Dialoguri virtuale. Chiar merită să înveți? (II)

Întrebare:  Se cunoaște că o aplicație importantă a conceptului de capital uman este aprofundarea analizei creșterii economice. Ce se afirmă des­pre acest lucru?

Răspuns: Teoria creșterii economice s-a bazat inițial pe o abordare can­titativă a rolului factorului muncă. De exemplu, în modelele de creștere economică bazate pe funcția de producție Cobb-Duglas, factorii capital și muncă au o elasticitate de substituție egală cu 1 (pentru a obține același volum al producției, reducerea capitalului cu 1 la sută trebuie compensată prin creșterea cu 1 la sută a muncii). În aceste modele, munca este considerată un factor de producție omogen; el depinde de numărul populației active și de comportamentul oamenilor (creativitate, perfor­manță etc.), însă influențează rata creșterii economice doar marginal, deoarece muncitorii sunt cel mai adesea necalificați și, deci, nu au decât un rol de forță de muncă nediferențiată.
 

Î.: Funcția Cobb-Douglas este folosită în microeconomie, în macroeco­nomie, dar este înrudită și cu funcția de producție din managementul producției care reprezintă o funcție specială a funcției de producție CES. Această funcție a fost dezvoltată de economiștii americani Paul Douglas și Charles Cobb în 1928.
R.: Utilizarea funcției Cobb-Douglas în investigațiile empirice cu privire la creșterea economică a permis măsu­rarea acțiunii relative a capitalului și a muncii asupra volumului producției totale. Acest instrument s-a dovedit, însă, insuficient pentru explicarea ritmului înalt de creștere economică înregistrat în țările occidentale în primii ani de după cel de-al Doilea Război Mondial și continuată apoi în anii 1950.
 

Î.: Funcția Cobb-Duglas a fost cri­ticată din cauza insuficienței capa­cității de penetrare a fenomenelor economice!?
R.: Ca urmare, unii economiști au început să sublinieze limitele acestei abordări. De exemplu, R. Solow (premiul Nobel pentru economie în 1987) a introdus în funcția Cobb-Douglas un al treilea factor, anume „factorul rezidual”, determinat de progresul tehnic, de cunoștințele științifice, capacitatea de creație a oamenilor etc. Este vorba, deci, despre un factor „endogen” în raport cu procesul creșterii economice, dar care încorporează o serie de elemente „exogene” susceptibile să augmenteze eficacitatea proceselor de producție. În modul acesta, s-a prefigurat o abordare calitativă a factorului muncă.