Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 9 Iunie , 2017

De ce se ucide și de ce s-a ucis în Oaș?

de Mircea Crisan

Dumitru Budrala, directorul Festivalului de film antro­pologic din Sibiu „Astra Film”, a cunoscut Maramu­reșul și prin intermediul filmelor pe care le-a dus scriitorul Nicoară Mihali pe parcursul mai multor ani. Este vorba de „Sfârșit creștinesc”, „Blestemul”, „Eroii de la Borșa” și „Vendeta din Țara Oașului”.

După vizionarea filmului „Vendeta”, Budrala a zis că este un subiect extraordinar doar că nu a fost exploatat din punctul de vedere al operatorilor și că montajul nu era cum ar trebui să fie pentru un mare film.
Anii au trecut, Nicoară Mihali a continuat să meargă la „Astra Film” și a ținut legătura cu Dumitru Budrala: „El dorea o colaborare mai profundă pentru că prin esență realizează filme fundamentale despre poporul român. Ultimele două filme, «Drumul Regelui» și «Sibiu 1825», care încă nu sunt prezentate, dar pentru că suntem prieteni mi le-a arătat, sunt niște filme esențiale pentru imaginea României în lume. Dumitru Budrala este un spirit enciclopedist, un căutător și așa ne-am intersectat pe subiectul meu, «Vendeta din Țara Oașului», și împreună facem filmări și ducem la bun sfârșit un film care se va numi «Cântecul cuțitului» și care va reprezenta România la un festival internațional de film documentar din Brazilia”, spune dr. Nicoară Mihali.

Maramureșeanul Mihali ne-a spus că s-a lucrat deja destul de mult la acest film „iar oamenii pe care i-am găsit păstrea­ză în esență poveste acestei țări din Nord care și-a făcut dreptatea cu cuți­tul. Practic, acum filmăm cu mijloace profesioniste și îmbunătățim filmul Ve­ndeta pe care l-am făcut cu ani în urmă. Între timp și ideile sunt altele. Dacă în primul film am avut un oșan la 80 de ani care își mărturisea crima în fața camerei de luat vederi, pe care a făcut-o când a fost mire, și care între timp a murit, în filmul de acum poveștile merg pe întâlnirea cu un gardian al cărui tată a fost ucis de cuțit, iar el s-a făcut gardian să-și răzbune tatăl. Între timp criminalul a ieșit din închi­soare, iar el a rămas mai departe gardian”.

Ideea filmului este că vendeta există iar acest cântec al cuțitului și simbolistica cuțitului este încă extraordinar de vie în Oaș. „Este clar că în Țara Oașului există această justiție primitivă. Oșenii au o mândrie aparte, au un orgoliu, au o demnitate care dacă le este încălcată ei își rezolvă problema folosindu-se de cuțit. Ei își recunosc crimele și se predau poliției. Interesant este că poetul Ovidiu când a intrat în contact cu dacii imediat a spus că se folosesc foarte repede de cuțit și cu ajutorul lui își fac dreptate. Eu mi-am făcut lucrarea de doctorat pe acest subiect și am găsit circa 2500 de crime înregistrate în Țara Oașului. Dar filmul pe care îl facem nu merge pe linia de crimă, nu este un film documentar horror. Ci se caută liantul psihologic, motivația de ce se ucide și de ce s-a ucis în Oaș. Se merge pe substratul iloro-traco-dac, se caută să se facă legături cu Albania, cu Sicilia, cu Serbia, cu Muntenegru, cu Grecia, unde în comunitățile tradiționale vendetismul este și azi destul de prezent, cu toată civilizația Mileniului III”, explică dr. Nicoară Mihali.

Tot în filmul care se realizează în această perioadă apare și povestea unui preot care a slujit jumătate din viață în Țara Oașului și propriul lui fiu a fost ucis de un oșan cu cuțitul la balul de absolvire a liceului. De asemenea, în film apare și un călugăr care s-a retras în Munții Rodnei, care duce povara unei crime din neamul lui. De fapt, el se roagă pentru toți cei care au ucis în Oaș. În familia lui a fost un criminal, iar el
s-a dus în munte ca să plătească cu rugăciune pentru vendeta care a fost în neamul lui, ca să se oprească odată acest obicei. În film se vorbește chiar de simbolistica cuțitului în Biblie și despre cum a fost interzisă o piesă de teatru pentru că s-a folosit folclorul oșenesc punându-se în scenă utilitatea cuțitului.
„Suntem deja pe ultimele filmări, la stadiul de retușuri. Filmul va avea ca laitmotiv o moară din secolul XVI, care funcționează și azi şi care simbolizează scurgerea timpului, fiind martor la aceste vărsări de sânge, este o moară văruită în albastru la marginea satului Cămârzana. Nu am mers pe legăturile cu Maramureșul, deși ele există. Am spus-o și în lucrarea mea de doctorat că satele de pe Valea Cosăului au în sâmburele formării lor oșeni și drept dovadă că până imediat după Revoluție numărul crimelor de acolo era mai mare decât în orice colț din Maramureș”, explică dr. Nicoară Mihali.

În încheiere amintim două dintre „țâpuriturile” oșenești: „Nici jăndaru nu-i de fier / să nu intre brișca-n el” sau „Cât mai sunt pă lume pari, / nu ne temem de jăndari”.
Scriitorul Nicoară Mihali a ținut să ne reamintească aceste „țâpurituri” tocmai pentru că „arată un spirit liber, un spirit al omului care nu se supune orbește autorităților și absurdului legilor statului. O concluzie care reiese din film este că dacă, în esență, poporul român și-ar fi păstrat caracterul justițiar pe care l-a dat o enclavă numită Țara Oașului în istorie, nu cu cuțitele pe masă, dar cu demnitate și cu pumnul pe masă, noi acum am fi fost egalii marilor puteri europene”.

 

 

„Eu mi-am făcut lucrarea de doctorat pe acest subiect și am găsit circa 2500 de crime înregistrate în Țara Oașului. Dar filmul pe care îl facem nu merge pe linia de crimă, nu este un film documentar horror. Ci se caută liantul psihologic, motivația de ce se ucide și de ce s-a ucis în Oaș. Se merge pe substratul iloro-traco-dac, se caută să se facă legături cu Albania, cu Sicilia, cu Serbia, cu Muntenegru, cu Grecia, unde în comunitățile tradiționale vendetismul este și azi destul de prezent, cu toată civilizația Mileniului III”.
Dr. Nicoară Mihali