Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 17 Ianuarie , 2022

Colțu' meu. Valul cinci privit cu oarecare indiferență

de Nicolae Teremtus

Un nou an, aceeași pandemie. Când ne gândeam și noi că vor urma vremuri cât de cât normale, a venit  varianta omicron și ne-a arătat bățul infectării. O infectare care vine mai repede, mai ușor și poate cu efecte mai domoale. Trebuie să menționăm aici că printre primii români infectați cu noua variantă s-a aflat un mara­mureșean, unul dintre rugbiștii de la Știința. La fel a fost și la începutul pandemiei. Primul român infectat a fost unul de pe aceste meleaguri. El nu apare în statistici ca fiind primul, dar medicii de aici știu. Nu că ar avea mare importanță, poate doar pentru că s-a spus că maramureșenii sunt oameni „umblați”. În concluzie, sărbătorile au fost și nu prea. Mulți au luat cu asalt stațiunile, pensiunile, hotelurile, ba au mers prin alte țări. Autoritățile au fost mai îngăduitoare și nu au impus restricții dure. Specialiștii au declarat că nota de plată va veni pe la jumătatea lunii ianuarie. Și parcă a început să se vadă. Opt mii, nouă mii de cazuri arată că suntem pe un trend crescător. Decidenții au hotărât că masca trebuie purtată peste tot, afară sau în interior. Cu mențiunea că este vorba de măști conforme. Lumea s-a conformat și nu prea. Am văzut două categorii mari, cei care nu respectă și nu au respectat nici anul trecut și cei care con­sideră că sunt măsuri bune pentru protecție. În a doua categorie am regăsit, atât cât pot vedea eu pe aici, oameni care s-au infectat, care au avut probleme destul de complicate în spital și care acum umblă cu mască medicală sau chiar din cele cu supapă. Poartă peste tot masca din dorința, pro­babil, de a nu ajunge din nou un client al spitalului.
Pe de altă parte, relaxarea de anul trecut a rămas la un nivel ridicat mai ales în magazine, la mall, în mijloacele de transport în comun. Unii respectă, alții nu, iar cei care ar trebui să ia măsuri se feresc, se fac că plouă și rămâne la latitu­dinea omului dacă umblă cu mas­că din acelea conforme sau dacă păs­trează o distanță față de cei­lalți. Nimic nou sub soare!