Cioloş aruncă „bomba” reorganizării administrativ - teritoriale a României

În urmă cu o lună şi ceva, premierul Dacian Cioloş a participat la Adunarea Comunelor din România, o structură din care fac parte localităţile cele mai mici ale României. Primul-ministru a avut un discurs incredibil, chiar dur prin implicaţii. Cioloş a readus în discuţie tema descentralizării, a regionalizării, a contopirii localităţilor mici deoarece administraţia locală suferă în România de multe boli, mai ales de o finanţate aproape inexistentă. El a dat şi posibile răspunsuri şi oarecum timid a avansat un calendar de acţiune care, în prima fază ar fi în următoarele luni. Discursul a trecut oarecum în tăcere deoarece punerea lui în practică ar duce la multe modificări adminstrativ - teritoriale. Iar noi ne aflăm în pragul unor alegeri tocmai pe palierul localelor.

Vă prezentăm o parte din discurs şi câteva opinii pe această temă cu dorinţa de a genera discuţii şi dezbateri despre viitorul Maramureşului, plai cu flori! 

Problema localităţilor, a comunelor şi comasarea acestora în unităţi administrative mai mari nu este ceva nou. A fost un subiect pe masa autorităţilor în toţi anii de după Revoluţie, chiar şi atunci când s-au fărâmiţat comune sau au fost declarate oraşe localităţi mici. Totul după pofta unor politicieni ce

şi-au plătit „datoriile” faţă de unii sau alţii. Iar încercările de acum de a repara o hartă administrativ-teritorială fărâmiţată, dar aflată într-un context european  în care trebuie să jucăm după reguli europene, au un oarecare model franţuzesc.

Pentru Maramureş nu ar fi o noutate. Este o variantă istorică a fostelor Plase. Plasa Vişeu, Plasa Codru, etc.

Acestea aveau asociaţii de comune, nişte grupări de comune mult mai mici decât judeţul pe vremea regiunilor. Erau nişte asociaţii care aveau 20-30 de mii de locuitori, până la 50 de mii. în concluzie, nimic nou! 

Pe de altă parte, aceste asociaţii nu au mers pe ideea de a cuprinde oraşe mai mari 20 de mii de locuitori. Altfel spus, nu concentrăm în jurul Băii Mari, ci în jurul unor oraşe mai mici precum Tăuţii Măgherăuş sau Baia Sprie… Acesta ar fi primul pas în realizarea unor UAT mai mari, aşa cum are în vedere Cioloş, câteva sate care să aibă cap de locomotivă un orăşel care să creeze o infrastructură de tip urban. Orăşelul ar fi un fel de capitală a Plasei.

Până acum s-a mers în sens invers, s-au făcut comune cu 1000 de locuitori care să aibă primărie cu tot aparatul, minimum 10 oameni. O astfel de comună nu se va putea susţine niciodată.

Ideea ar fi de a discuta de o masă administrabilă, undeva la 40-50 de mii de locuitori, care să poată avea un personal comun care să administreze şi partea cea mai importantă să facă absorbţia de fonduri europene.

Ceea nu prea spune nimeni este că deja s-a făcut un pas spre acest fel de unităţi administrative.

Comunele sub 2000 de locuitori nu mai pot merge să îşi facă canalizare, să introducă apa. Deja apar nişte pierderi, cei din localităţi mici vor arăta spre cei mai mari şi lucrările pe care le realizează. Cele mici sunt condamnate la moarte!

Premierul Cioloş introduce în discuţie modelul GAL-urilor, asociaţii locale ce au o mobilitate mare şi posibilităţi de dezvoltare.

În Maramureş sunt patru GAL-uri, ce pot fi considerate modele de succes.

De exemplu GAL Vest-MM, cu sediu în Tăuţii Măgherăuş, ca concentrat 15-20 de comune cu o populaţie între 40-60 de mii de locuitori şi a fost mărit de zece ori gradul de absorbţie al fondurilor europene, în cazul GAL Vest. Aici s-au folosit patru oameni care au lucrat pentru 15 comune.

Acest model se practică în lumea civilizată şi Cioloş ar vrea să îl instituţionalizeze, într-un fel.

Pentru Maramureş ar urma un proces în care s-ar reuni comune care au fost cândva una singură, sau sar unii câteva comune cu una mai mare, ori ar fi realizate asociaţii de comune pe modelul GAL-urilor de acum.

Ultima variantă pare a fi eficientă. GAL Vest a primit 100 de mii de euro pentru a atrage trei milioane de euro. La o primărie câţi bani s-ar da pentru a aduce astfel de proiecte?

Problema poate fi gravă, mai ales dacă ne uităm în Europa. Multe din statele dezvoltate au trecut prin fenomene asemănătoare.

Depopularea satelor, plecarea tinerilor, natalitate în scădere. Multe sate au rămas în câteva zeci de familii care au dispărut, iar localităţile au rămas pustii. Aşa s-a întâmplat în Spania, Portugalia în multe alte state europene. Un fenomen îngrijorător, ce a ajuns şi în România. Este din ce în ce mai dificil să finanţezi de la buget localităţi mici, ce nu pot atrage finanţări europene, investiţii, nu au un viitor, iar cetăţenii pleacă spre zări mai calde.

Este tot mai limpede că satul nu va mai putea întreţine sute şi sute de localităţi mici ce nu produc nimic şi nu sunt nici defavorizate.

Până la urmă, este un simplu calcul matematic: cât produci şi cât primeşti pentru ce ai produs. 

Pe această abordare ar urma un pas următor, deoarece administraţiile judeţene ar fi cumva în plus. Şi aici ar fi marea discuţie.

Facem regiuni în diverse variante, iar discursul premierului are variantele aflat în posibile dezbateri?

Pe de altă parte, acest proces a început ceea ce arată că discuţiile ar fi de prisos. Multe agenţii judeţene s-au mutat deja la Cluj, în partea de Nord-Vest. Lanţul de colectare al taxelor şi impozitelor s-a modificat. Contribuabilii mai mari au fost mutaţi pe Cluj!

În concluzie, ar fi o poveste care ar fi terminată deja, chiar dacă încă se discută ce variantă de regionalizare să se facă.

Maramureşul a avut în urmă cu mai mulţi ani posibilitatea de a se dezvolta în limitele unor astfel de situaţii. Din păcate pentru maramureşeni, nu au fost politicienii care să pună un picior în pragul Bucureştiului şi să dea judeţului importanţa pe care a avut-o, de fapt.

Maramureşul a rămas izolat, fără infrastructură rutieră, cale ferată, aeroport mai mare. Acum va fi greu, unii spun că va fi imposibil de a scăpa de „tutela” Clujului, un oraş ce a atras 100 de milioane de euro doar de pe ADR, structura de dezvoltare a N-V-ului.

Dacă ne uităm la cele şase judeţe componente a ADR N-V, vom vedea că disparităţile între judeţele componente s-au mărit în loc să scadă, aşa cum s-a  spus atunci când au fost înfiinţate Agenţii de Dezvoltare. Dacă atunci Maramureşul se afla pe locul doi, acum se află pe cinci sau chiar şase.

O altă problemă ar fi ce s-ar întâmpla cu personalul care ar rămâne pe dinafară în cazul desfiinţării judeţelor. O masă critică de funcţionari, bine pregătiţi ar fi şomeri de lux. La o astfel de problemă nici Cioloş nu spune nimic, semn că o soluţie nu există!

Probabil, politicienii vor fi cei care vor prelua subiectul şi îl vor „sinucide” sau vor crea pârghiile necesare pentru o reformă în administraţia locală, adevărată şi fără costuri mari. De asemenea, rămâne de văzut cât va fi lăsat Cioloş să vorbească despre reorganizare, reformă, descentralizare!

Discursul lui Cioloş

Sunt 3 aspecte importante cărora trebuie să începem să le găsim soluţii durabile, echitabile şi eficiente – ele trebuie abordate deschis, curajos şi din timp.

În primul rând este vorba de problema fragmentării administraţiei publice locale,  în special în mediul rural: avem multe unităţi administrativ-teritoriale sărace, cu populaţie foarte redusă, cu cheltuieli de funcţionare mari, fără resurse şi care nu pot oferi populaţiei decât servicii publice de o calitate scăzută şi cu costuri foarte mari.

În al doilea rând, avem probleme serioase de coordonare şi integrare a diferitelor programe de dezvoltare, finanţate din fonduri naţionale sau europene, la toate nivelurile: local, judeţean, regional, naţional. Eforturile şi resursele se împart într-o mulţime de proiecte izolate, ne-corelate, al căror efect asupra dezvoltării economice şi edilitare este limitat, datorită calităţii scăzute sau a lipsei consumatorilor sau utilizatorilor.

În al treilea rând este problema resurselor financiare pe care le are la dispoziţie administraţia publică locală : venituri proprii reduse – multe autorităţi locale se bazează aproape exclusiv pe diferitele tipuri de transferuri. Aceste transferuri sunt alocate de multe ori netransparent, după preferinţe politice sau alte criterii decât nevoia reală, nivelul de dezvoltare economică sau calitatea proiectelor depuse.

În ceea ce priveşte fragmentarea, soluţiile pot fi gândite pe termen mai scurt sau pe termen mediu şi într-o anumită evoluţie.

Putem, în primul rând, să perfecţionăm asocierile inter-comunale, pe modelul GAL-urilor de astăzi, prin introducerea unor forme asociative de drept public – care să poată fi instituţii publice şi ordonatori de credite. în al doilea rând, s-ar putea face fuziunea voluntară a unităţilor administrativ-teritoriale pe baza unor criterii geografice (distanţa faţă de centrul noii comune), de suprafaţă, populaţie, nivel de dezvoltare economică. Aceste fuziuni voluntare pot apoi deveni definitive şi pot fi sprijinite prin stimulente financiare: programe de investiţii sau alocări de transferuri de la bugetul central. În ultima fază, pe baza practicii şi experienţei obţinute prin utilizarea primelor alternative, se poate trece la fuziunea normativă. La finalul procesului, ar trebui să nu mai avem entităţi ce furnizează servicii publice la mai puţin de 3000/5000 de locuitori.

Ar trebui să relansăm şi dezbaterea privind regionalizarea, astfel încât să contribuim major la rezolvarea problemei fragmentării şi a lipsei de coordonare la nivel interjudeţean.

Există cel puţin 3-4 alternative pe care le putem detalia şi fundamenta pe baza unor date cuprinzătoare:

Asocieri de drept public între mai multe judeţe pentru a putea dezvolta proiecte cu un impact interjudeţean adevărat.

Regiuni administrative create pe structura regiunilor de dezvoltare din prezent şi menţinerea nivelului intermediar – consiliile judeţene: proiectul din 2013.

Regiuni administrative create pe structura regiunilor de dezvoltare din prezent, cu menţinerea la nivelul judeţean numai a unui oficiu prefectural şi a instituţiilor deconcentrate – judeţul devine o subunitate funcţională a regiunii. în acest caz nu ar mai exista consilii judeţene.

Regiuni administrative mai mici (între 15-18), create prin fuziunea a 2-3 judeţe pe baza unor criterii precum: fluxurile inter-judeţene economice şi de forţă de muncă, conexiuni de transport, populaţie şi suprafaţă, afinităţi culturale şi istorice, existenţa unor oraşe care pot funcţiona ca poli de creştere economică şi care pot avea un efect benefic (de antrenare) asupra întregii regiuni.

Fără partizanat politic, Guvernul va alimenta această dezbatere cu idei, proiecte de acte normative, în aşa fel încât să putem începe să punem în practică în perioada următoare acele idei asupra cărora vom cădea de acord.

Reformă de dragul reformei

În turbulenţa acestor zile a trecut aproape neobservat discursul premierului Cioloş la Adunarea Generală a Asociaţiei Comunelor din România referitoare la reforma administraţia publică.

Problemele care au fost prezentate afectează existenţial toţi cetăţenii români, indiferent că aceştia conştientizează sau nu acest fapt. Intenţia de reformă propusă poate fi bifată ca un punct din mandatul celor care, temporar, administrează ţara.

Discursul premierului a vizat trei direcţii de reformă, care în accepţiunea şefului guvernului frământă administraţia: fragmentarea administraţiei publice locale, coordonarea şi integrarea diferitelor programe de dezvoltare şi problema resurselor financiare pe care le are la dispoziţie administraţia publică locală.

Drept soluţie, guvernul îşi propune asumarea răspunderii în Parlament pe un pachet de trei legi privind reforma administraţiei locale, a administraţiei centrale şi a funcţiei publice şi alte două posibile iniţiative legislative: Codul Administrativ (care va uniformiza legislaţia) şi Codul incompatibilităţilor şi toate acestea nu mai târziu de iunie 2016.

Parcurgerea propunerilor legislative, comunicate în media creează impresia corolarului primei şedinţe de brainstorming, care se bănuieşte a fi de bunăcredinţă, ideile nefiind corelate nici între ele şi nici cu realitatea.

Problemele vizate se referă la palierele: administraţia publică centrală, administraţia publică locală, relansarea dezbaterii despre regionalizare, îmbunătăţirea coordonării politicilor de investiţii locale, continuarea descentralizării şi sistemul de finanţare al administraţiei publice locale.

Administraţia, printre altele, este locul în care se implementează politicile publice. Indiferent de culoarea politică, obiectivul unei guvernări eficiente, în folosul celora care te plătesc nu poate fi decât una, din punct de vedere strategic, ca obiectiv general, diferenţierile făcându-se doar în privinţa tacticilor folosite. Aici se remarcă temerea celor care au făcut propunerile, respectiv, cum o să se raporteze factorul politic la  propunerile făcute. Desigur la un asemenea act legislativ major procesul democratic trebuie respectat, dar experienţa deja acumulată, îndeosebi privind funcţia publică, nu poate fi neglijată.

Se aminteşte încă din preambulul discursului în faţa primarilor de comune că se doreşte o reformă, dar documentele subsecvente, care au apărut, prezintă o reformă care pare iminentă însă a cărei condiţii de funcţionare nu sunt asigurate, nici ca resursă umană şi nici structural – instituţională.

Unele propuneri sunt rupte de competenţele generale ale instituţiilor cu care colaborează administraţia, cum ar fi mediul academic sau diferite platforme informatice, în care avântul ce pare tineresc a celor care le-au întocmit nu este suficient de profund, copiind mai degrabă experienţe din alte ţări, amalgamate cu nostalgici a unor perioade de zece, cincisprezece ani din urmă a căror intenţii bune în reformarea administraţiei au fost bulversate de cei care din raţiuni „politice” trebuiau să răsplătească „lipitorii de  afişe”.

În ceea ce priveşte regionalizarea, o marotă, care revine de fiecare dată pe agenda unei noi guvernări, cel puţin în privinţa Maramureşului a fost deja experimentată, atunci când diferite instituţii regionale nu şi-au găsit sediul în judeţul nostru. Situaţie similară a fost şi în privinţa alocării fondurilor către Maramureş. Nu este cazul analizării cauzelor care au dus la aceste „eşecuri”, dar s-a dovedit că dependenţa de un centru, indiferent că este într-o localitate sau alta, este la fel de păguboasă şi nici într-un caz nu se subordonează principiului subsidiarităţii, unanim acceptată de o societate civilizată”, a spus Alexandru C., un cunoscut analist economic băimărean.

„Eu vreau o descentralizare adevărată!”- Gabriel Zetea

„Principala problemă a administraţiilor locale din România, fie că vorbim de Primării, fie că vorbim de Consiliile Judeţene, este subfinanţarea. Am reuşit în anii 2013, 2014 şi 2015 câteva modele de finanţare a autorităţilor locale care au dus la dezvoltarea proiectelor comunităţilor locale, având în vedere că ne aflam pe finalul exerciţiului financiar 2007-2013. Deoarece nu a mai existat linie de finanţare din bugetul european a fost nevoie de înfiinţarea unui program guvernamental PND care să se ocupe din bani guvernamentali cu finanţarea proiectelor mici ale comunităţilor locale (canalizare, aducţiuni de apă, grădiniţe, şcoli, dispensare).

Din păcate, în preajma alegerilor locale, în mod special, toate guvernele de după 1990 încoace au început discuţiile pe tema descentralizării şi a regionalizării. Eu mi-am pierdut încrederea în orice discuţie care vine de la Bucureşti şi care în mijlocul frazei are cuvântul descentralizare, pentru că nimeni până acum nu a reuşit să se ţină de cuvânt în ceea ce priveşte autorităţile locale.

Descentralizarea nu înseamnă doar a trece în subordinea autorităţilor locale anumite instituţii, ci vorbim de descentralizarea resurselor financiare, astfel încât autorităţile locale să nu fie doar cu numele autonome, să nu fie în subordinea cuiva, până la urmă. La nivel de principiu, dai autorităţii locale libertatea de a-şi gestiona bugetul aşa cum cred de cuviinţă, dar în acelaşi timp nu le dai sursele de finanţare, nu vor avea libertate, de fapt, decât la nivel declarativ.

Atâta vreme cât nu vom înţelege că autorităţile locale ştiu ce e mai bine pentru ele, acolo nu vom avea descentralizare adevărată niciodată, în România. Am văzut atitudinea miniştrilor, mai ales după 2000, indiferent de culoarea politică. Este interesant, atâta timp cât nu sunt, miniştrii discută despre descentralizare, încurajează descentralizarea, iar după ce au depus jurământul şi preiau mandatul, uită discuţiile despre descentralizare. Sunt cumva traşi de sfori de către aparatele ministerelor, ca un ghem de putere şi care nu mai poate fi spart. Am văzut această atitudine la toţi miniştrii, cel puţin de după 2000 încoace”, a spus Gabriel Zetea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Maramureş.