Doamnele Marii Uniri

De la Regina Maria, la Elena Alistar şi alte doamne mai mult sau mai puţin cunoscute, „columna României Mari” e plină de eroi care au „conjugat” curajul şi sacrificiul la feminin. Despre ele, „doamnele Marii Uniri” se vorbeşte prea puţin. Deşi în martie se împlinesc 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, puţini ştiu că printre cei care au „pecetluit Unirea” s-a numărat şi o femeie, sau că, la Alba Iulia, doamnele au avut 61 de reprezentante la Marea Adunare Naţională. Sau că dragostea, lupta şi sacrificiile lor nu au fost cu nimic mai prejos decât ale domnilor.

Elena Alistar Romanescu este una dintre eroinele neştiute ale unirii Basarabiei cu România. Fiica Elisavetei şi a preotului Vasile Bălan, s-a născut în satul Vaisal, în 1873, în judeţul Izmail, din Ucraina. A crescut îm­ple­tind în inima sa dragostea de Dumnezeu şi dragostea de neam. A fost învăţătoare în mai multe sate, apoi, în urma studiilor de la Iaşi, unde a fost bursieră, a devenit medic.
Pentru timpurile acelea era o mare izbândă să faci atâta şcoală, ca femeie, cu atât mai mult în cazul ei. Dragostea de neam avea să o trimită după gratii. Va scăpa de acuzaţii şi „setea de România” va fi şi mai puternică. La fel şi acţiunile sale. „La 19 august 1914 este arestată, fiind acuzată de agitaţie pro românească şi timp de 45 de zile
s-a aflat în penitenciarul din Chişinău. Eliberată din lipsă de probe, se retrage la Iaşi. La 16 august 1916 este mobilizată ca medic militar. În toamna aceluiaşi an se angajează în calitate de medic, la spitalul din Costiujeni (28.X.1916 - 1.XII.1918). Participă la fondarea Partidului Naţional Moldovenesc din Basarabia în luna aprilie 1917. Întemeiază Liga Culturală a Femeilor din Basarabia, din partea căreia este aleasă mai apoi deputat în Sfatul Ţării. Mandat validat de la 21.XI.1917 până la 27.XI.1918. În Sfatul Ţării a activat în Comisia I-a de Redactare şi în Comisia Şcolară”, ne informează profesorul Iurie Colesnic, de la Chişinău, în lucrarea „Sfatul Ţării. Enciclopedie”.
La 11 februarie 1918, în Parlament, singura femeie deputat din Sfatul Ţării ţine un discurs înflăcărat de susţinere a unirii cu România. Argumentele sale sunt menite să înmoaie inimile cele tari şi să le lumineze  minţile celor neho­tărâţi. „(...) Azi eu strig în gura mare: Acum, ori niciodată, noi trebuie să ne unim…!. Orice moldovan, fie el cât de democrat, trebuie să înţeleagă aceasta şi să facă tot ce poate, să aducă orice jertfă, pentru a înfăptui această Unire. (...)
Dacă nu ne-om uni acum cu fraţii noştri, apoi nu se ştie de va mai veni în viitor timp atât de potrivit şi în veci vom fi blăstămaţi de urmaşii noştri, cari, cetind istoria, vor vedea că am putut făptui actul de unire şi nu l-am făptuit. Eu mă tem de acest blăstăm şi strig în gura mare: Să ne unim!”.
La 27 martie 1918 a votat Unirea Basarabiei cu România.

Marea Unire de la Alba Iulia a fost visul tuturor şi reuşita tuturor categoriilor sociale. Iar femeile nu puteau lipsi de la acest eveniment. O mărturie a lui Vaida Voivod este relevantă în acest sens: „Dis-de-dimineaţă, în 1 decembrie, s-a pornit apoi prăvala cetelor spre Alba Iulia, cum cură muntele la vale! Ca de obicei şi conform ordinului dat, tot insul şi-a adus merinde pentru 3 zile. Erau şi femei nenumărate, însufleţite, fericite că puteau participa, alăturea cu bărbaţii, la marea sărbătoare naţională a cărei importanţă o apreciau din tot sufletul”.

Scriitorul dr. Nicoară Mihali spune că: „Jurnalistul Constantin Dumitrescu, într-o lucrare publicată în 1978, scrie despre întâlnirea cu Ani Birtolon, fiica avocatului Ștefan Ciceo Pop. În 1917 era studentă la arhitectură în Viena. În 1918 avea 20 de ani, dar avea deja experiență din timpul războiului pentru că în casa lor din Arad era locul de întâlnire al ofițerilor români. Ea a lucrat o perioadă și la Crucea Roșie și cunoștea foarte multe lucruri legare de salvarea soldaților. Îi ajută și pe soldații sârbi deportați în 1917 la Arad. Tatăl ei, care era deputat în Parlamentul de la Budapesta, cu riscul de a fi spânzurat, a cerut insistent ca să se deschidă lagărul respectiv pentru că cei de acolo erau bolnavi. Această studentă povestește că Ciceo Pop era originar din Năsăud, vi­zitat de multe ori de Caragiale și Coșbuc. Poate și de aceea, centrul de activitate al Consiliului Național Ro­mân a fost în Arad. Ea povestește că atunci când a ajuns la Alba Iulia, venise cu trenul Gheorghe Pop de Băsești care a fost luat de la gară cu o trăsură trasă de doi cai albi. Gheorghe Pop de Băsești a stat în dreapta, lângă el a stat tatăl ei, care a ținut-o lângă el și pe ea. Spune că a fost momentul cel mai înălțător din viața ei, explicând că nici atunci când a fost mireasă nu a fost mai fericită decât în căruța care o ducea spre Cetatea Alba Iulia. Ea își mai amintește că înainte de a pleca la Alba Iulia, a izbucnit revoluția la Arad și a văzut că soldații au fost puși să jure că nu vor ridica niciodată mâna împotriva fraților români, adică, nu vor trage niciodată în români.
Tot ea, cunoscând limba germană, a tradus o scrisoare a tatălui său  care i-a trimis o scrisoare generalului Macken­sen în care îi cerea ca retragerea trupelor germane să se întrerupă timp de două zile ca să nu se intersecteze cu românii care plecau spre Alba Iulia, iar generalul răspunde că acceptă, dar poporul să nu-i atace și să nu-i dezarmeze trupele. Ea relatează că din banii de pe producția de vin a toamnei respective, a reușit să cumpere o mașină de la soldații nemți. În timpul revoluției din Arad, elevii și femeile din Arad au confecționat tricolor pentru cei care s-au dus la Alba Iulia. Ea, pe tot parcursul evenimentelor din preajma Unirii, a fost un fel de secretar pentru tatăl ei, se implică în tot ce era de făcut și îi ține corespondența. Tatăl ei a mers la generalul Resch, care avea cantonată armata în cetatea Aradului, și îi cere să predea cetatea armatelor române. Ea l-a însoțit peste tot pe unde a fost tatăl ei. Ea a fost printre cei 1228 de delegați care au fost la Alba Iulia”.
O altă delegată la Marea Unire a fost Veturia Leucuția. „De această studentă își amintește viitorul academician Emil Pop, născut în 1897, care în 1918 era student la Budapesta. El relatează că Veturia Leucuția era studentă la filologie, care în perioada interbelică devine o strălucită soprană pe scenele vieneze. La Alba Iulia au ajuns și societățile studențești care și-au desemnat 29 de reprezentanți pentru Unirea de la Alba Iulia. Leucuția era rudă apropiată cu Florin Mendrea, căpitanul care se ocupa de asigurarea pazei în cetatea de la Alba Iulia. Ea povestește că soldații din cordoanele care înconjurau cetatea aveau sumane albe, purtând pe umeri carabine, arătau ca niște fantome venite din legiunea lui Avram Iancu. Participanții la Marea Unire au urcat printr-o mare «pădure de steaguri». Se știe că în Gara din Teiuș a fost ucis de unguri stegarul Ion Arion, care a fost dus la Alba Iulia și înmormântat pe Câmpul lui Horea. Veturia Leucuția povestește că în noaptea de 30 noiembrie a nins, iar Cetatea Alba Iulia arăta ca o mireasă care își aștepta stegarul care să-i fie mire. Toți au fost surprinși că studenta Veturia Leucuția a reușit ca în plină iarnă să facă o coroană de flori pe care a așezat-o pe cruce după ce Ion Arion a fost înmormântat. Florile le-a cules din mușcatele aflate în geamurile celor din Alba Iulia, care deschideau ferestrele să-i salute pe cei care treceau pe străzile lor spre a ajunge la Cetate”, povesteşte dr. Nicoară Mihali. 
Lista „doamnelor de aur ale Unirii” ar putea continua, dar credem că v-aţi convins deja că, uneori, curajul şi dragostea de ţară sunt de gen feminin.

Reprezentantele Reuniunilor femeieşti la Alba Iulia:
 

1. Uniunea femeilor române din Ungaria: Octavia Mazzuchi şi Dora Smeu, ambele din Deva.
2. Reuniunea femeilor române din Arad şi provinţă: Eugenia Dr. C. Pop, Elena Goldiş. Suplentă: Adriana Dr. Ispravnic, toate din Arad.
3. Reuniunea femeilor române din Alba-Iulia şi jur: Silvia A. Stoica şi Rozalia Cadar, ambele din Alba-Iulia.
4. Reuniunea femeilor pentru înfrumseţarea bisericei gr. – ort. din Alba-Iulia Maieri: Georgetta Dr. Velican, Alba-Iulia.
5. Reuniunea femeilor române din Abrud, Abrud-sat şi jur: Sabina Dr. Borza din Abrud şi Sofia Dr. Chirtop din Câmpeni.
6. Reuniunea femeilor române din comuna Arpătac (Cott. Treiscaune): George Axente şi Alexandru Axente, ambii din Arpătac.
7. Reuniunea «Mariana» pentru înfrumseţarea bisericei din comuna Bărăbanţi (Cott. Alba-inferioară): Marioara Botian şi Livia Creţiu, ambele din Bărăbanţi.
8. Reuniunea femeilor din Beiuş şi jur: Elena Dr. Muntean şi Elena Ardelean, ambele din Beiuş.
9. Reuniunea de binefacere a femeilor gr. - cat. şi gr. - ort. române din Bistriţa: Maria Dr. Onişor şi Ana Dr. German, ambele din Bistriţa.
10. Reuniunea femeilor române din Blaj: Elena Dr. Pop (n. Maniu), Eliza Bodocan. Suplente: Cornelia Hodoşiu şi Roza Şerban, toate din Blaj.
11. Reuniunea femeilor române din comitatul Braşov: Elena Pricu şi Ana Pecea, ambele din Braşov.
12. Reuniunea de femei din Câmpuri-Surduc (Cott. Hunedoara): Eugenia Budoiu şi Maria Fărcaş, ambele din Câmpuri-Surduc.
13. Societatea femeilor române din Caransebeş: Elena Biju şi Dimitrie Sgăvârdea, ambii din Caransebeş.
14. Reuniunea femeilor-române «Sf. Maria» din Cluj: Maria Dr. R. Pop şi Sidonia G. I. Docan, din Cluj.
15. Reuniunea femeilor române din comitatul Hunedoara: Cornelia Dr. Velţian şi Veturia Păcurariu, ambele din Deva.
16. Reuniunea femeilor române din Făgăraş şi jur: Nicolae Borzea, protopop şi Ilie Beleuţă, catehet, ambii din Făgăraş.
17. Reuniunea «Sf. Maria» a femeilor gr. - cat. române din Gherla: Aurelia Suciu şi Dr. Eugen Széles, profesor, ambii din Gherla.
18. Reuniunea femeilor române gr. - cat. din Haţeg (Cott. Hunedoara): Ştefan Crişan, Haţeg.
19. Reuniunea femeilor române pentru înfrumseţarea bisericei gr. - ort. din Haţeg: Virgil Popoviciu, comerciant, Haţeg.
20. Reuniunea femeilor române din Hunedoara: Ana Macrea şi Elena Albu, ambele din Hunedoara.
21. Reuniunea ajutătoare a doamnelor române din Lugoj (Cott. Caraş-Severin): Ersilia Petroviciu şi Valeria Pintea, ambele din Lugoj.
22. Reuniunea femeilor române pentru înfrumseţarea bisericei din Lipoveni: Emilia Muntean (n. Podoabă) şi Măria Urzică (n. Moldovan), ambele din Alba-Iulia.
23. Reuniunea de femei pentru înfrumseţarea bisericei din Miceşti: Măria Ciugudean (n. Crişan), Salomia Păclişan. Suplent: Ioan Ciugudean, toţi din Miceşti.
24. Reuniunea femeilor gr. - ort. române din Petroşeni: Dr. Dominic Stanca, medic, Petroşeni.
25. Reuniunea femeilor române gr. - ort. din Răşinar: Aurelia Goga şi Sora C. Mitrea, ambele din Răşinari.
26. Reuniunea «Cununa Sft. Maria» a femeilor române din Reghin: Dr. Eugen Truţia. adv., Reghin.
27. Reuniunea femeilor gr. - cat. române din Roşia-Montană: Aron Gruiţă, miner; Dr. Simion Henzel. Suplent: Nicolau Cosma, toţi din Roşia de munte.
28. Societatea femeilor ort. române din Sălişte: Maria Iordache Roşea şi Maria Oprea Borcea, ambele din Sălişte.
29. Reuniunea femeilor române pentru înfrumseţarea bisericei din Sălciva de sus: Veronica Gaja şi Măria Praja, ambele din Sălciva de sus.
30. Reuniunea femeilor române din Sibiu: Eugenia Tordăşianu, prof.; Dr. Eleonora Lemenyi măr. Rozvány şi suplentă: Cornelia Barbu, toate din Sibiu.
31. Reuniunea femeilor române sălăgene: Cornelia Maniu, Şimleul-Silvaniei, Lazar Maior, Periceiu şi suplent: Emanoil Stoica, Şimleul-Silvaniei.
32. Reuniunea femeilor române din comitatul Târnavei Mici: Eugenia Săbaia, Boziaş şi Ana Boila, Dicio-Sânmărtin. Suplente: Ana Coman, Dicio-Sânmărtin şi Leontina Costea, Boziaş.
33. Societatea de lectură a femeilor române din Turda: Ecaterina Dr. Moldovan şi Eugenia Mesaroşiu, ambele din Turda.
34. Reuniunea femeilor gr. - ort. române din Zlatna: Stana Rof I. Nicolae şi Aurelia Beşa (n. Albini). Suplente: Elena Albini şi Lucreţia Domşa (n. Bunea), toate din Zlatna.
35. Reuniunea femeilor gr. - cat. române din Zlatna: Lucreţia Domşa şi Măria Tomotaş, ambele din Zlatna.
36. Reuniunea femeilor române gr. – ort. din Sebeşul-Mare (Cott.. Cojocna): Iosif Costea, învăţător, Sebeşul-Mare.
37. Reuniunea femeilor române din Feldioara (Cott, Braşov): Reveica I. Sibian, Feldioara.
38. Reuniunea femeilor române din Ofenbaia (Cott. Turda-Arieş): Valeria Ţăran şi Anuţa Barb, ambele din Ofenbaia.

Maria Puia, Ioana D’Arc de Alba

Poemul „Vrem Ardealul” a fost scris în 1914 de Radu Cosmin, în contextul începerii Primului Război Mondial. În scurt timp, poezia a ajuns un adevărat material incendiar, atât pentru românii de dincolo de Carpați, dar mai ales pentru cei ardeleni. Alegerea Blajului ca loc în care să fie distribuită poezia scrisă de Radu Cosmin nu a fost întâmplătoare. Oraşul era la acea vreme o localitate a românismului din Ardeal. Poezia a ajuns la Blaj în 1915, în mod conspirativ, printr-un mecanic de locomotivă român, care făcea cursa cu trenul la punctul de frontieră Predeal (granița dintre România și Ardeal la acea vreme). Mai exact, bărbatul a ascuns hârtia în tureacul cizmei. În scenă intră Maria Puia, dactilografă la biroul judiciar al Mitropoliei Blajului. Tânăra de 22 de ani, ce provenea dintr-o familie modestă cu cinci copii din oraş, a dat dovadă de mult curaj, când şi-a asumat sarcina multiplicării şi difuzării poemului. Acţiunea tinerei dactilografe a fost încununată de succes. Poezia a ajuns la sute de persoane care o transmiteau de la om la om. Se spune chiar că intelectualii şi elevii Blajului o învățaseră pe de rost. „Maria Puia, dactilografa din Blaj, a copiat această poezie. Pentru acest lucru, ea a fost luată la anchetă și dusă în cetatea de la Alba Iulia, unde, din cauza presiunilor ungurilor, s-a sinucis înainte de 1918”, spune dr. Nicoară Mihali. În scrisoarea de adio adresată mamei sale, fraţilor şi prietenilor săi, găsită asupra sa, prin rândurile respective, tânăra eroină se roagă de iertare pentru supărarea pe care le-a
făcut-o, spunându-le, ca o consolare: „«Am socotit că e mai bine să mor eu singură decât alţii o sută»”, susține Ioan Avram, care deține și scrisoarea de adio originală lăsată de tânăra din Blaj.

„Fraţi Români!

Fiecare soldat român, dezlegat de jurământul dat împăratului are liberă voie să intre în sfatul militar naţional român (garda naţională română), să poarte simbolul mândru al suveranităţii lui naţionale, tricolorul, şi este supus numai şi numai Consiliului Naţional Român”
Proclamaţia „Către naţiunea română”, 8 noiembrie 1918, semnată Ştefan Cicio-Pop