• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Joi , 25 Aprilie 2024

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Duminică , 28 Decembrie , 2014

Cloaca numită DGASPC!

Evenimente importante s-au petrecut la DGASPC Maramureş, cea mai mare unitate bugetară a judeţului, cea mai greu de condus, cea mai „ispititoare” instituţie, un loc în care se pot sifona banii publici după voia şi muşchii unora sau altora. A fost perioada Boitor şi Griguţă, despre ea numai de bine doresc toţi să spună, doar noi fraierii din presă mai credem că onoarea, adevărul, cinstea, datoria sunt atribute ale unei funcţii de conducere.

 
 

Cei doi au plecat şi nimeni nu doreşte să deschidă dosarul gros al nelegiuirilor făcute la DGASPC. Imediat după terminarea alegerilor prezidenţiale, într-o tăcere totală, a fost schimbată galeria directorilor adjuncţi, respectiv Augusta Moş şi Loredana Beznă.

În locul lor au fost numite din delegaţie Dorina Curteanu, pe partea de asistenţă socială şi Stela Balea, director economic. Se mai spune că se va organiza un concurs pentru cele două funcţii la mijlocul lui ianuarie, iar în februarie va fi concurs pentru funcţia de director. Alina Coste a rămas pe loc, pe funcţia de director, dar avem informaţii groaznice despre această doamnă care nu a făcut nimic din ce a spus că face. Noi ştim, toată lumea o ştie, că are un soţ puternic, cu spate în administraţia judeţului, dar totuşi! Se mai spune că ar avea probleme cu legea, nu ştim încă dacă e adevărat, dar sunt lucruri ce ne sperie.

Am mai aflat că Alina Coste îl are ca şi consilier chiar pe Boitor, ce vine cu idei pe care doamna le execută. Nic are acelaşi salariu ca pe vremea când era director şi freacă menta, iar pupila lui, doamna de la resurse umane, face regulamente şi dă dispoziţii. Iar prietenul de la achiziţii, eminenţa cenuşie a lui Boitor, celebrul Vălean, e tot pe post şi face ce ştie cel mai bine.

Noi credem că toate mişcările au ca scop punerea la păstrare a dosarelor lui Boitor.

Am mai fi scris câte ceva, dar am primit o scrisoare a unui angajat al DGASPC. Nu îi dăm numele deocamdată şi credem că vom continua cu mai noile şi mai vechile nelegiuiri ce se petrec la DGASPC.

„Nu pot să mai tac atunci când un coleg de-al meu este în pragul morţii datorită stresului la care sunt supuşi oamenii care lucrează la patul beneficiarului. Când acest om, bucătar, este pus să răspundă singur de 15 tineri cu gradul I de handicap, când trebuie să le facă de mâncare, să-i supravegheze, să le administreze medicamente, să pună lemne în centrală, singur în 12 ore de lucru cum, Doamne, să nu facă atac cerebral şi la ora actuală să fie în pensie de boală cu un cheag de sânge pe creier de 4/8 cm care creşte în continuare, iar medicul îi spune că poate muri pe patul de operaţie.

Cum se poate ca un tânăr asistat din sistemul de protecţie al copilului, cu o condamnare de 8 luni cu suspendare pentru abuz sexual asupra unui minor din acelaşi sistem, este în continuare tolerat, ba mai mult, este recompensat de directorul general cu un premiu de 150 de lei - oare ca răsplată?

Cum se poate ca în casele de tip familial educatoarele să fie obligate să depună plângeri la Poliţie împotriva copiilor de acolo?

Cum se poate ca în acest sistem să mai existe angajaţi care stau de pomană 8 ore fără să facă nimic şi, mai grav, nimeni să nu le spună nimic?

Cum se poate să existe şefi de centre care abia la ora 10.00 ajung la centru, iar la ora 13.00 nu mai dai de ei?

Cum se poate, recent, ca o educatoare să fie efectiv traumatizată psihic, internată la Psihiatrie la Cluj, pentru că în tura ei una din fetele din C.T.F s-a aruncat pe geam?

Cum se poate ca un şef de centru, care face meniul după poftele dânsei, să spună educatoarei că dacă beneficiarii nu au dinţi şi nu pot să mănânce şniţele, să le mestece în gură şi aşa să-i hrănească?

Cum se poate să avem costuri care depăşesc suma de 3000 de lei/ beneficiar?

Cum se poate ca aceşti copii să fie puşi să culeagă iarna în pădure lemne să se poată încălzi şi să mănânce o săptămână întreagă numai paste făinoase?

Toate acestea şi multe altele pentru care trebuie ore întregi să fie relatate se întâmplă dintr-un singur motiv: 808 miliarde lei vechi bugetul acestei instituţii. Toţi aceşti bani au fost şi sunt sifonaţi de directori şi de grupul politic şi de interese care i-a propulsat pe acel scaun. Inclusiv campanii electorale au fost plătite cu bani sifonaţi din acest borcan cu miere, firme ale consilierilor judeţeni chiar şi ale preşedinţilor de Consiliu Judeţean, inclusiv O.N.G.-urile s-au înfruptat nesătule din acest izvor nesecat de bani, spunând că acţionează doar în interesul superior al copilului.

Pentru ca această instituţie să funcţioneze, este nevoie a fi scoasă de sub sfera politicului şi a intereselor de grup, şi cei prin intermediul cărora s-a sifonat bugetul adică, directori generali, economici, şefi de achiziţii şi, să nu uităm de secretarul judeţului, să răspundă de faptele lor şi să fie daţi afară pentru a lăsa loc unor oameni tineri, curaţi, care să poată restarta acest sistem puternic virusat.

Trebuie să taci în continuare pentru că dacă spui lucrurilor pe nume, poţi păţi ca Tatiana Banc, adică, să fii în preaviz.

Credeţi-mă, această instituţie este ruptă în două. O parte este Consiliu Judeţean, secretarul, conducerea DGASPC şi aparatul propriul, iar cealaltă parte se compune din centre, C.T.F.-uri şi asistenţă maternală într-un cuvânt, beneficiarii, beneficiari datorită cărora există această instituţie”, se arată în scrisoare. Vom reveni!

 
 

„Cum se poate ca un tânăr asistat din sistemul de protecţie al copilului, cu o condamnare de 8 luni cu suspendare pentru abuz sexual asupra unui minor din acelaşi sistem, este în continuare tolerat, ba mai mult, este recompensat de directorul general cu un premiu de 150 de lei - oare ca răsplată?”

Comentariile celorlalți

ZOLTAN pe 18.01.2015 la 16:48
Ma simt si eu obligat sa afirm cu certitudine ca:DGASPC Baia Mare este o adunatura de incompetenti care au singurul scop de a avea un loc caldut si primirea de foloase materiale(MITA).Directorul este coordonatorul direct al matrapazlacurilor din unitate.
florin pop pe 13.01.2015 la 08:57
DGASPC nu va functiona niciodata normal,sunt doar interese si persoane incompetente care conduc aceasta institutie,cele care lucreaza conform legii sunt inlaturate imediat.Cel mai interesant este functia de director general care se pare te transforma intr-o persoana care peste noapte stie tot,e magie sau prostie? Am crezut ca se va schimba ceva in aceasta institutie odata cu schimbarea conducerii,dar am fost naiv ,nu se va schimba nimic pentru ca nu se doreste de la Consiliul Judetean,ne intoarcem incet ,incet in EPOCA DE AUR sau nu am iesit inca? Legat de acest tanar abuzator certat cu legea,care nu merita nici pronuntat numele,ar trebui trimis la munca ,nu recompensat cu bani.Doamna director general banii aceia se cuveneau la copii cu rezultate bune la invatatura , care sunt minori si nu pot sa munceasca. Acest tanar are un statut aparte,tot face facultatea,pe care nu o mai termina,nu lucreaza nicaieri,i se vireaza bani de alimente, in cont(singurul din sistem),dar el nu frecventeaza nici o ora de curs,nici nu sta in internat. Deci nu este magie...
Istvan Alin Grigore pe 11.01.2015 la 11:56
Buna ziua tin sa va aduc anumite critici asupra acestui articol care depaseste sfera since fiction, intrucat se scrie despre mine ca as fi tolerat de catre Conducerea DGASPC MARAMURES si ba mai mult recompensat cu suma de 150 de lei punandu-se intrebarea retorica oare ca si recompensa pentru presupusul abuz . Va precizez ca acest articol este unul pernicios la adresa mea si ca atare va rog in mod imperios sa informati corect cititorii ziarului dumneavoastra cum ca decizia dela Judecatoria Sighetu Marmatiei nici macar nu este definitiva ,am atacat cu apel aceasta decizie pe care o consider nedreapta iar la Curta de apel Cluj va promit ca situatia se va schimba dramatic ,iar referitor la suma de 150 de lei cu care chipurile as fi fost recompensat va aduc la cunostiinta ca nu DGASPC MARAMURES ne-a dat acesti bani ci a venit sub forma de donatie pentru imbracaminteca ca si cadou de craciun la un numar de 6 beneficiari din Sighetu Marmatiei din partea farmaciei Ephedra nu doar mie personal , ca doar eu nu sunt cu stea in frunte ,asadar voi ca si redactie incurcati merele cu perele iar inainte de a scrie un articol ar trebuie sa faceti o ancheta jurnalistica mult mai seriosa nu pe picior la o cafea sa luati informatiile si voi sa le credeti suta la suta de buna deoarece va comunic faptul ca tot acest articol este doar de a ataca in noua conducere a DGASPC Maramures ,si toate informatiile pe care le aveti sunt eronate si aici nu tin partea nimanui deoarece intotdeauna cand am avut ceva de spus am spus-o public si nu m-am ascuns in vreun fel .
Aurel Vlad pe 31.12.2014 la 13:13
Cand vezi abuzurile si taci te faci partash . Furturile si abuzurile trebuie scoase la iveala . Presupune demnitate si curaj.
Contrar , ne mentzinem ca tzara in fruntea cozii unde ne-a adus lacomia alshilor nostri
Ma doare sufletul de morosan .
.
Felicitari din inima autorului acestui articol

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.