Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 27 Octombrie , 2017

Coltău, pitorescul de lângă Baia Mare

de Nicolae Teremtus

Am plecat de dimineață spre Coltău pe o vreme fru­moa­să, cu soare generos și cu o temperatură plăcută. Am ieșit din Baia Mare și la o aruncătură de băț am și intrat în Cătălina. Un sat frumos cu multe case construite după 1989 și cu renumele de localitate legumicolă.

Intrarea în Coltău nu este spectacu­loasă, drumul județean pe care se circulă este de două benzi, insuficiente pentru traficul pe care l-am prins. Multe mașini mari, semn că lumea muncește de zor. Am trecut pe lângă o clădire frumos colorată, neștiind că acolo este Primăria. Am revenit prin centrul localității și am oprit la una dintre cele mai arătoase Primării de comună din Maramureș.
Nu ne-am fi așteptat, dar lucrurile ui­mitoare au continuat.
Primarul Coltăului, Lajos Cendes se afla în birou cu mai mulți dintre cei din aparatul executiv. Este un conducător atipic. Nu face politică și dorește ca localitatea pe care o conduce foarte bine să devină etalon în zonă. Lumea cunoaște Coltăul mai ales datorită comunității însemnate de rromi dar și pentru faptul că aici sunt foarte mulți maghiari. Ascultându-l pe primar și vizitând comuna ne-am convins că în Coltău lucrurile merg foarte bine, iar maghiarii și românii se înțeleg foarte bine.
„Pe fonduri europene avem două proiecte. Primul este reabilitarea Caste­lului Teleky, monument istoric construit în 1740. După nouă ani de lupte și cinci depuneri de proiect am câștigat pe fonduri europene o sumă frumușică pentru reabilitare. Acuma suntem în faza de licitație.
Al doilea proiect este POCU, de 4,4 milioane de euro, la care am început derularea acum o lună. Acest proiect este pe trei ani pentru categorii defavo­rizate și marginalizate. Are nouă cursuri, școli de ucenicie și înființarea a 18 firme în comuna Coltău. Fiecare dintre aceste firme primește 25 de mii de euro, nerambursabili și salariul angajaților pe perioadă de un an de zile, fără dările către stat. Pe acest proiect mai avem și reabilitarea și extinderea de 300 de case ale nevoiașilor”, a spus primarul din Coltău.

Un alt proiect interesant este finalizarea unei grădinițe.
„Această construcție am adus-o acum doi ani din Olanda. Acolo am desfăcut-o. iar aici am reconstruit-o. Acum se pune acoperișul. Avem nevoie de gră­diniță, la ora actuală aceasta funcțio­nează la parterul Castelului și cum acesta va intra în lucrări de reabilitare a trebuit să găsim o soluție. La Castel, după reabi­litare, timp de cinci ani vom fi moni­torizați nu vor mai avea voie astfel de activități.
După reabilitare, și la Castel se înfiin­țează trei locuri de muncă: un grădinar, muzeolog și o femeie care va asigura curățenia.
În altă ordine de idei, săptămâna trecută am terminat montarea a 28 de camere video în comună pentru supravegherea totală în localitate, pentru siguranța cetățeanului. Iar din fondurile proprii ne apucăm acum de drumurile agricole. Anul acesta a fost destul de bine în privința fondurilor, am avut de anul trecut vreo 800 de mii de lei. Anul viitor nu știu cum va fi! Avem nevoie de cofinanțare și la Castel și pe programul POCU. Cred că va fi mult mai greu!”, a spus Lajos Cendes.

Am fost la Castel să vedem locul în care se va derula importanta lucrare de rea­bilitare. Aici, cel mai mare poet maghiar, Petofi Sandor și-a petrecut luna de miere cu Szendrey Julia. În amintirea acestui eveniment, Castelul
s-a transformat în muzeu, atrăgând tot mai mulți vizitatori. În Coltău, din nou surprinzător, sunt 18 pensiuni agricole, anual venind circa 10 mii de turiști, mai ales vara.
În jurul Castelului este un parc mare de câteva hectare ce va fi reabilitat și readus la forma iniţială. Din actualul parc vor mai rămâne cei trei chiparoși, arbori impozanți de trei sute de ani.
Alături de Castel se află și o şcoală generală care va fi și ea reabilitată.
De la Castel am fost la grădinița aflată în lucru, o construcție modernă și, mai ales, utilă, cu tot ce trebuie pentru copiii din Coltău, am văzut și Casa de Cultură a localității, nu de mult reabilitată. Primarul Cendes ne-a spus că își dorește ca toate clădirile importante ale comunei să fie în același fel reabilitate.
Localitatea maramureșeană este vie, oamenii lucrează, au mici afaceri din care trăiesc, iar o parte a locuitorilor face naveta în Baia Mare.
Am plecat impresionați de un primar care nu face politică și care reușește să facă lucruri deosebite într-o localitate frumoasă, modernă, ancorată la realitățile anului 2017.