Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 17 Octombrie , 2022

Concurs de literatură la Cicârlău -Maramureș

de Gazeta de Maramures

În 3 și 4 decembrie 2022, Comuna Cicârlău organizează a XXII-a ediţie bienală a Festivalului naţional de literatură „Vasile Lucaciu” (ediția 2020 a fost suspendată din cauza pandemiei de covid). Juriul va acorda şapte premii (marele premiu, trei premii pentru poezie și trei premii pentru proză), constând în: diplome, bani, cărți și publicarea textelor în reviste literare. Tinerii scriitori, care nu au debutat editorial, sunt invitaţi să trimită în concurs 20 de poezii sau/şi 20 de pagini de proză, la adresa de e-mail: festivalul_vasile_lucaciu@yahoo.com - până la data de 15 noiembrie 2022. Juriul va fi format din redactori la reviste literare din: Baia Mare, Bistriţa, Cluj-Napoca, Satu Mare, Oradea şi Zalău. Câştigătorii vor fi invitaţi să participe la manifestările Festivalului de literatură
„Vasile Lucaciu”, cheltuielile de cazare şi masă fiind suportate de organizatori.
Informaţii: Nicolae Goja, telefon 0730-930-235.