Dialoguri virtuale / Continuăm cu întrebările lui Roubini

5. Măsurile persistente de relaxare cantitativă pot duce la creşteri nesustenabile ale preţului activelor, atât în ţările unde sunt implementate, cât şi în ţările asupra cărora se manifestă efectele conexe. Asemenea bule se pot dezvolta în pieţe de acţiuni, pieţele imobiliare (Hong Kong, Singapore), pieţele de mărfuri, pieţele de obligaţiuni (cu zvonuri privind dezvoltarea de bule în SUA, Germania, Marea Britanie şi Japonia) şi pieţe ale creditului (unde marjele în anumite pieţe emergente şi randamentele pe datoriile corporaţiilor sunt tot mai aproape de niveluri excesive).

Deşi măsurile de tip QE pot fi justificate prin fundamentele slabe ale economiei, menţinerea la nivel prea redus a ratelor de dobândă pe un termen îndelungat poate să alimenteze bulele. Este ceea ce s-a întâmplat în perioada 2001 - 2006, când Federal Reserve a redus dobânda de politică monetară la 1% după recesiunea din 2001 şi a păstrat-o jos, ceea ce a alimentat criza creditelor imobiliare subprime.

6. QE poate crea hazard moral prin reducerea stimulentelor pentru guverne în a întreprinde reforme economice. De asemenea, poate întârzia nevoia de austeritate fiscală, prin monetizarea unor deficite fiscale însemnate. Prin rate reduse de dobândă se descurajează şi impunerea de disciplină pe piaţă.

7. Ieşirea din politica de relaxare cantitativă este plină de capcane. Dacă se face prea încet şi prea lent, se pot reaprinde inflaţia şi bulele. Totodată, dacă se face prin vânzarea activelor achiziţionate în timpul aplicării QE, o creştere rapidă în ratele dobânzilor poate sufoca relaxarea economiei şi poate conduce la pierderi financiare considerabile pentru deţinătorii de obligaţiuni pe termen lung.

Dacă ieşirea are loc printr-o creştere a ratelor de dobândă la rezervele în exces (pentru a steriliza efectul împovărător al „băltirii” banilor asupra creşterii creditului), pierderile consemnate în bilanţurile băncilor centrale pot fi semnificative.