Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 17 Decembrie , 2018

Consiliul Județean - partener al acțiunii „Maramureșul și unirea minorităților”

de Gazeta de Maramures

În perioada 7 – 11 decembrie 2018, Asociația Social - Cultural - Creștină eCreator și Consiliul Județean Mara­mu­reș organizează manifestarea „Ma­ra­mureșul și unirea minorităților”.
Acordul de cooperare încheiat între instituția județeană și eCreator a fost aprobat de aleșii județeni în ședința ordinară din 27 noiembrie 2018, con­dusă de președintele Consiliului Jude­țean Maramureș, Gabriel Zetea, care a subliniat buna colaborare între cele două instituții, de-a lungul timpului.
Acțiunea culturală, care este finanțată cu suma de 25.000 de lei de către CJ Maramureș se va realiza în 18 localități din județ cu populație de etnie maghia­ră, ucraineană, huțulă, ruteană sau rusă, respectiv în localitățile Baia Mare, Coltău, Baia Sprie, Ocna Șugatag, Sighetu Marmației, Ulmeni, Seini, Crăciunești, Repedea, Poienile de sub Munte, Câmpulung la Tisa,Teceu Mic, Berchez, Dămăcușeni, Bistra, Rona de Sus, Valea Vișeului și Crasna Vișeului.
„În cadrul acestui eveniment vor fi organizate întâlniri culturale cu perso­na­lități marcante din țară, conducători de reviste literare împreună cu scriitori aparținând minorităților, care sub auspiciile Marii Uniri, să dea ca exemplu aportul acestor minorități la înfăptuirea dezideratului de secole al poporului român, prin sublinierea valorilor cultu­rale, de cult sau artistice ale acestor minorități.
În acest sens sunt prevăzute acțiuni la Biblioteca Județeană Petre Dulfu, la Teatrul Ararat, lansări de carte, de antologii culturale, prezentarea revistelor eCreator și Freamăt a Ligii Scrii­torilor din România – Filiala Mara­mureș și a Uniunii Internaționale a Oamenilor de Creație. Tot în această perioadă vor fi vizitate obiective cultu­rale și de cult ale minorităților maghia­ră, ucraineană, ruteană și huțulă din Maramureș, iar în mai multe localități vor fi prezentate spectacole de dansuri, muzică și poezie. Până acum au fost invitate personal și au confirmat prezența următoarele cadre universitare, cercetători științifici și scriitori: Doina Pană, Vergil Pană, Mihai Suciu, Ilie Gherheș, Maria Nagy, Nicolae Iuga, Daniel Luca, Mariana David, Ion Toma Ionescu, Firița Carp, Florin Dochia, Mihaela Huțanu, Adela Conciu, Clara Protea, Adrian Suciu, Anca Iulia Beidac, George G. Asztalos, Nicolae Valareanu Sârbu, Geta Stan, Liviu Nanu, Daniela Guzu, Ștefan Susai, Ecaterina Kiss, Nadia Urian, Daniela Mărginean, Vasile Muste, Virginia Paraschiv, Cristian Gabriel Moraru, Mihai Ganea, Coca Carmen și Carmen Elena”, a arătat președintele Asociației Social-Cultural-Creștine eCreator și director al revistei de cultură, Ioan Romeo Roșiianu.
Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a arătat, în cadrul ședinței pe care a condus-o, că este o continuare a proiectului aprobat deja în cadrul unei întâlniri anterioare a plenului. „A fost un proiect de succes, iar la ultima întâlnire au existat voci care au vorbit despre o adaptare a evenimentului și la alte locații, ceea ce organizatorii au și gândit ulterior.
Transmit sincere felicitări atât directorului revistei eCreator, Ioan Romeo Roșiianu, cât și redactorului-șef, Marian Ilea pentru succesul acordului anterior de parteneriat încheiat cu instituția Consiliului Județean și le doresc mult succes în această nouă acțiune, pentru că este extrem de important, pentru noi, ca Maramureșul să se vadă și în literatura contem­po­rană”, a precizat președin­tele Gabriel Zetea.

Proiectul de hotărâre a fost votat în unanimitate de aleșii județeni prezenți la ședința ordinară a Consiliului Jude­țean Maramureș.