• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 9 Martie , 2018

Crimele Revoluției române, dezbătute în Baia Mare

Conferința va cuprinde o prezentare făcută de Grigore Cartianu, un dialog cu publicul (întrebări / răspunsuri) și o sesiune de autografe. Autorul va semna autografe pe toate cele 8 cărți din seria de autor Grigore Cartianu (cele de mai sus, plus „Jurnalul unui puci ratat”, „Miracolul din noiembrie”, „600.000” și „Hagi”).
Cărțile pot fi procurate la fața locului. Intrarea este liberă.

 

Cărțile din seria de autor Grigore Cartianu
 

„Sfârșitul Ceaușeștilor” – vol. 1 din trilogia „Misterele Revoluției”. Este povestea tragică și grotescă a unui cuplu dictatorial care se credea nemuritor. O carte de mare impact în România, cu vânzări de 147.000 de exemplare. Publicată în tiraje de mii de exemplare în Italia și Brazilia; în curs de publicare în alte țări europene.

„CRIMELE REVOLUȚIEI” – vol. 2 din trilogia „Misterele Revoluției”. Un volum de investigație care a schimbat profund percepția românilor despre evenimentele din decembrie 1989. O decriptare a diversiunilor FSN-iste, majoritatea televizate, care au dus la asasinarea a 957 de oameni. Și o concluzie crudă: cei care pozau în salvatori erau, de fapt, ucigași cu sânge rece, executanți și beneficiari ai unui plan sovietic insuportabil de cinic.

„TERORIȘTII PRINTRE NOI” – vol. 3 din trilogia „Misterele Revoluției”. Revoluția tragică și comică la Sfântu Gheorghe, Brașov, Focșani, Buzău, Galați, Brăila, Constanța sau Mizil. O colecție de întâmplări atent investigate, care descriu atmosfera suprarealistă în care oameni nevinovați au fost împușcați, înjunghiați sau linșați.

„CARTEA REVOLUȚIEI” – o ediție enciclopedică, tipărită în condiții de lux, care strânge între copertele sale cele 1.600 de pagini ale celor trei vo­lume din seria „Misterele Revoluției”. Lucrarea, o adevărată bijuterie, conține peste 300 de imagini istorice sau inedite.

„JURNALUL UNUI PUCI RATAT” – relatarea la cald a crizei politice din vara anului 2012. Volumul cuprinde editorialele scrise de autor zi de zi, timp de trei luni, și publicate în ziarul „Adevărul”, pe care-l conducea în calitate de redactor-șef. O carte-document.

„MIRACOLUL DIN NOIEMBRIE” (în colaborare cu Laurențiu Ciocăzanu) – fabuloasa poveste a zilei de 16 noiembrie 2014, în care Diaspora română, solidarizată prin Facebook, a obținut o victorie eroică. Volumul scoate la lumină destine luminoase și povești emoționante, oferind explicații convin­gătoare pentru o surpriză colosală.


„600.000” - povestea fenomenului #Rezist, cea mai amplă mișcare de rezistență civică din istoria României. O carte-manifest, scrisă la temperatura înaltă a evenimentelor trăite pe viu. Un pamflet usturător la adresa celor care, prin ordonanțe de urgență și legi ticăloase, încearcă să impună tirania hoției. Un elogiu adus celor peste 600.000 de români care au înfruntat gerul iernii pentru a-și salva justiția și țara.

„HAGI”– povestea vieții celui mai mare fotbalist din istoria României: Gheorghe Hagi. Un volum temeinic documentat, fără egal în privința bogăției de informații. O lectură alertă, care reface saga balcanică a comunităților de aromâni din Grecia și Bulgaria, în vremuri tragice. În 500 de pagini palpitante, autorul urmărește evoluția lui Hagi, ca om și ca sportiv, de la naștere (1965) până la retragerea de pe gazon (2001). Este o lucrare ajunsă la ediția a IV-a.

„MOARTEA Ceaușeștilor. TREI ZILE P|N{ LA CR{CIUN”– film pe DVD. Este reconstituirea, sub forma unei docu-drama, a ultimelor trei zile din viața cuplului ceaușist: 22-25 decembrie 1989.
Regizorul Radu Gabrea a produs un video-document istoric, bazat pe scenariul lui Grigore Cartianu și inspirat de volumul „Sfârșitul Ceaușeștilor”. Filmul are 90 de minute și este prezentat în șase limbi: română, engleză, franceză, germană, spaniolă și italiană.

Grigore Cartianu (49 de ani), născut la Brădiceni, com. Peștișani, Gorj, este unul dintre ziariștii cu notorietate din România. A condus redacțiile unor ziare importante (Adevărul, Eveni­men­tul zilei) și a semnat mii de editoriale, interviuri și anchete gazetărești. Este o apariţie frecventă în emisiuni TV, pe teme de maxim interes.
În prezent este Senior Editor al
cotidianului România liberă și realizator al emisiunii zilnice Cronica de noapte, de la Nașul TV.

Serialul său despre prăbuşirea dictaturii comuniste şi despre Revoluţia Română (în ziar și la TV) a produs o emoţie naţională. Românii au aflat, şocaţi, că au fost cobaii unui experiment sânge­ros. Şi că mulţi dintre asasinii din de­cembrie 1989 se află încă în libertate, ocupând chiar funcţii importante în stat.
Fire iscoditoare, chiar aventurieră, Grigore Cartianu şi-a satisfăcut stagiul militar într-o unitate de paraşutism (Buzău, 1987–1988). Este absolvent al Facultăţii Tehnologia Construcţiilor de Maşini, din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti (1993).

La prăbuşirea regimul comunist al lui Nicolae Ceauşescu, Cartianu era student în anul 2. A participat activ la evenimentele din decembrie 1989, apoi la mişcările civice din 1990, care au fost înăbuşite violent de către noul regim politic de la Bucureşti, prin adu­cerea minerilor şi devastarea Capitalei.
În 1991, la 22 de ani, a debutat în presă, la publicaţia cu cel mai mare tiraj din acel moment: revista Expres Magazin. Din 1992 a lucrat la cele mai importante cotidiene din România: Eveni­mentul zilei (1992-1996, şef departament), Sportul românesc (1996–1997, reporter special), ProSport (1997–2002, şef departament), Jurnalul Naţional (2002–2004, redactor-şef adjunct, apoi redactor-şef) şi din nou la Evenimentul zilei (2004–2008, prim-redactor-şef adjunct). Din aprilie 2008 până în fe­bruarie 2013 a fost redactor-şef / director editorial al cotidianului Adevărul.
În anii dedicaţi presei sportive, a publicat două cărţi: Hora de la miezul nopţii (1995 – povestea World Cup, USA 1994) şi Hagi (2000, reeditată în 2001 și în 2014).
Din 2006, Grigore Cartianu s-a dedicat cu pasiune elucidării evenimentelor sângeroase din decembrie 1989. Este singurul publicist român care a reconstituit în detaliu ultimele zile ale dictatorului român şi care a demonstrat, cu dovezi zdrobitoare, că răsturnarea lui Ceau­şescu s-a produs printr-o lovitură de stat. Tot el a dezvăluit cinismul noilor conducători, care – în dorinţa de a confisca puterea după scoaterea din scenă a lui Ceauşescu – au produs aproa­pe 1.000 de morţi şi peste 5.000 de răniţi.

A publicat 8 volume, vândute într-un ti­raj total de peste 350.000 de exemplare.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.