„Cunoaşte-te pe tine însuţi”

Nu știm câți vibrează pe deplin la acest îndemn, dar sunt suficiente motive de îngrijorare în acceptarea, în numele artei, a unei varietăți impresionante de improvi­zații și curiozități excentrice, șocuri vizuale, care nu dau răspunsul la motivațiile artei ca stare emoțională, de cultivare a frumosului, a uimirii umane în fața valorilor estetice, arta nu mai înseamnă catharsis, cum este tot mai des mediatizată și contestată, ci doar o revoltă, o stare, o sumă de trăiri interioare derivate de multe ori din neînțelegerea conceptelor expresionismului.

Revin de fiecare dată asupra acestor lucruri fără de măsură pe care coti­dianul cu generozitate le mediază,ca evenimente culturale, artistice de referință din partea unor producții „îndoielnice”, promovate ca „act artistic”, dialoguri televizate, interviuri „smulse” de la așa-ziși artiști, „murdăresc” și duc în derizoriu adevăratul fenomen artistic, nu mai contează nici vârsta, nici dobândirea unor „patalamale” pe post de acte de studii și de cele mai multe ori titulatura de artist plastic îl propulsează într-un „top” al actelor subculturale.
La fel de îngrijorător este și susți­nerea, îndemnul, în a persevera și profesa, epuizând epitetele și me­taforele limbii române (de la „perso­nalități” ale vieții culturale actuale și nelipsiți de la nici un fel de întrunire publică), validând în acest fel „întâmplarea de față”, ba mai mult invocând foruri academice să ia act și să țină cont de performanțele contemporanilor aflați în cauză.

Cu vocația de artist te naști, ea este dăruită și hărăzită de „Cel de Sus” și nu se cumpără, nici prin învârteli, nici prin reconversie profesională cum vedem că la peste 50 de ani îți descoperi „calități de artist”, și de aici începe o goană nebună de „recuperare” a timpului pierdut, arzând în acest fel cele mai importante etape de educație și formare pro­fesională.
Asistăm (cu neputință) cum spațiul public (galerii de artă – din câte au mai rămas, nu numai la Baia Mare) este invadat de oameni fără chemare din dorința furibundă de a recupera timpul, de „a intra în față”, fără ca rezultatele prezentate să fie convin­gătoare, reușind de multe ori să se impună ca lideri, formatori de opi­nie, promotori al unor „acte de cul­tură” uneori prea generos finanțate.

Cultura de tip fast-food, acceptată din nefericire ca și cultură de masă, în care actul de creație se consumă adesea în stradă sau în spații publice improprii inoculează ideea că totul este posibil, că „nimicul ” devine act de creație și de artă.
În lipsa unei atitudini responsabile, profesionale, deși sunt alocate fonduri la nivel național cu acest scop, nu s-au creat diferențe între dis­cursul profesionist din artă și invazia pseudo-artei de amatori, s-au detașat galeriile particulare, casele de licitații, care stabilesc cote și valori, ierarhii dictate de cerințele pieței de artă, tot mai mică relevanță având actul de creație. Fenomenul de glo­balizare, resimțit odată cu explozia mijloacelor de informare și comunicare prin dispariția tuturor grani­țelor, în primul rând a celor tem­porale, în receptarea feno­mene­lor și a noutăților din lumea artei, a promo­vării imaginii proprii și creației prin site-uri perso­nale, dise­minarea infor­ma­țiilor vizuale prin re­țele de socializare (facebook) sau comenzi on-line, impune discursul artistic ca un act de conștiință profesională.
Există riscul, și acest fenomen este din ce în ce mai vizibil, de însușire a unor mijloace, concepte din creația altor artiști sub deviza „citatului” (scuza eventuală, dacă acest lucru este receptat de cineva), pentru că tot mai des suntem asaltați de dezbateri mediatizate în care particularitatea actului creator nu îi mai aparține creatorului inițial, lucrări cu valoare consacrată sunt utilizate, aș spune abuziv, pentru transformări, inter­venții, improvizații, nu întotdeauna cele mai inspirate (literatură, film, arte vizuale, teatru).

P.S. Pictorul Corneliu Baba (1906-1997), formator și profesor de prestigiu al Învățământului Superior de Artă Modern din România, a avut prima Expoziție personală în țară la 70 de ani, iar a doua s-a constituit în Expoziția Retrospectivă și Come­morativă în același timp în 1997, la Muzeul Național de Artă din București!