi în această lucrare în perioada 1998-2009, cât a durat construcţia lăcaşului de cult. Cât de benefic ar fi dacă în fiecare localitate ar fi astfel de oameni angajaţi în tot ce este important pentru comunitatea lor, capabili să pună pe hârtie informaţii - puncte de reper pentru generaţiile viitoare! Pentru această carte, Ioan Dunca a fost distins cu „Crucea nobilimii maramu­reşene” de către Asociaţia „Bogdan Vodă” a urmaşilor nobilimii mara­mureşene.
Ioan Dunca afirmă că întotdeauna s-a exprimat cu uşurinţă în scris, lucru pe care l-a făcut cu plăcere şi în volumul de versuri Cununa anului. Poezii religioase, volum apărut în acest an la Editura Maestro Tip. Genetic strâns legat de acest pământ al credinţei care este Maramureşul, temele versificărilor sale sunt luate din Evanghelii, sufletul sensibil al ţăranului simţind că doar punând în versuri învăţăturile istorisite de Evanghelii poate să-şi exprime cel mai bine iubirea pentru Iisus. Fără a putea vorbi de o tehnică poetică sofisticată, autorul formulează în rime, cu bun-simţ, tâlcurile moralei creştine care l-au ghidat în viaţă, convins fiind că doar cine trăieşte după aceste precepte biblice se poate declara un om împlinit. În simplitatea sa de om înţelept al satului, lui Ioan Dunca i s-a revelat secretul tinereţii veşnice, anume acela de a te hrăni cu energia universală prin intermediul textelor biblice.
Cununa anului. Poezii religioase nu este singurul volum de poezii al lui Ioan Dunca. În anul 2008, a publicat, la Editura Detectiv din Bucureşti, cartea Semeţia mirării. Să mai spunem că Ioan Dunca a fost nominalizat de MaraMe­dia ca Maramureşeanul Anului 2016, iar Ştefan Mitroi, consilier personal al Ministrului Afacerilor Interne l-a recompensat, în acest an, cu un Certificat de Recunoştinţă pentru activitatea deosebită în plan obştesc şi spiritual.

 

Înălţarea Sfintei Cruci

Te slăvim! O, Cruce Sfântă,
Ce pe cer te-ai arătat,

Tu eşti semnul Biruinţei!
De Tine fuge cel rău!
Tu eşti altarul de jertfă,
La Fiul lui Dumnezeu!

Tu eşti lemn din Pomul Vieţii,
Ce prin Tine s-a deschis,
Raiul cel ce multă vreme,
A fost încuiat, închis!

Sfântă Cruce! Preaslăvită!
Eu pe tine te ador!
Te cinstesc întotdeauna!
Lângă Tine vreau să mor!

Iar în Ziua Judecăţii,
Când pe Cer vei apărea,
Te rugăm, o Sfântă Cruce
Fă să fiu de-a Dreapta Ta!
 

Dreptatea

Unde eşti sfântă dreptate?
Te-ntreabă omul mereu.
Nu răspunzi, eşti prea departe.
Dreptatea-i la Dumnezeu!

Nicăieri în lumea asta,
Dreptatea nu e aflată.
Pe pământ ea nu există,
Numa-n Cer, la Dreptul Tată!

Nimeni nu-i drept în lume,
Căci aşa-i omul făcut.
El tot strânge şi adună,
Până când se duce-n lut.

Şi de face nedreptate,
Omul zice: „- Am făcut bine!”
De Dumnezeu nu se teme,
De lume nu-i e ruşine.

Omul de face vreo lege,
O avere de-o împarte,
Lui îşi face cât doreşte,
La celălalt, a zecea parte!

De-ar avea omul credinţă
Şi frică de Dumnezeu,
Ar face-n lume dreptate
Şi n-ar face-atâta rău.
Vasile Dâncu este şi el demnul tată al unui fiu celebru, care la 75 de ani a lansat volumul de poezii 75 de poeme.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca, Vasile Dâncu s-a născut în anul 1939, la Runcu-Salvei, în judeţul Bistriţa-Năsăud, un loc de-o frumuseţe magică, cum sunt peisajele transilvane, acolo unde, după cum spune, „fixat sunt pe veci pe-o culme de deal…”, acolo unde, printre stupii săi cu milioane de albine şi pomii ce-şi risipesc generos roadele, biblioteca-i stă la loc de cinste. Iubitor de carte, aceasta şi-a pus amprenta pe formarea sa, iar versurile: De ce oare mai scriu - / acest netrebnic tic - / când am trecut prin viaţă/ nepricepând nimic?/ De-oi fi avut vreo stea/ s-a stins într-o pădure/ lângă cerbi ucişi/ de carnivore sure./ Aştept acum o altă/ să urce printre dealuri/ cenuşa să şi-o ningă/ în burg peste bazaruri, chiar dacă lasă să se întrevadă o revoltă a zădărniciei muncii intelectuale, nu sunt altceva decât exprimarea tristeţii că omului, oricât de instruit ar fi, nu-i este dat a înţelege cu adevărat tainele lumii.
Vasile Dâncu a mai publicat până acum volumele de versuri Cântece (1974), Gravuri lapidare (1990), Simple propoziţii (2001), Slove rurale (2009) şi antologia Cântece (2012), exprimarea prin versuri fiind pentru el mijlocul cel mai potrivit de astâmpărare a dorurilor ce toată viaţa l-au stăpânit.
Irina Petraş, cea care a semnat un avizat Cuvânt înainte recentului volum apărut, evidenţiază nostalgia poetului pentru cunoaşterea prin călătorie, la care, din păcate, n-a ajuns decât ima­ginar, precum şi o înşelătoare inocenţă ce nu se potriveşte minţii sale „lucid-ironice” care imprimă versului filosofii subtile. Vorbim adesea mult şi în zadar, fraze fără consistenţă, editurile nu mai prididesc să publice tone de cărţi fără valoare, dar uneori cuvintele n-au nevoie de-a fi scrise, filosofia lor chibzuită, spune poetul, are puterea de a trece peste veacuri, căci, „Cele fără de moarte/ nu puteau pieri/ chiar spuse-n pieţe/ fără microfoane/ Străbătând/ şiragul lung de ani/ retopesc şi-acum/ plumbul tipografic” (Cuvintele).
Sau, dacă Labirintul lui Dedal ne pune la încercare puterea de a ne descurca, labirintul ca metaforă a vieţii este locul în care: „Firul de aţă pe care-l primim/ astfel calculat/ să ni se rupă după câţiva paşi./ Aici orbecăim, iubim, urâm/ şi facem planuri/ să ne-amânăm ieşirea” (Labir­intul). Prins în această cap­ca­nă a cărei ieşire o vede acum la orizont, poetul spune: „Acum printre-ale toamnei / frunze ce tot cad/ văd Sibe­ria/ aterizând pe dealuri” (Cântec).

Critici literari consacraţi precum Iri­na Petraş sau Al. Cistelecan îl con­sideră pe Vasile Dâncu ca făcând parte din două medii diferite, pe ambele reprezentându-le cu cinste şi ambele punându-şi amprenta pe scriitura sa de poet – ţăran - aristocrat.

 

Pădurea

De-am fi avut castele
cetăţi de piatră cu porţile de-aramă
alţii ne-ar fi alungat prin ele
şi poate pribegi
am fi ajuns la marginea pământului.
Dar bătrânii
s-au ascuns în codri.
Pădurea,
neînvinsă Troie verde,
cântată în doine
nimbată în stele,
le-a fost şi leagăn
şi lance
şi sicriu.

 

Elegie

O, gara, gara…
undeva va trebui să coborâm
cameleonic
se-apropie de noi.

Acolo ne aşteaptă
pe peron
un lup ce în vechime
şi-a mânat fiii.

Politicos ne va duce
dincolo de linii
şi va sfâşia fără grabă
ultimele noastre
păreri de rău…

 

 

Momentele magice ale lui Ardelean
 

Am intrat în biroul directorului Bibliotecii Județene „Petre Dulfu”, Teodor Ardelean și am pășit, parcă, într-un depozit de carte. Peste tot cărți, apoi sunt cărți și la urmă cărți. Desigur, este cea mai potrivită mobilă pentru biroul lui Ardelean. Discuția cu directorul Bibliotecii s-a legat repede, mai ales că subiectul cărți și despre cărţi este preferatul multora. Cu mișcări largi și line, a scos cărți, unele dintre ele unicate, primite în ultima vreme, le-a răsfoit, le-a mângâiat și le-a spus povestea. Printre ele, un volum de poezii al lui Ioan Dunca. Ne-a întrebat dacă știm cine este poetul. Spre rușinea noastră, nu am știut. Și au urmat câteva momente în care ne-a vorbit despre doi poeți speciali pe care i-a cunoscut în anii trecuți. Povestea este interesantă, poeții sunt excepționali, toate ingredientele necesare pentru un subiect bun.
„Peregrinând prin timp și prin spațiu ajungi să te minunezi de fire și de viețuire în formate foarte diversificate, de viață. Trăind cultural ești mereu într-o anumită febră zilnică, o căutare a lucrurilor deosebite care ies în evidență printr-un relief pe care încercăm mereu să îl uniformizăm. Mi-au fost dragi, de mic copil, înțelepții satului meu, erau puțini, dar simțeam că, dacă există adevăruri undeva prin cărți, mai există și alte adevăruri ce nu vorbesc din cărți, ci se pot găsi numai în rostirile unor oameni-tezaur. Am trăit cu această idee toată viața și am fost captivat, în peregrinările mele, de vocile care erau timbrate, mai ales de experiențe cardinale. Iar cu timpul am fost mai fascinat de acele rostiri, de acele expresii, de acele voci care vin parcă din mai adâncuri decât cele ale unor intelectuali rasați. Adică din spusele sau din scriitura unor oameni ce prin destinul lor au fost așezați să rămână acolo, la glie, la baștină, la origine. Dar totuși, să nu fie oameni de rând, oameni oarecare, ci oameni cu dar și cu har, cu rol și cu rost și printre rosturi și rostire! Așa i-am cunoscut în ultimi 15 ani și i-am admirat, de la distanța unei relații delicate și modeste, pe acești doi bărbați frumoși în chipul lor sufletesc, de o frumusețe aproape sublimă.
Dâncu și Dunca, sau Dunca și Dâncu.
D-ul este o consoană aproape serafică. D-ul poate fi reprodus și la toacă, foarte bine. Pentru că este D-ul de la Dumnezeu, este D-ul de la domn, este D-ul de la dar, de la dorință și așa mai departe. Ele au o anumită sonoritate și o acustică proprie. Așa mi-au rămas mie în timp, bătrânul Dâncu, așa i se spune, și poetul Dunca, așa i se zice în sat, despre care acest material realizat de colega mea Dorina Cadar, va spune mai mult”, a spus Teodor Ardelean.
Directorul Bibliotecii nu a vorbit despre minunatele poezii, dar a vorbit despre niște momente magice.
„Am fost prezent în două întâlniri frumoase, magice cu acești bărbați și nu doar cu ei, ci și cu comunitățile lor. După ce am dăruit 9000 de cărți pentru înființarea Bibliotecii în Runcul Salvei, satul ministrului Dâncu, dar și al directorului Bibliotecii din Bistrița, Ion Pintea, satul lui Vasile Dâncu, directorul de la editura Școala Ardeleană, am văzut multă bucurie pe fețele oamenilor. Dar cea mai profundă expresie a feței am observat-o la bătrânul Dâncu care este un poet adevărat, nu este un poet «țăran», i se spune bătrânul Dâncu din prietenie și din înțelepciune. Era mândru și pentru că la eveniment a fost prezent și fiul său, ministrul, dar era și mai mândru că satul s-a rupt de fosta comună Salva. Iar satul avea acum viața lui! Era mândru că au comuna lor, că au primăria lor, căminul lor, școlile pe care oricum le aveau și că au Bibliotecă. Noi am donat aproape toate cărțile Bibliotecii de acolo, din dragoste pentru toți acești oameni, pentru toți acești Dâncu și pentru un primar foarte destoinic, Anchidim Pavelea. Un nume cu rezonanță de trecut.

Iar, la lansarea monografiei Budeștiului, în urmă cu câțiva ani, unde l-am reîntâlnit, spre îmbrățișare și spre cuprinderea tematicii monografice, pe bătrânul Dunca. Am avut bucuria să-l revăd acolo, la el acasă. La poetul din popor, spiritul lui Dulfu. Petre Dulfu versifica foarte ușor. Ar fi fost în stare să versifice chiar Sfânta Scriptură, lucrare grea ce s-a făcut mult mai
târziu.
E un fel de poet pentru toate lucrurile ce le poți lua în brațe. Îți iei în brațe neamurile, prietenii, îți iei în brațe baștina, satul tău cu toate toposurile, eposurile. Și bătrânul acesta stătea în bancă și ne privea pe noi cei ce vorbeam despre carte și despre sat de parcă ar fi fost singurul arbitru la tot ce spunem noi. Interioritățile lui făceau trierea, făceau axiologia locului.
Așa e potrivit să așezăm niște oameni, care dacă nu au fost hărăziți de soartă să se intelectualizeze au rămas să joace rolul adevăraților intelectuali într-un sat peste care cei plătiți ca intelectuali nu vor putea trece niciodată. Este cea mai solidă barieră rurală!”
Teodor Ardelean
 

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.