Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 14 Februarie , 2020

Dialoguri virtuale. China! Un model economic sau un balon de săpun? (III)

de Stefan Gonczi

Întrebare: Atunci se pot trage şi alte concluzii?!

Răspuns: Este locul să spunem că nu Produsul Intern Brut este de analizat într-atât cât se analizează în prezent, ci Venitul Naţional și modul lui de repartizare. Merită să se citească, nu de mult apăruta carte a lui Thomas Piketty, Capitalul în secolul XXI, „cartea ce va schimba modul în care percepem societatea şi în care gân­dim economia”, conform afirma­ţiilor lui Paul Krugman, laureatul Premiului Nobel pentru Economie 2008. Sper să avem timp să discutăm despre această lucrare într-un interviu viitor.

Î.: Să revenim la China. Să ne re­ferim la evoluţia demografică?!
R.: Prezint o situaţie a populaţiei Chinei şi dinamica ei, dacă se men­ţine actuala legislaţie în domeniul natalităţii.
anul 2015 – 1,39 miliarde
anul 2030 – 1,44 miliarde
anul 2045 – 1,63 miliarde
anul 2060 – 1,28 miliarde.
Este surprinzător trendul descres­că­tor. Este motivul prin care, în pre­zent, China doreşte să-şi modifice legislaţia restrictivă din domeniul natalităţii. De ce? Pentru a asigura resursa umană necesară păstrării ritmului de dezvoltare ridicat pe care-l are.
Şi Japonia se gândeşte la asemenea modificări legislative.

Î.: Puteţi să ne spuneţi câteva picanterii despre China?
R.: De exemplu: 50% din populaţia Chinei locuieşte pe 8,5% din teritoriul ei. 50 milioane de locuinţe noi sunt neocupate în perspectiva cum­părării de chinezii care se estimează că vor migra din zonele rurale spre oraşe. Clubul de la Roma a estimat că dacă în fiecare familie chine­zească ar fi un congelator/frigider, lumea ar suferi grav sub aspectul poluării.
China nu a dorit să se implice în con­venţiile internaţionale privind clima.
De 30 de ani, dinamica vânzărilor auto este în permanentă creştere. În anul trecut, în China s-au vândut de trei ori mai multe maşini decât în Statele Unite ale Americii.

Î.: Cum stă China în privinţa energii­lor nepoluante?
R.: La fel ca în mai toate domeniile au realizări notabile în cercetarea fundamentală privind energiile alternative: solară, geotermală, eoliană, dar şi în cercetarea aplicată. Acestea fiind condiţii pentru sustenabilitatea dezvoltării economice.