• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 24 Septembrie 2018

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 17 August , 2018

Demersuri civice şi demersuri economice

Conferinţa de presă a avut loc la Millennium şi a început târziu, cu multe minute după ora anunţată.

Cătălin Cherecheş a venit pentru susţinerea conferinţei de presă, dar a fost nemulţumit de faptul că cei care au aranjat pentru conferinţă au pus un birou cu scaun în loc de stativul acela de unde se vorbeşte stând în picioare. Modificările au avut loc pe loc, iar consilierii care nu au dat curs cerinţelor, au umblat la viteză mărită.
În finalul introducerii, primarul băimărean a demonstrat că îşi doreşte o comunicare prin presă în care lucrurile trebuie să fie puse la punct.
A intrat direct în subiect, afirmând că va semna iniţiativa „Fără penali”. Înainte, Cătălin Cherecheş a explicat că în legislaţia actuală există mai multe legi care nu permit celor care au condamnări penale definitive să obţină anumite funcţii.
Apoi, Cătălin Cherecheş a vorbit şi despre situaţia sa, despre faptul că se va îndrepta împotriva instituţiilor şi a celor care l-au adus în situaţia în care se află, pentru a plăti material, moral şi în funcţie de prevederile legii.

„Această inițiativă este una generoasă și lăudabilă care se pliază absolut perfect pe ceea ce prevede legislația în acest moment și nu recunosc nicio implicare a vreunui politician sau partid politic în acest demers pur civic, fiind vorba de toate aspectele care înseamnă interdicții pe care cetățenii României le au cu privire la accederea în funcții publice sau autorități locale, respectiv în Senatul României și Camera Depu­taților sau pentru funcția de președinte al României. Pe de altă parte, legea prevede foarte clar că atunci când ești condamnat definitiv pentru o infrac­țiune nu poți accede în funcțiile din autoritățile publice locale sau centrale.
Având în vedere că tendințele clasei politice sunt de a dilua efectul justiției asupra regulilor democratice de organizare a statului, consider că inițiativa cetățenilor este una generoasă și e normal să aibă o astfel de atitudine și să stabilească reguli foarte stricte. Din această perspectivă, în lege ar trebui stipulate foarte clar condițiile și interdicțiile, dar și obligațiile pentru cei care își doresc să acceadă în funcții publice”, a spus primarul de Baia Mare.
Plecând de la acest demers, Cătălin Che­recheş a ajuns la una din nemul­ţumirile sale legate de activitatea Consiliului Local Baia Mare. De multe luni de zile sunt mai mulţi consilieri băimăreni care nu vin la şedinţele de CL, ceea ce a dus ca de multe ori anumite proiecte de hotărâre să fie retrase de pe borderou sau amânate până va exista o majoritate calificată.
În acest timp, primarul a trimis mesaje către cei în cauză, să vină la şedinţele de CL deoarece au o demnitate pe care ar trebui să o respecte, obţinută prin votul băimărenilor.

Acum, Cătălin Cherecheş a spus că va demara o iniţiativă care se va numi: „Fără puturoşi în funcţii publice”.
„Pe același palier, dintr-un demers ge­neros, voi demara și inițiativa civică «Fără puturoși în funcții publice!». Asta pentru că mecanismele de verificare trebuie să fie foarte clare, astfel încât să se poată face anual o analiză cu privire la modul în care își îndeplinesc atribuțiile aleșii locali, cei județeni, parlamentarii, dar și președintele Româ­niei.
Consider că nu oricine poate să acceadă într-o funcție publică. Consider că, din perspectivă educațională și profesio­nală, nu oricine poate fi președintele României, deputat sau senator. Pe de altă parte, înțeleg că toți suntem egali în fața legii și avem drepturi, dar totuşi, atunci când marșăm pe un parcurs educațional, când ne șlefuim de-a lungul vieții tot ceea ce înseamnă pregătire profesională, acest lucru trebuie să ne califice, pe unii dintre noi, spre a ac­cede în funcții publice într-un mod în care cetățenii să înțeleagă cine sunt cei pricepuți sau nepricepuți.”, a spus primarul băimărean.
După momentul demersurilor civice, Cătălin Cherecheş a vorbit despre proiectele depuse de Primăria Baia Mare pentru obţinerea finanţărilor euro­pene.

„Administrația Publică Locală a depus un portofoliu de proiecte în valoare de peste 150 de milioane de euro, 122 de milioane de euro pentru mobilitate urbană și alte 30 de milioane de euro pe zona socială. La aceste sume se mai adaugă alte aproximativ 60 de milioane de euro pentru eficientizarea transportului în comun. Astăzi concurăm cu municipiul Oradea și Cluj, lăsând de­parte în spate municipiile Satu Mare, Bistrița sau Zalău. Tocmai din acest motiv s-a și împărțit la nivelul ADR Nord-Vest această regiune în două ca­tegorii, de eficiență și restul. Pe de altă parte, municipiul Baia Mare are posibilitatea să obțină între 60 și 80 de mi­lioane de euro, fonduri pentru tot ceea ce înseamnă infrastructură rutieră, cu condiția ca acest lucru să ducă la eficientizarea transportului în comun. Asta înseamnă benzi de circulaţie dedicate transportului în comun și un sistem de transport unitar cu pungi de parcare tip park and ride la marginile orașului, cu intersecțiile mari, sub care se vor face parcări și subtraversarea pietonală a bulevardelor pentru a putea eficientiza traficul. Deci va fi o filosofie nouă de transport rutier, de călători și piste de biciclete.”, a spus Cătălin Cherecheş.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.