Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 26 Noiembrie , 2019

Cel mai performant ministru PSD s-a întors acasă!

de Nicolae Teremtus

La Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare a avut loc o conferinţă de presă susţinută de fostul ministru al Sănătăţii, Sorina Pintea, la revenirea pe funcţia de manager al Spitalului băimărean. Au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, Sorina Pintea şi directorul medical al Spitalului, Vasile Pop, cel care a ocupat ca interimar funcţia de manager.

 

În prima parte a conferinţei de presă, Gabriel Zetea a vorbit despre realizările fostului mi­nistru şi despre felul în care aceasta s-a implicat în rezolvarea problematicii de sănătate din România. Preşedintele a spus că a fost cel mai performant ministru al Sănătăţii de după Revoluţie şi i-a mulţumit pentru faptul că a ajutat şi la mo­der­nizarea Spitalelor din Maramureş, mai ales al Spitalului Judeţean. Cei doi au avut discuţii cu privire la vii­toarele proiecte care se vor derula în Baia Mare, în Maramureş.
Sorina Pintea a spus că este mândră să fie managerul Spitalului, că este locul în care şi-a dorit să se întoarcă.
„Sunt mândră să fiu managerul acestui Spital, să putem avea împreună grijă de sănătatea maramureşenilor şi a băimărenilor, să fim aproape de comunitate, cred că asta este cel mai important, să cunoaştem nevoile pacienţilor, să cunoască ceea ce se întâmplă într-un spital, pentru că şi respectul faţă de personalul medical este foarte important. Şi noi suntem oameni şi noi avem griji, probleme şi suntem aici pentru a putea avea grijă şi de ceilalţi. Este greu să explic ce am realizat în acea perioadă, un an şi nouă luni de mandat în fruntea Ministerului Sănătăţii, dar pot să spun, foarte pe scurt, că pentru mine şi pentru Guvernul din care am făcut parte, sănătatea nu a avut culoare politica şi asta s-a văzut din repar­tiţia fondurilor de investiţii, de exem­plu, pentru că aici au fost o gră­madă de discuţii. Repartiţia acestor fonduri s-a făcut în funcţie de necesităţile fiecărei regiuni de dezvoltare în parte, de necesităţile dezvoltării de servicii medicale din fiecare zonă din România. Poate cel mai important lucru cu care am ră­mas de la minister este relaţia cu pa­cienţii. Vreau să vă spun că nu­mă­rul mesajelor pe care le primeam în perioada când eram ministru nu s-a în­jumătăţit, nu s-a diminuat, dimpo­tri­- vă, primesc aceleaşi mesaje de la pa­cienţi, care îmi cer sfaturi şi pe care încerc să-i ajut inclusiv din aceas­tă postură”, a spus Sorina Pintea.
Fostul ministru a vorbit despre investiţiile în spitalul băimărean şi despre proiectele care se vor derula în continuare.
„Sunt proiecte foarte importante demarate la Spitalul Județean, o parte din ele urmând să își arate roadele de anul viitor. Un proiect care mă bucură în mod special este Compartimentul de Chirurgie Cardiacă, iar în Spitalul Județean, povestea cardiologiei se închide. Am început cu Secția de Cardiologie, cu Compartimentul de Terapie Intensivă Coronarieni, cu chirurgia intervențională, angiograf, și vom încheia cu partea de chirurgie cardiacă. A fost o inves­tiție finanțată de Ministerul Sănătății și cofinanțată de Consiliul Județean, investiție care se va finaliza în acest an. Începând de anul viitor, primii chirurgi cardiaci vor veni la Spitalul Județean Baia Mare și vor putea opera primele inimi. Existența unui Compartiment de Chirurgie Cardia­că presupune o pregătire profesio­nală excepțională, dar consider că este o realizare extraordinară faptul că, într-un spital județean, patologia cardiacă este făcută integral. Un alt proiect important care va fi finalizat în viitor este modernizarea Laboratorului de Radioterapie, inaugurat în acest an, aici unde, în 18 noiembrie 2019, s-a demarat licitația pentru achiziționarea celui de-al doilea a­pa­­rat de radioterapie prin finanțarea Băncii Mondiale. Vom avea, astfel, unul dintre cele mai moderne laboratoare de radioterapie din nordul României, și aici fiind un cerc închis: avem Secția de Oncologie,
a­vem molecule corespunzătoare pen­- ­tru aproape toată patologia oncolo­gică, avem radioterapia, tumorbordul și astfel putem trata integral pacientul bolnav de cancer. Bolile cardiovasculare și bolile oncologice sunt pe primul loc ca rată de morta­litate, iar noi, în Mara­mu­reș, suntem acoperiți pe aceste două segmente”, a spus Sorina Pintea.
Managerul Spitalului Județean a subliniat faptul că sunt investiții și în infrastructură, unele finalizate și altele care vor fi încheiate până la sfârșitul anului. Este vorba despre reparații capitale la blocul alimentar, o investiție de peste 2,7 milioane de lei finanțată parțial de Ministerul Sănătății și cofinanțată de CJ Mara­mureș, o investiție în holul central, de 1,5 milioane de lei, care se va finaliza la sfârșitul anului 2019. Tot în acest an s-au făcut investiții în achiziția de aparatură, respectiv un mamograf performant, un ecodopler color, un nou computer tomograf în valoare de peste 2,7 milioane de lei și un nou angiograf. În anul 2019 a fost modernizată și Secția de Anato­mie Patologică și Medicină legală.
În mesajul său, dr. Vasile Pop,
directorul medical al Spitalului Jude­țean, a precizat faptul că, în Ma­ra­mureș, Spitalul pe care îl coordonează pe parte medicală este „o uzină de sănătate”, fiind vizitat, aproape zilnic, de 5.000 de persoane, aici fiind cuprinși atât personalul angajat, cât și pacienții și aparținătorii.