Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 8 Aprilie , 2024

Colțu’ meu / Cum se fac bani din gunoaie

de Nicolae Teremtus

Au început prezentările cu public ale viitorilor candidați la diverse funcții, pe plan local, pe plan național. Din acest punct de vedere, ziariștii au de lucru. Mult. Trebuie să mergi la manifestări, la conferințe de presă, la acțiuni cu alegătorii sau pentru alegători. Toate acestea au fost și vor mai fi. La fiecare alegeri se întâmplă la fel. Poate intensitatea lor e diferită. Și actorii principali, desigur. Deși în unele situații ne aflăm în fața unor noi, vechi actori politici. Fie candidați, fie îndrumători, fie actori secundari. În politică se face mult teatru, iar politicienii sunt mici actori în devenire. Am avut surpriza să mă întâlnesc cu unul vechi, mai nou acum. Am fost cutremurat, la propriu. Din cauza lui, am avut un februarie friguros, nenorocit și am umblat ani de zile pe plaiuri mioritice. El, bine mersi, acum a revenit la cele bune. Ce să faci? Taci și mergi înainte.

Și, gândindu-mă la aceste aspecte, fiind în balconul apartamentului în care locuiesc, am văzut o altă chestie ce m-a lăsat cu un gust amar, de asemenea.

Avem în bloc multe magazine alimentare, aprozar și de toate pentru toți. Toate aceste firme fac multă mizerie, multe ambalaje ce se adună pe platforma de gunoi din această parte a cartierului. Mai nou, își pun gunoaiele în containerele alea mici. Și astea sunt la ușa magazinului, cea din spate. Periodic, vine o mașină cu platformă ce strânge gunoaiele de la magazine, probabil cele care au contract cu celebrul nostru operator pe gunoaie. Ei, meditând la alegeri și aleși, am văzut mașina asta pentru gunoaie. Doi culegători erau pe platformă. Unul s-a dat jos și a preluat containerele alea mici. Le-a adus la mașină, dar, înainte, acest tip a căutat prin container. Inițial, am crezut că s-a uitat așa doar. Dar nu! Căuta sticle cu chestia aia pentru reciclare. Cele bune le arunca într-o cutie aflată pe platformă. De aici, de la noi a colectat mai bine de zece astfel de sticle. Avea cutia aproape plină. Au urmat, desigur, stațiile de primire a sticlelor și încasarea banilor sub formă de tichete. Și ne mirăm că stațiile alea sunt aglomerate sau pline ochi.