Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 13 Septembrie , 2021

Colțu' meu. Criza politică în timp de Delta

de Nicolae Teremtus

Actuala criză politică, ca orice criză ce se respectă, a adus demiteri și demisii. Mai mult demiteri. Au plecat acasă secretari de stat, consilieri mai mult sau mai puțin onorifici, iar de vreo două zile au plecat prefecți și subprefecții useriști. În situația asta se află și Maramureșul. Vlad Duruș a fost demis și, poate, se va întoarce la profesia lui de bază, avocatura. Fostul prefect maramureșean are o profesie bună, iar trecerea de la prefectură la barou nu poate fi grea. Dar sunt, probabil, foști prefecți care vor merge pe funcția de inspector guvernamental. După Re­voluție, inspectorul guvernamental a fost invenția  celor de la putere. Cei schimbați din funcțiile de reprezentanți ai guvernului în teritoriu, cum se mai numesc prefecții, puteau opta pentru această sine­cură: inspector guvernamental. Cu un salariu cam la fel cu cel de prefect, inspectorii ăștia erau detașați cu munca în alte județe. Adică, vreo câteva zile pe lună merg în județul alocat și verifică munca prefectului de acolo. După  care, revin acasă și taie frunze la câini. Și așa lună de lună, an de an, până la o glorioasă pensionare. Și în Maramureș am avut astfel de personaje. Nu știu dacă se mai poartă acest sport, dar nici nu am auzit că s-ar fi renunțat la aceste funcții. Deci, posibil să apară și câțiva inspectori guvernamentali noi. Dincolo de povestea prefecților, este scandalul care ține prima pagină în politica românească. Pică sau nu pică guvernul? Asta este întrebarea. Răspunsul îl vom vedea curând. Dar dezamăgirea față de partide și politicieni este la cote maxime. Certuri incredibile în Parlament, cu îmbrânceli, cuvinte greu de reprodus, o situație care ne arată că politica este la fel cum a fost și pe vremea CDR, USL sau alte alianțe mai mari sau mai mici. Adică, nu este politică.
În timpul ăsta, Delta pune liniștită stăpânire pe țară! Vaccinați-vă!