Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 29 Martie , 2019

Concursul Naţional de Lectură „Bătălia Cărţilor”, ediția 2019

de Gazeta de Maramures

Joi, 28 martie 2019, ora 11.00, la secţia de împrumut pentru copii - str. Bogdan Vodă nr. 118 - se va desfăşura cea de-a V-a ediţie a Concursului Naţional de Lectură „Bătălia Cărţilor”.

 

Concursul va avea două secţiuni: categoria 11-13 ani şi categoria 14-18 ani. Concurenţii sunt cititorii bi­bliotecii care au lecturat toate cele 10 cărţi din tematica stabilită, îndeplinind astfel criteriul obligatoriu.

Competiţia va cuprinde dezbaterea „Convinge-mă să citesc!”, unde fiecare concurent îşi va prezenta cartea favorită pe durata a maximum 5 minute, apoi se vor pune întrebări din partea membrilor juriului şi opţional a celorlalţi concurenţi, la final se vor acorda puncte pentru fiecare participant, puncte care vor stabili câştigătorii.
Se vor decerna următoarele premii: premiul I, premiul II, premiul III, menţiune şi premiul pentru cea mai bună fișă de lectură – pentru fiecare din cele două secțiuni ale concursului. Se va desemna „Cartea anului”, câte una pentru fiecare secțiune, dintre cărțile propuse la această ediție și de asemenea se vor alege cititorii
anului – un copil și un adolescent – care vor participa la faza națională a acestui concurs la Cluj-Napoca, în luna aprilie a acestui an. Premiile vor consta în bani, cărți şi diplome.
Componenţa juriului la această ediţie este următoarea: prof. dr. Ioan Dorel Todea - preşedintele juriului; prof. Adriana Cristea, poeţii Nemeș-Pop Ileana şi Vasile Muste şi Darius Colopelnic, elev - unul din câşti­gătorii ediţiei precedente.
Să amintim că ideea organizării acestui concurs aparține d-nei prof. dr. Odarca Bout.

Evenimentul este organizat de Centrul Cultural Sighetu Marmaţiei - Biblioteca Municipală „Laurenţiu Ulici” (șef serviciu Diana Iancu), având ca sponsori: Electro Mat Prompt S.R.L, Casa de Petrecere a Moroşenilor, Pensiunea Sub Cetate La Matei, Fastfood Yammy şi Casa Iurca de Călineşti.