Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 21 Martie , 2014

Drumurile noastre toate se vor finanţa vreodată?

de Ioana Lucacel

Lucrările de reabilitare pe DN18 Moisei-Iacobeni au fost reluate săptămâna trecută, numai că finanţarea a rămas în aer. Primarii din zonă, atât din Maramureş cât şi din Suceava, parlamentarii şi cetăţenii cer Guvernului să rezolve problema.

 
 
 

Toţi primarii din Maramureş şi Suceava, toţi parlamentarii şi cetăţenii din zona Borşa-Cârlibaba au cerut Guvernului să binevoiască să aloce fonduri pentru reabilitarea DN 18. În lipsă de bani, constructorul a lucrat „târâş-grâpiş”. Săptămâna trecută, lucrările au fost reluate din nou. Dar fondurile nu se ştie când vor fi alocate. În orice ţară civilizată, un ministru care a organizat o licitaţie şi a demarat o lucrare în lipsa fondurilor disponibile ar fi destituit. În România nu e. Ba mai mult, guvernanţii pot rămâne impasibili la rugăminţile a sute de mii de oameni şi la argumente obiective.

DN 18 asigură legătura dintre Bucovina şi Maramureşul de Nord, fiind un drum extrem de important, atât din punct de vedere turistic, cât şi economic. De aceea, toţi aleşii de Maramureş, împreună cu primarii localităţilor Borşa, Moisei, Cârlibaba şi Ciocăneşti au cerut alocarea fondurilor pentru finalizarea proiectului. Degeaba însă.

 

Acum, un nou memoriu a fost depus în atenţia a trei ministere. Deputatul Nuţu Fonta arată că: „doleanţa noastră este justificată atât de acordul scris al constructorului, cât şi de existenţa unei fişe a proiectului propus spre finanţare din FEDR, pe o porţiune de aproximativ 90 de kilometri, documente pe care, de asemenea, vi le punem la dispoziţie. Mai mult, reprezentanţii constructorului, firma Shapir Structures, o societate serioasă, care mai derulează în prezent şi alte lucrări în România, a fost de acord să continue lucrările în acest an în sistem de creditare, cu condiţia ca statul să asigure plata serviciilor operate în acest an până în aprilie 2015.

Vă informez că zona Borşa este actualmente efectiv izolată de restul ţării, fiind condamnată practic la subdezvoltare. Cunoscută până nu demult ca o staţiune căutată în nordul României, Borşa a ajuns aproape o ruină, rămânând fără investiţii şi neavând nici alte perspective de modernizare din cauza stării drumului naţional”.