• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 28 Martie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 13 Ianuarie , 2017

Copiii vânduţi pe geam

Mircea CRIŞAN
Ioana LUCĂCEL

Copilul se sufoca de plâns. Mama, cu ochii cârpiţi de ne­somn, plângea şi ea, ne­ştiind ce să-i facă. Medical, nu avea nicio problemă. Şi totuşi... Bătrânele din sat spuneau că e „de­monul bolii”.
După ele, cauza fundamentală a neputinţelor trupeşti erau demonii bolilor sau duhurile necurate. Iar pe „tatăl minciunii şi înşelătoriei” nu-l poţi învinge decât cu aceleaşi arme² prin minciună. Şter­gându-şi lacrimile care îi curgeau şiroi, mama îl sărută pe Ion pe amândoi obrajii şi-şi spuse în gând „mai bine îl dau, decât să moară”. Deschise larg fereastra şi ridicase copilul cu amândouă mâinile, spre cer. Alte două mâini îl cuprinseră şi auzi scurt, noul nume al băiatului² Gheorghe. Încre­menită, mama nu mai plângea. Şi nici Ion, devenit, „după pierit”, Gheorghe.
În liniştea apăsătoare, trei monede răsunau prelung, aterizând în mâna mamei² „Mi-am vândut copilul...”. Iar destinul copilului se schimba brusc, moartea şi boala nu mai pândeau. Ştiinţific, nu exista, din nou, nicio explicaţie. Şi totuşi... Există Ion-Gheorghe şi atâţia alţi copii care au fost salvaţi în acest fel. 

Lenuța Marc din Cavnic era la fel de sceptică cu privire la acest obicei. Până când trebuia să aleagă între îndoială şi sănătatea copilului ei² „Mai demult erau femei despre care se zicea că au ochi rău, iar la noi era o astfel de bătrână care m-a vizitat după naștere, îmi era mătușă. După vizita ei, orice am făcut, copilul plângea încontinuu. Nicu avea câteva luni și nu s-a oprit din plâns zi și noapte. Deja cădeam de pe picioare de oboseală. Și mi-am amitit că bătrâna a zis de câteva ori² «Vai, frumușel îi copilul aiesta!». I-am căutat de deochi, l-am făcut cu aghiasmă, și orice i-am făcut numai nu se oprea din plâns. Câteva zile a plâns încontinuu, l-am dus la doctor și mi s-a spus că este sănătos. Iar la un moment dat a venit cumnata și i-am spus că nu știu ce să mă mai fac cu copilul. Iar atunci mi-a zis² ‹‹Vinde-mi-l mie pe geam››. A mers afară, a zis ceva rugăciune sau ceva descântec, i l-am dat pe geam iar ea mi-a dat câțiva bănuți. Iar din acel moment, nu au trecut două ore, iar copilul s-a oprit din plâns și a dormit pentru prima dată după mai multe zile de nesomn. Asta o spun din proprie experiență. Nu știu ce s-a întâmplat în acel moment, dar toată viața copilul meu și-a iubit foarte mult mătușa, a fost parcă o legătură specială între ei, iar când a murit, a plâns foarte mult după ea. De la soacra am auzit apoi și de obiceiul să se schimbe numele copiilor bolnavi, ca să nu moară, dându-i tot așa, pe geam. Ea avea un frate în Lăschia care avea un fel de epilepsie când a fost mic, iar după ce l-au dat pe geam și i-au schimbat numele s-a vindecat”.

Nimeni nu poate explica această practică. Dar bătrânii credeau că, schimbându-ţi numele şi familia, îţi schimbi şi „norocul”, adică destinul. Atunci când un copil era foarte bolnav şi nu exista nicio urmă de vindecare, acesta era vândut, pe fereastră, unei persoane care nu face parte din familie, pe o sumă simbolică.

Episcopul Melhisedec al Huşilor, vorbind de fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al II-lea, observă că mai avea şi numele de Vlad, nume cu care e pomenit într-o mulţime de urice ale marelui voievod al Moldovei, dând următoarele lămuriri² „Obiceiul de a avea două numiri, unul de botez, altul adaos pe urmă, din motive supersti­ţioase, există şi astăzi la poporul român. Când un copil zace de boală grea şi îndelungată, mai ales însoţită de spasme, mamele schimbă numele bolnavului, crezând că prin aceasta ar ascunde oarecum copilul de spiritul cel rău, carele, după credinţa lor, duce boala”.

Folcloriştii amintesc de o datină foarte veche la români, potrivit căreia schimbarea numelui se face în urma unei vânzari simulate. Astfel, femeia al cărei copil boleşte sau căreia-i mor copiii unul după altul, îl vinde pe fereastră altei femei, schimbându-i numele. Numele cel nou care se dă adesea copilului care boleşte e acela de Lupu (fem. Lupa), mai rar Ursu (fem. Ursa) sau Zmeu, alteori un nume puţin plăcut, ca² Grozav (fem. Grozava), Grozea etc., toate acestea cu scopul de a îndepărta duhurile necurate de la el.

Scriitorul Nicoară Mihali explică² „Ar trebui să începem de la simbolul feres­trei ca legătură între lumea aceasta și cealaltă. La mai multe popoare creștine se consideră că atunci când omul se duce pe lumea cealaltă, vine pasărea morții și cântă la fereastră. Dar există și ideea că la fereastră vine și cocoșul care îl vestește pe locuitorul casei că se apropie Judecata de Apoi, când va fi sfârșitul, și că trebuie să fie atent și în priveghere. Fereastra are și acestă simbolistică a despărțirii unei lumi de alta. Prin fereastră, ca și poarta de altfel, omul se delimitează de restul comunității, dar fereastra este ceva mult mai intim și apropiat de casa omului. Și atunci, la mai multe popoare, chiar și în Egiptul Antic, dar mai ales la popoarele nordice și în mod special la traci, a apă­rut obiceiul ca atunci când într-o familie muriseră copii, iar următorul era bolnav, să-l treacă în lumea de dincolo, adică prin fereastră și de a-i schimba numele. Apoi, reîntorși pe lumea pământeană, adică reintroduși în casă, de această dată pe ușă, ei căpătau altă identitate și puteau să-și continue viața normal.
Întotdeauna se căuta ca persoana care îl prelua pe copil în lumea de dincolo de geam, să fie o femeie cu mai mulți copii, dar care să nu fi avut copii morți în familia ei. Această practică se făcea mai ales în casele unde mai muriseră copii, iar actualul copil era bolnav, ca în acest fel să păcălească moartea, tocmai prin această trecere dintre cele două lumi, prin fereastră, la care se adăuga şi  schimbarea identității.
Această practică era ca și la botez, ca și cum copilul s-ar naște din nou. Copilul dat pe fereastră nu era neapărat plătit, era ca și un fel de dar, însă, în schimb, femeii dinafara ferestrei i se dădea ceva din casă, o că­mașă sau un obiect care să-i amintească de acest «botez».
Am vorbit și cu alți etnologi și am aflat că acest ritual de schimbare a identității nu presupunea vreo incantație sau vreo rugăciune specială. În Maramureș nu există o poezie anume pe acest subiect, ci sunt niște cuvinte care se spun la fereastră, iar copilul este trecut de trei ori dintr-o parte în alta a ferestrei, cu numele schimbat”.

În mod surprinzător şi fără o explicaţie logică, ritualul funcţionează² „Chiar
m-am interesat și pot să spun că s-au născut chiar neamuri din acești copii care au fost salvați de la moarte în acest fel. În familiile respective erau repetate morțile de copii mici, iar
atunci se re­curgea la această practică. De exemplu, unui copil i s-a dat numele de Cerbul, iar în zona Brusturi din Borșa este neamul Cerbenilor² Ioana Cer­bului, Vasile a Cerbului, Ilona Cer­bului etc. Aceștia provin din Cerbul, numele mic al copilului căruia i-a fost schimbată identitatea. În anii ‘40 au avut mari pro­bleme în transcrierea numelui în maghiară.
Preoții nu prea agreau această practică, pentru că îl considerau un fel de botez diavolesc și precreștin, dar cu toate acestea aceste lucruri s-au practicat. La schimbarea numelui se dădeau nume de animale pentru a le lua pe acestea ca protectori. Așa au apărut nume de Ursu, Cerbu, Lupul, Lupa etc. Dar și numele de Iosif, Paul sau alte nume de apostoli ai lui Iisus. Dar cele mai răspândite nume sunt cele de Lupu. Lupul era cel despre care se credea că le dădea viață lungă copiilor schimbați pe fereastră. Practic, copilul era dat lui ca să îl apere și să-l îngrijească la bine și la rău. Când a venit prima dată Adrian Păunescu să filmeze obiceiuri de Crăciun în Maramureș, a fost adus într-o casă care a aparținut Ioanei Lupului, a cărei mamă a fost trecută și ea prin fereastră și pe care o chema Lupa. Deci, există și neamul Lupenilor dar și al Ursenilor. Copiii dați pe fereastră reintrau automat în sânul fa­miliei, iar femeile care luau copiii pe fereastră erau nașele, părintele spiritual, chemat la toate evenimentele din viața copilului. Era un fel de a doua mamă. După această schimbare, pe tot restul vieții, persoanele respective au folosit numele pe care l-au primit când au fost dați pe fereastră”, spune Mihali. 

În popor, când se ajungea la această practică se spunea că cel mic este atât de bolnav încât „are baiul cel rău”. Mai ales că în jurul copilului sunt o serie de credințe cum ar fi că nu trebuie lăsat singur noaptea în casă și chiar peste zi până la vârsta de un an, de asemenea se spunea că apa cu care era îmbăiat copilul nu trebuia aruncată la întâmplare, ci pusă la rădăcina unui copac falnic. Existau însă greșeli ale mamelor lipsite de experiență, care puteau duce la îmbolnăvirea și chiar moartea copii­lor, iar din spaima că au pierdut un copil, ca să nu-l piardă și pe următorul, se recurgea la acest ritual și la schimbarea identității.
De acest ritual al schimbării identității copiilor se leagă și un alt obicei extrem de interesant, în zona Borșei² Pomul de nume. „Adică, cei care aveau aceste nume ciudate de Lupul, Lupa, Ursul sau Cerbul, negăsindu-și numele în ca­lendar, recurgeau la calendarele oamenilor primitivi, unde există zile speciale dedicate animalelor. De exemplu, de Sf. Dumitru în popor se spune că este și Ziua Lupilor. În situația aceasta, știu că eram uimit că Lupului Chireanului i se ridica un pom al numelui la poartă. Pomul numelui era de fapt un vârf de copac, împodobit, ridicat într-un par foarte înalt, fie că era un brăduț sau un mesteacăn. Dar întotdeauna avea în vârf o scrisoare. Mai exact, cel căruia urma să i se țină ziua trebuia să vegheze toată noaptea ca să îi prindă pe cei care îi ridicau acest pom de nume. În scrisoarea din pom era trecută cantitatea de băutură și mâncarea și tot ce-și doreau la petrecere cei care ridicau pomul.  Dacă nu îi prindea, sărbătoritul trebuia să onoreze scrisoarea, iar dacă îi prindea, cei care ridicau pomul puneau mână de la mână și aduceau ei cele necesare petrecerii. Ziua Ursului este undeva în februarie.
La cei care aveau nume de sfinți li se ridica pomul de nume de Sf. Nicolae, Sf. Ioan etc. Bradul era un simbol al vieții lungi și, practic, nu trebuiau să se spună cuvinte și urări, era suficient să se aducă acest brad pentru că asta însemna și demnitate și caracter pozitiv pentru sărbătorit.
În timp ce mesteacănul era simbol al purității, având un caracter nobil pentru că era arborele cel mai iubit de împărați și regi. În concluzie putem spune că lucrurile acestea nu s-au schimbat nici în zilele noastre. În zonele mai izolate, unde oamenii sunt încă prinși și cred în legile unei lumi tradiționale, când apar boli în familie și sunt vizați urmașii, se recurge în continuare la aceste practici, fără să se facă popularizare pe internet. Dar se schimbă și acum numele celor mici și se trec în continuare dintr-o lume a casei, a intimității, în lumea de dincolo, cum este considerată lumea dinafara ferestrei”, spune Mihali. 

Din punct de vedere religios, lucrurile sunt mai limpezi. Prin nume, se exprimă unicitatea omului, valoarea sa inestimabilă în ochii lui Hristos care vine să caute oaia pierdută. De aceea, Biserica cheamă pe fiecare om după numele său în cadrul Sfintelor Taine (Botez, Taina Spovedaniei, primirea Sfintei Împărtăşanii). Chiar dacă întâlnim, în Sfânta Scriptură şi în practica Bisericii (la intrarea în monahism), actul schimbării numelui, acesta are o însemnătate aparte.

În timp ce, în popor, schimbarea nu­melui denotă, pe de o parte naivitatea omului simplu (afirmând întrucâtva prostia demonilor bolilor, care pot fi păcăliţi cu atâta uşurinţă), în Biserică, numele nou, primit la intrarea în mo­nahism, simbolizează înnoirea vieţii. În Biserica Ortodoxă, botezul nu se re­petă. Dar omul este chemat la Judecată după numele de Botez. Ce se întâmplă în cazurile în care  copilului i-a fost schimbat numele iar la pomeniri este trecut cu noul nume?

Pr. Dr. Cristian Ștefan, purtător de cu­vânt al Episcopiei Ortodoxe a Mara­mureșului și Sătmarului explică² „Este greu să spunem noi ce se întâmplă în lumea de dincolo, pentru că Dumnezeu știe cum ia în seamă lucrurile. Dar nu putem să confundăm o Taină a Bi­sericii, Taina Sfântului Botez, cu niște practici necreștine. Și atunci este foarte important dacă se schimbă numele înainte de Taina Botezului sau după Taina Botezului. La Botez se spune clar numele² se botează robul lui Dumne­zeu² Vasile, Ioan etc. în numele Sfintei Treimi, și atunci acela rămâne clar numele lui înaintea lui Dumnezeu. Numele poate fi schimbat doar dacă există tundere în monahism, în fața lui Dumnezeu. În rest, dacă se schimbă numele doar așa la liberul arbitru al oamenilor, după Botez, aici este greu să ne pronunțăm noi ce se întâmplă la Judecată.
Oricum, la o gândire logică, se spune că vor cântări în primul rând faptele omului, nu numele omului, iar Dumnezeu știe cum ne va striga pe fiecare. Dar este bine să se țină cont de numele dat la Botez, pentru că tocmai Botezul rezolvă multe probleme. Pentru că prin Botez se șterge Păcatul Originar și chiar și alte păcate pe care le-a avut omul dacă este botezat la o vârstă mai înaintată.

Problema este că, din păcate, oamenii din ziua de astăzi nu se mai orientează să pună nume creștine, ci iau tot felul de nume din străinătate, care nu au nicio legătură nici cu latura creștină, nici cu cea românească. Și de asta este în primul rând nevoie. Pentru că dacă iei numele unui sfânt, acel sfânt devine protectorul omului și nu mai este nevoie să recurgi la atâtea superstiții.
Din moment ce sunt niște rânduieli foarte clare și frumoase în ceea ce privește stabilirea numelui, de ce să se recurgă la altceva?
Să nu uităm că Taina Botezului este poarta de intrare în creștinism! Plus că există o rânduială aparte² în a 8-a zi de la naștere este bine ca preotul să meargă la femeia care a născut, dar din păcate s-a cam pierdut și acest obicei, iar atunci se citesc niște rugăciuni speciale pentru femeia care a născut, iar una dintre rugăciuni este specială, chiar de punere ­a numelui. Puțini știu acest lucru. Atâta doar că uneori preoții sunt chemați să citească rugăciuni pentru mamă, iar atunci preoții citesc și rugăciunea de punere a numelui”.

 

„Copiii dați pe fereastră reintrau automat în sânul fa­miliei, iar femeile care luau copiii pe fereastră erau nașele, părintele spiritual, chemate la toate evenimentele din viața copilului. Era un fel de a doua mamă. După această schimbare, pe tot restul vieții, persoanele respective au folosit numele pe care l-au primit când au fost dați pe fereastră”.­

Nicoară Mihali

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.