Cercetarea Constantinilor şi Brâncovenilor din Maramureş

În acest an, declarat anul omagial Constantin Brâncoveanu, doctorul Nicoară Mihali lucrează la un film documentar prin care va arăta că minerii din Cavnic, Băiuţ şi Borşa păstrează din generaţie în generaţie povestea dramei brâncovenilor. Subiectul a fost cercetat de academicieni români, dar şi de etnologii din Budapesta, care au avut mari surprize.

Scriitorul dr. Nicoară Mihali lucrează la un proiect atipic: o cercetare care se va finaliza cu un film documentar prin care va arăta că în Cavnic, Băiuţ şi Borşa, povestea brâncovenilor a fost transmisă de mineri din generaţie în generaţie. Pentru că numai în cele trei localităţi din Maramureş se joacă de sărbătorile de iarnă o piesă de teatru folcloric, care vorbeşte despre destinul domnitorului Constantin Brâncoveanu şi în mod special sacrificarea sa împreună cu cei 3 fii.

„La Băiuţ şi Cavnic variantele se aseamănă între ele şi sceneta se numeşte Constantinii, iar la Borşa se numeşte Brâncoveanu, într-o variantă extraordinar de vie, plină de talent artistic şi dramatism. La Borşa se merge foarte mult pe dialogul dintre sultan şi Brâncoveanu, la care intervine din când în când călăul, care în cele din urmă va arunca trupurile fiilor şi al lui Brâncoveanu în Marea Neagră. Deşi în piesa de la Cavnic se spune că creştinii care se aflau la Constantinopol ar fi luat de îndată trupurile neînsufleţite şi le-ar fi îngropat creştineşte, realitatea istorică este următoarea: trupul lui Constantin Brâncoveanu şi al fiilor săi, au fost culese de marinari undeva în zona Bosforului şi aduse în ţară şi înmormântate.

La Borşa se merge mult pe spectacolul dramatic al fiilor, pentru că Radu cel mic are un moment de slăbiciune şi trădare, de dragoste pentru viaţă. Şi zice „tată, haide să jurăm credinţă sultanului să ne salvăm viaţa”. Iar Brâncoveanu spune că trebuie să ne păstrăm legea strămoşească”, îşi începe dr. Nicoară Mihali povestea.

Iar diferenţele între variantele maramureşene ale poveştii lui Brâncoveanu continuă:

„La Cavnic şi Băiuţ, piesa are elemente de teatru antic pentru că sunt 5 tablouri cântate, un cor format din toţi cei 12 din piesă. Spre deosebire de Borşa unde sunt doar 8 personaje. La Cavnic apare în piesă şi un boier credincios domnitorului şi unul trădător.

Tot la Cavnic şi Băiuţ, apare un personaj strălucitor, ca un fel de înger care intră în fiecare casă şi printr-o poezie foarte frumoasă cere gazdelor să-i primească, ca ei să le poată spune povestea tragică a unui domnitor. Spectacolul de la Cavnic durează cam o oră şi jumătate, acolo este mai multă muzică.

Tot la Cavnic au şi doi brondoşi, mascaţi cu clopote care au rol aproape militar, care apără „colindătorii” ce joacă piesa Constantinii, dar şi un fel de soli care dau de ştire că Brâncoveanu se întâlneşte cu sultanul.

Varianta de la Borşa spune cu o ironie că trebuia pedepsit domnitorul care a uitat de Dumnezeu adunând multe bogăţii. De asemenea, Cavnic se ironizează păgânii prin faptul că în armată erau homosexuali şi la un moment dat, se adresează un soldat către celălalt: „haide tu a mea soţie, să m-ajuţi în bătălie”. 

În piese domină culoarea roşie, care este culoarea martiriului. Apar versuri înţepătoare şi hazlii în care românii îi iau în derâdere pe turci, de pildă „să trăiţi domnul sultan, cu capul cât un bostan”. În Borşa se face gestul tăierii capetelor cu săbiile, în timp ce la Cavnic, după ce sunt scoşi afară fiii lui Brâncoveanu, se întorc soldaţii cu câte un măr în fiecare sabie, care simbolizează capetele fiilor lui Brâncoveanu puse în sabie”, explică scriitorul.

Subiectul este readus în actualitate în Anul Omagial Brâncoveanu, cu atât mai mult cu cât de-a lungul timpului a fost abordat de cercetători români şi străini.

„Aceste scenete se joacă de foarte multă vreme şi au fost studiate de cercetătorul Ion Muşlea, care era şeful catedrei de etnografie şi folclor din Bucureşti, membru al Academiei Române. A făcut două cercetări în zonă: una în 1940 şi una în 1946. Regizorii acestei piese de teatru erau înaintaţi în vârstă. Muşlea spune că în urmă cu 150 de ani înainte de cercetarea lui, piesa nu se desfăşura de sărbătorile de iarnă, ci în preajma Rusaliilor, vara, şi era un spectacol care se făcea călare pe cai în câmp deschis.

Mai mult, au fost trimişi şi de la Budapesta etnologi specializaţi, să vadă ce se întâmplă cu această piesă minerească. Cercetătorii de la Budapesta au pornit să demonstreze că piesa a fost influenţată de teatrul maghiar, pentru că ei aveau trupe de teatru după 1700. Însă au constatat un lucru foarte ciudat. Ungurii s-au oprit din cercetare când şi-au dat seama că de fapt teatrul lor popular a fost influenţat de piesa românească Constantinii. Că se ajunsese ca la un moment dat piesa să se joace în limba maghiară de către unguri, o piesă care vorbea despre Brâncoveanu, un domnitor valah ucis de sultan. Şi când au realizat, au dat ordin să nu se mai joace această piesă. Dar piesa a fost pusă în scenă pe înţelesul poporului de rând şi de asta povestea s-a păstrat mult mai bine. Asta nu au putut înţelege ungurii, cum de a putut să preia populaţia lor o piesă cu iz ortodox, bizantin”, explică Nicoară Mihali.

Unde este conexiunea între jertfa martirică a brâncovenilor şi mineri?

„Tocmai acest lucru este nemaipomenit pentru că oamenii aceştia care trăiau o bună parte din viaţa lor sub pământ şi care ieşind la suprafaţă erau preocupaţi de aspectele de teatru şi de roluri. Cercetătorul Muşlea face chiar o descriere că minerii se pregăteau cu 2 – 3 luni înainte şi era o adevărată sărbătoare a întregii comunităţi. Se poate explica şi prin faptul că minerii fiind cu frică de Dumnezeu, i-au canonizat pe brâncoveni în suflet înainte să-i canonizeze Biserica.

Dar pentru mineri, piesa Viflaimul, cu recensământul şi cu uciderea copiilor să-l găsească pe Iisus li s-a părut destul de străină. Pentru că minerii de atunci, fiind întrebaţi de cercetător ce-şi aduc aminte din Viflaim, oamenii ridică din umeri, dar majoritatea ştiau pe de rost toată povestea Brâncoveanului. Ceea ce înseamnă că drama brâncovenilor a fost mult mai apropiată de ei şi au înţeles-o mult mai bine.

Intenţia mea este să repun în scenă această piesă, în cele trei aşezări, să fac un film documentar şi să-i atenţionez pe cei din sudul ţării că minerii se adunau la lumina opaiţelor alimentate cu seu pentru a pregăti această piesă de teatru”, a concluzionat dr. Nicoară Mihali.

„Au fost trimişi şi de la Budapesta etnologi specializaţi, să vadă ce se întâmplă cu această piesă minerească. Cercetătorii de la Budapesta au pornit să demonstreze că piesa a fost influenţată de teatrul maghiar, pentru că ei aveau trupe de teatru după 1700. Însă au constatat un lucru foarte ciudat. Ungurii s-au oprit din cercetare când şi-au dat seama că de fapt teatrul lor popular a fost influenţat de piesa românească Constantinii. Că se ajunsese ca la un moment dat piesa să se joace în limba maghiară de către unguri, o piesă care vorbea despre Brâncoveanu, un domnitor valah ucis de sultan. Şi când au realizat, au dat ordin să nu se mai joace această piesă”. 

Nicoară Mihali