Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 10 Decembrie , 2018

Colțu’ meu / Noul Carrefour, noua filosofie a caselor de marcat

de Nicolae Teremtus

Deschiderea noului centru comercial, de fapt un mall, pe bulevardul Bu­cureşti, poate fi un eveniment important. În primul rând am scăpat, noi, oraşul, de porcăria care era la fostul Petrom. O clădire amărâtă în care îşi ducea traiul o societate, nu mai ştiu cum îi spune, una a statului aflată pe cale de dispariţie. Era condusă de un personaj ce a cochetat şi cu viaţa politică şi publică, nici numele lui nu mi-l mai amintesc, dar mi-am adus aminte că am fost odată acolo pentru o documentare la un text. Nu era nimeni la parterul clădirii, doar cel care păzea. La etaj se auzeau voci destul de tare. Ghidându-ne după ele am ajuns la un birou pe a cărui masă erau tot felul de mâncăruri şi mai multe sticle de băutură. Oamenii, bărbaţi şi femei, chefuiau. Bărbatul, şeful alfa s-a răstit la noi că nu avem ce căuta acolo… desigur, nu am aflat ce doream!
Acum s-a terminat cu o pagină din isto­ria comunistă a bulevardului Bu­cureşti. Printre magazinele prezente acum în zonă se numără Carrefour cu un hipermarket. Am fost la deschi­derea oficială şi am vizitat marele Carrefour. E mare! Să sperăm că va fi o venire bună pentru zonă şi cu preţuri bune. Am numărat 19 case. Sunt curios câte vor funcţiona în timpul programului de lucru. Spun asta pentru că la celelalte lanţuri comerciale deşi au case multe nu funcţio­nează decât câteva, ceea ce te înro­lează la un rând care de multe ori ne aminteşte de perioada cruntă a comunismului.
Aseară am fost la Cora, aici cred că e cel mai rău din acest punct de vedere. Funcţionau două case, iar coada avea vreo zece persoane la fiecare rând. Nici cei de la Auchan nu se lasă mai prejos. Au nu ştiu câte case rapide de marcat, un sistem care este bun dacă funcţionează la capacitate maximă. Sunt tot felul de bannere ce ne in­formează că sunt case rapide… De fapt, merg doar două sau, eventual, trei. Aşa că stai la rând până îţi iei bonul amărât. Halal, rapid!
Să vedem ce aduce noul Carrefour!