Despre colecția sculptorului Ion Irimescu în Muzeul de Artă din Fălticeni

Urcând „scara” imperială a Muzeului din Fălticeni ești învăluit de tăcerea sculpturilor expuse, zvelte, suspendate între pământ și cer, într-o atmosferă misterioasă ca a coloanelor dintr-o catedrală. O meditație profundă a artistului, asupra ființei umane, spiritualizează în mod metaforic forma, întruchipând doar esența, expresivitatea și echilibrul unei arte închinate „omului”. Elocventă în acest sens este confesiunea artistului Ion Irimescu: „Există în activitatea mea două teme care mă pasionează și pe care le reiau periodic, pentru că nu am ajuns încă la o exprimare care să mă mulțumească încă. Maternitatea și Muzica. Sunt teme legate de sentimente adânc omenești, cu rezonanță deosebită în sufletul oamenilor...”

Etapele succesive ce descind din mitologie, prin ipostaze ale existenței umane relevă o temă predilectă a autorului, asupra eternului feminin. Nimic senzual, voluptos sau tactil ci doar „bucuria modelării”, degroșării sau cioplirii cu dalta a unei eliberări spirituale din blocurile de piatră, marmură sau prețioase esențe de lemn.
Armonia și echilibrul compozițional este particularizat de către autor în inefabile reprezentări, fiecare propunând un traseu de lectură a complexi­tății imaginii, solicitând receptorului un dialog intelectual între spirit și formă.

„Durerea, suferința, povara, bucuria, tristețea, elanul creator, devin, prin lucrări, dimensiuni eterne ale spiritului uman.”

În sculptura sa identificăm înclinația către vocația portretului, artistul prin înțe­­lepciunea sa, știind să vadă în oameni, valori. O serie de lucrări realiza­te în bronz stau mărturie celor enunțate anterior: „Bustul lui George Enescu”, „Dinu Lipatti”, „Eminescu”, „Mihail Sadoveanu”, „Pictorul Corneliu Baba” etc.
O scurtă anecdotă relatată de către artist, ne spune că aflat în preajma președintelui Nicolae Ceaușescu i-a arătat acestuia că pentru bustul scriitorului Mihail Sadoveanu, nu are bronzul necesar să îl transpună, atunci Ceaușescu i-a indicat și trimis statuia lui Stalin, dată de curând de pe soclu dintr-o piață publică și astfel că Stalin a devenit Mihail Sadoveanu.
De un farmec aparte sunt și desenele expuse în muzeu, în care notele de călătorie, pe lângă va­loarea documentară „surprind instantanee din peregrinările artistului în muzeul imaginar și caligra­fiază trasee fizice, devenite opere prin aportul culturii”. În aceeași idee putem stărui asupra mo­ti­vului liniei în desen și să-l exempli­ficăm printr-un citat: „În anecdotica breslei s-a afirmat că primul portret din lume ar fi fost o simplă linie trasată pe un perete de o tânără ateniană la despărțirea de iubi­tul ei înaintea plecării lui la război. Linia, iată, poate concentra o imagine cu mult mai nuanțată și mai complexă”. (Valentin Ciucă – „Irimescu”)

P.S. Orice entuziasm de a avea impresia că poți stabili criterii și direcții tematice și despre înțelesurile acestora, devin „neputincioase” în fața „măreției” creației artistice. Rămâne o provocare permanentă de a vorbi și prezenta, poate despre serii de lucrări.