Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 11 Decembrie , 2020

Colţu meu. Urmează schimbarea prefectului

de Nicolae Teremtus

Alegerile parlamentare au trecut, de câștigat au câștigat toți. Fiecare partid, dintre cele intrate în Parlament, se poate considera câști­gător. Și la nivel național și la județ. Acum au loc negocieri pentru formarea unei majorități, res­pectiv a guvernului. Și așa viața politică a României va începe să funcționeze, din nou, la capacitate. Prima urgență ar fi, după cum declară cei de la putere, votarea bugetului pe 2021 până la sfârșitul anului în curs. Un obiectiv destul de greu de atins din moment ce negocierile, probabil, se vor lungi până la calendele grecești.
În principal, din cauza „osului” pe care fiecare partid îl cere pentru membrii săi. „Osul” este reprezentat de funcții, la București sau în județe. Se vor face numiri peste numiri după criterii greu de înțeles. Filmul ăsta l-am văzut la fiecare alegeri. Nu văd de ce acum ar fi altfel.
Teoriile partidelor sunt bune în campaniile electorale, în realitatea de zi cu zi, fiecare partid are ținte, funcții, posturi, are de plătit loia­litatea membrilor și munca depusă pentru a intra în Parlament. Păi, de ce ar munci un cetățean la partid? Că salarii nu se dau. Altruism? Nu.
Evident, pentru o funcție, un fotoliu. Așa au ajuns fel și fel de oameni în funcții importante. Iar acum se va face schimbarea. Vin alții, tot din categoria „fel și fel”.
La noi, prima schimbare a unui personaj din funcție importantă se va face, probabil, la Prefectură. Cum PMP nu a intrat în Parlament, actualul prefect al Mara­mureșului va trebui să plece acasă. Funcția de prefect al județului revine celor care sunt în guvern, el fiind reprezentantul guvernului în teritoriu. Acu’, pemepistul Ungur nu a rupt gura târgului. Că va pleca acasă nu ar fi o mare pier­dere. Important este cine vine. Poate vom avea noroc de un politician adevărat. Chiar dacă nu e o funcție politică, cel care vine pe fotoliu a fost politician. A făcut parte dintr-un partid politic, în general. Sau poate are simpatii politice, ceea ce e cam același lucru. Probabil vom avea un prefect liberal sau de la USR-PLUS. Să vedem!