Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 15 Februarie , 2019

Colţu meu. Vin vremuri grele pentru copiii nimănui!

de Nicolae Teremtus

Mirarea săptămânii vine în urma mesajului postat de Ştefan Dărăbuş pe blogul lui. Am făcut un text cu acest mesaj deoarece el arată că ceva rău se întâmplă în sistemul de protecţie al copilului cu dizabilităţi. Acei copii ai nimănui… Mesajul vine din partea unui om ce lucrează în sistem şi care ştie cam tot ce mişcă acolo, în sferele înalte ale protecţiei copiilor şi al persoanelor cu nevoi. De mai bine de 20 de ani scriu despre acest sistem. Îmi amintesc de vizitele la centrele de protecţie, îmi amintesc de porcăriile văzute şi scrise, cam fără rezolvări. Autorităţile au fost obtuze întotdeauna. Îşi aminteau de copiii cu dizabi­lităţi în preajma alegerilor. Atunci duceau dulciuri sau luau câte un copil la masă. Îmi mai amintesc de unii conducători care după astfel de întâlniri luau sticla de spirt medicinal şi îşi frecau mâinile ca nu cumva să… Au fost unele schimbări în sistem, de ge­nul schimbăm şefii şi cam atât. Şefii au stat pe ici-colo o vreme după care au reapărut în prim-planul protecţiei copiilor. Doar sunt nişte „profe­sio­nişti” schimbaţi din cauza unor ziarişti nesimţiţi ce au văzut prost.
Îmi amintesc de vizitele pe la centre, vizitele în care îi surprindeam pe angajaţi dormind, iar copiii, în special cei cu dizabilităţi, stând într-o stare de neimaginat. În urina proprie, în caca, ori legaţi, ori sedaţi de nu mai mişcau deloc.
Am văzut filmul acesta de atâtea ori încât, la un moment dat, scârbit de ce am văzut, am renunţat să mai scriu, să mai merg. Am acumulat atât de multe că aş putea scrie texte despre ce se în­tâm­plă în sistem fără să mai merg pe acolo.
Dar acum, dacă cele semnalate de Ştefan vor fi corecte şi se va întâmpla mai rău decât este? Nici nu vreau să mă gândesc ce va fi, mai ales pentru copiii cu dizabilităţi, cei mai expuşi pentru că nu pot face nimic dacă nu sunt ajutaţi, iar dacă nu vor fi bani nu vor mai fi ajutaţi nici măcar ca până acum. O porcărie!