• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Vineri , 29 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 21 Februarie , 2020

Decebal Traian Remeş - In Memoriam

A fost unul dintre cei mai importanţi politicieni de după 1989, a fost preşedinte al Consiliului Judeţean, a fost consilier, a fost parlamentar, a fost ministru al Finanţelor şi al Agriculturii, a fost...!

 

 

Decebal Traian Remeş a fost mai mulţi ani în mij­locul celor care au decis cum trebuie să meargă România. A fost la butoanele puterii şi a încercat să facă această ţară un loc mai bun pentru toţi. Ne amintim de perioada de dinainte de 2000 şi după, când a fost activ în politica mare. Erau conferinţe de presă în care explica ce se întâmplă în Bucureşti şi cum ar trebui să fie. Avea o voce uşor răguşită, impunea printr-o forţă a argumentului, era genul de politician crescut la şcoala faptelor de bine. Atunci când Maramureşul a primit statutul de zonă defavorizată, explica la nesfârşit ce trebuie să facă cei îndreptăţiţi să beneficieze de această înlesnire. Probabil a fost una dintre cele mai bune perioade ale nordului.
Dar sistemul l-a învins. Puterea are multe feţe şi trebuie să ştii cum să biruieşti răul şi răutatea. Avea încredere în oameni, credea că dacă faci bine, binele se întoarce. Nu a crezut că toată povestea, începută într-o zi urâtă, într-un loc devenit şi el urât, va deveni povestea urâtă a vieţii sale. S-a luptat să demonstreze că are dreptate, dar cine să îl mai asculte?! Sentinţa era de mult dată.
S-a îmbolnăvit încercând să îşi facă dreptate. A venit acasă biruit, cu umerii căzuţi, cu gândurile aiurea, cu un strigăt surd în pustiul nedrep­tăţilor. A încercat să explice într-o carte pe care a scris-o cu puterea celui care crede în dreptate, dar era prea târziu. Cine să îl mai asculte? A fost la nişte întâlniri ale liberalilor, cu o nouă faţă, cu priviri agere, dar triste, cu o voce uşor răguşită, dar parcă nu mai era cea de mai demult. Apoi, a dispărut din zona publică. Lumea nu ştia că era bolnav. Doar familia a fost tot timpul alături de unul dintre cei mai interesanţi politicieni ai acestor ani. Subliniem calitatea de politician deoarece era viaţa lui. A făcut multe şi a primit din plin. Izbituri, aşa cum spunea în cartea pe care a scris-o!
Am avut şansa să vorbim cu domnia sa în această perioadă tristă, cea în care boala îl devora încet, încet. Am făcut un interviu fabulos în cursul anului trecut şi ne pregăteam să mai face câteva materiale, între care un text despre nedreptatea care până la urmă l-a răpus. Timpul nu a mai avut răbdare, iar aceste texte nescrise vor apărea acolo sus, În Ceruri!

Odihnească-se în Pace!

 

 

Vă prezentăm un fragment din interviul de anul trecut, ultimul interviu al lui Decebal Traian Remeş.
 

 

Reporter: În primii ani de după 1989 s-au luat măsuri economice importante pentru Maramureş? Se putea face mai mult?
Decebal Traian Remeş: Eu nu pot identifica vreo măsură economică cât de cât importantă la nivel naţional, anterioară anului 1998, în Maramu­reş, cu atât mai puţin. Întreaga noastră eco­nomie a suferit convulsii cutremurătoare, s-a destructurat, s-a prăvălit spre „fundul curbei” an de an şi în fiecare an în parte, de la o lună la alta, PIB-ul era mai mic decât cel precedent.
Cauze:
- Comerţul exterior (covârşitor ca import-export în cadrul CAER) din 1990 până prin 1996 nu a identificat pieţe noi.
- Fără datorie externă, dar cu livrări neîncasate imense de ordinul a mi­liar­de de dolari (Ucraina, Iran, Cuba), a sute de milioane de dolari (Egipt, Libia, Vietnam), a zeci de milioane de dolari din zeci şi zeci de ţări din Africa şi din toate fostele ţări socia­liste, cu un refuz al sistemului bancar mondial de a credita România (plata anticipată a datoriei externe făcută de Ceauşescu între 1982-1988 a stricat multe socoteli ale băncilor care s-au trezit că pentru banii returnaţi anticipat de România nu au plasamente) şi am rămas fără finanţare.
Mie, personal, în 1998, un consorţiu de bănci cu care negociam un împrumut, mi-au dat un răspuns brutal. După 2 săptămâni de negocieri nonstop zi şi noapte, ajunsesem să promit o dobândă de 18%. Am ajuns să promit acest nivel deşi nu erau nivele de peste 6-7% la împrumuturi, în toată lumea. Au zis că nu. Pe piaţa bancară „bălteau” bani, nu existau posibilităţi de plasament.
Un reprezentant al celei mai importante bănci din consorţiu mi-a spus cu toţi ceilalţi de faţă şi cu cei pe care îi aveam alături: - Domnule ministru, în­ţelegeţi că degeaba ridicaţi nivelul de dobândă pe care sunteţi dispus
să-l acceptaţi, pentru România nu sunt bani!
Pentru ca România să fie primită spre finanţare se impunea:
- privatizarea (cei de afară ne-au făcut şi liste concrete cu întreprinderi şi calendar);
- eliminarea tuturor subvenţiilor care nu erau acordate în ţările cu econo­mie aşezată;
- legislaţie care să transfere competenţa către autorităţile locale (judeţ, municipiu, oraş, comună);
- legislaţie care să dea independenţă băncii centrale (la noi Banca Naţională);
- legislaţie prin care să se restructureze sistemul bancar românesc şi statul să preia la o autoritate separată tot putregaiul din bănci;
- privatizarea obligatorie, pe calendar, a 4 bănci;
- legislaţie de restituire a tuturor suprafeţelor deţinute de proprietari după reforma agrară din 1945;
- legislaţia de restituire (în natură sau în bani) a tuturor proprietăţilor din industrie şi comerţ înainte de naţio­na­lizarea din 1948;
- legislaţia de restituire a tuturor imobilelor confiscate sau preluate abuziv între 1946 până în 1959.
Foarte multe altele printre care stingerea imediată a unor datorii litigioase. S-a dat o listă de ţări, caz, sumă, datoria iniţială, penalităţi şi majorări şi sume pretinse la zi.
Un singur exemplu: Suedia ţinea monopolul chibriturilor în România, în 1948. Au fost naţionalizate activele lor şi statul a achitat o anumită sumă. Aşa au procedat cu străinii. La români nu au dat nimic. În 1952 au deschis proces pretinzând încă 36 milioane dolari. În anii de sub Dej
s-au purtat negocieri repetate, dar pe măsură ce partea română accepta o sumă mai mare, partea suedeză creştea pretenţiile.
Cu mine, suedezii au avut 19 întâlniri!
La prima au cerut 4,2 miliarde de dolari. La a 19-a se mulţumeau cu 210 milioane de dolari - nu bani, ci un număr de societăţi comerciale între care Roman Braşov (apreciat de ei la 15 milioane valoare ca centru de profit) şi Tractorul Braşov (18 mi­lioane de dolari). Pe listă mai erau cam 20 de societăţi comerciale. Nu am fost de acord. Pe prietenia dintre Năstase şi premierul suedez s-au plătit 100 milioane dolari, în 2002, cred!

 

 

„Eu nu pot identifica vreo măsură economică cât de cât importantă la nivel naţional, anterioară anului 1998, în Maramu­reş, cu atât mai puţin. Întreaga noastră eco­nomie a suferit convulsii cutremurătoare, s-a destructurat, s-a prăvălit spre „fundul curbei” an de an şi în fiecare an în parte, de la o lună la alta, PIB-ul era mai mic decât cel precedent”.
Decebal Traian Remeş

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.