Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Joi , 19 Aprilie , 2018

CJ Maramureș pregătește cererea de finanțare pentru reabilitarea tronsonului DJ 185 Valea Vișeului – Lunca la Tisa

de Gazeta de Maramures

Proiectul răspunde nevoilor identificate la nivelul local privind asigurarea acce­sibilității locuitorilor comunelor Valea Vișeului, Bistra, Petrova, Leordina, Repedea, Ruscova, Poienile de sub Munte la punctul de frontieră Sighetu Marmației, a căror intervenție pe sectorul de drum DJ 185 Valea Vișeului – Lunca la Tisa este mult îngreunată și nu se poate realiza în timp oportun.

Claudia Breban, directorul executiv al Direcției de Dezvoltare și Implemen­tare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Maramureș a arătat că „pentru îndeplinirea obligațiilor pe care Ro­mânia și le-a asumat în vederea secu­rizării frontierei externe și executarea în condiții normale a supravegherii frontierei de stat, a fost oportună și necesară adoptarea Proiectului de Hotărâre privind solicitarea trecerii drumurilor forestiere și a terenurilor aferente acestora din domeniul public al Statului Român și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Rom­silva, în do­meniul public al județului Mara­mureș și în administrarea Con­siliului Județean Maramureș”.

Astfel, având în vedere posibilitatea promovării spre finanțare prin Pro­gramul Operațional Comun Ro­mânia – Ucraina a reabilitării tronsonului DJ 185 Valea Vișeului – Lunca la Tisa, Expunerea de Motive a Preșe­dintelui Consiliului Județean Mara­mureș și Raportul Direcției de Dez­voltare și Implementare Proiecte, aleșii județeni au adoptat, la ultima ședință a plenului, solicitarea transmiterii unor drumuri forestiere și a terenurilor aferente acestora, din domeniul public al Statului Român și din administrarea Regiei naționale a Pădurilor - Rom­silva, în do­meniul public al județului Maramureș și în administrarea Con­siliului Județean Maramureș.

Instituția județeană va respecta preve­derile art. 7, alin. 3 din Legea nr. 46.2008 privind Codul Silvic, care interzice trecerea drumurilor forestiere și a terenurilor aferente din domeniul public al județului Maramureș în domeniul privat al acesteia, prin hotărâre de CJ. După emiterea Hotărârii de Guvern de transfer a terenurilor și a mijloacelor fixe se modifică în mod corespunzător inventarul bunurilor ce alcătuiesc do­meniul public al județului Maramureș.
 

Aleșii județeni au adoptat, la ultima ședință a plenului, solicitarea transmiterii unor drumuri forestiere și a terenurilor aferente acestora, din domeniul public al Statului Român și din administrarea Regiei naționale a Pădurilor - Rom­silva, în do­meniul public al județului Maramureș și în administrarea Con­siliului Județean Maramureș.