Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 9 Decembrie , 2019

„Ceasul dreptății lui Dumnezeu”

de Paul Antoniu

„Să ne cinstim UNIREA
prin glas vorbit de îngeri.”
(Andrei Bârseanu)
„A biruit DREPTATEA!”
(Cardinal Iuliu Hossu)

„...Vine-o dalbă primăvară
Fi-va Lucaciu liber iară!”
(Gh. Bocu:
„Doina lui Lucaciu”)
 

TROMPETELE RĂSUNĂ
Scipione I. BĂDESCU


Trompetele răsună
Prin munți și prin câmpii,
Românii toți s-adună
Cu sutele de mii.
Un glas pe toți îi cheamă
E glasul neatârnării;
Ei teamă n-au de nimeni:
Trăiască oastea țării!
Un dor pe toți îi poartă
Să-și vadă iar moșia
Unită, mare, mândră,
Trăiască România!
 

IMNUL UNIREI
Ion BĂILĂ

Neam român din patru unghiuri, fruntea ți-o ridică sus,
Căci din somnul cel de moarte înviat-ai ca Isus!
Lanțul sclavului de veacuri azi îl scuturi la pământ,
Iar dușmanii tăi ca pleava umblă-acum bătuți de vânt.
Cei ce-au vrut ca să-ți răpească legea ta și graiul tău
Au ajuns de-ocara lumii sub blestemul cel mai rău.

Neam român ridică-ți glasul, căci și cerul și pământul
Vrea acum să te asculte,să-ți audă azi cuvântul.
În cetatea cea străbună, ridicată de Traian,
Azi se-nalță-a doua-oară falnic vulturul roman
Și cu ochii lui cei ageri spintecă văzduhul mare
Neamului român să-i pună nouă și mai largi hotare.
Neam român îndreaptă-ți ochii, spre cetatea-n care odată
A intrat Mihai Viteazul cu viteaza lui armată.
Nu vedeți voi pe ruina zidurilor învechite
Umbra Lui care vestește vremurile împlinite
De-a lua în stăpânire pe vecia vecilor
Ce dușmanii îi răpiră tâlhărește, prin omor?
Neam român, tu și urechea ți-o apleacă și ascultă
Căci povestea ta e lungă și durerea ta e mută,
Mut ai fost tu până astăzi și de-ai vrea ca să mai taci
Ar vorbi în lumea largă pietrele pe care calci.
Schingiuirile lui Horea cum pot rămâne neuitate?
Horea care-ntâi strigară: „Împărate, fă dreptate!”
Neam român, până acuma toate ți-au fost în zadar
Și revolta cu puterea, ca și ruga la altar,
Căci dușmanii te-mpărțiră să te poată stăpîni,
Astăzi însă într-un cuget și-ntr-un simț ne vom uni
Și vom spune-n lumea mare că suntem aceiași fii
Noi români din patru unghiuri și din patru-mpărății.

 

1 DECEMBRIE 1918
Ioan BERGHIA

Sculați eroi din negrele morminte,
Veniți și voi la sfânta sărbătoare
Să ridicăm iar flamurile sfinte,
Să scriem azi prin faptă și cuvinte
O judecată ce demult ne doare.
Voi n-auziți? Vă cheamă goarna iară
Nu de război vuiesc acum Carpații,
De-un vis, de-un gând azi creasta lor tresară
Că vechi figuri încep în zări s-apară,
La poala lor se strâng azi iarăși frații.
De la Suceava vin pe rând hatmanii,
Oștenii lui Ștefan, Mihai, cu toții,
Din Plevna dorobanții și curcanii,
De la Oituz vin mândri căpitanii,
De la Abrud cu Horea, cu Iancu, moții.
Și cer și nori de sus și mândrul soare
Și vuietul războaielor străbune
Vin azi în strălucire să-nfioare
A neamului măreață sărbătoare
Și fruntea lui cu glorii s-o-ncunune.
Veniți eroi că toți cei vii v-așteaptă
La sfânta sărbătoare românească.
La Bălgrad hotărât-am lege dreaptă
Cu aspru glas și minte înțeleaptă
Am juruit visul să se-mplinească.
 

 

 

DOINA LUI LUCACIU

Gheorghe BOCU


Cânt-o mierlă prin păduri,
Robu-i Lucaci la unguri,
Pentru sfânta libertate
Căci noi n-avem de ea parte!
Nu fi mierlă supărată Nu-i robia ne-ncetată.
Vine-o dalbă primăvară
Fi-va Lucaci liber iară!
Nu suspina în zadar
Du-mi-te până la Sătmar
Unde-i Lucaci la-nchisoare,
Că nu vede nici cer, nici soare.
Du-te și te pune-ndată
La fereastra-i încuiată,
Și-i spune închinăciune
De la întreaga națiune.
Spune-i multă voie bună
Și că-i împletim cunună,
O cunună-n trei culori
Din mai multe dalbe flori!
Spune-i, mierlă dragă, spune,
De la-ntreaga-i națiune,
Că noi cu toții îl iubim,
Pentru el în foc sărim.
Fi-va Lucaci liber iară
Pentru noi în astă țară
Până-i viu nu-l părăsim
Mai bine cu toții să murim!

 

CU TOȚII... UNA!
Zaharia BÂRSAN

 

Nu-s morți cei ce căzut-au pe câmpul de onoare!...
S-au dus numai... pe drumul aprins de ideal...
Priviți-i... o văpaie călătorind în soare;
În urma lor credința în vremuri viitoare
Răsare tot mai albă și crește val de val...
Cu sfinții străluci-vor în sufletele drepte
Cu cât vor trece anii, mai tineri, mai frumoși
Ieși-vor la răscruce de drumuri să ne-ndrepte
Cu șoapte numai flăcări curate și-nțelepte
Și să ne arate calea visată de strămoși !
Nu-s morți!... Din gură-n gură și ani și ani de-a rândul,
Credința lor mai tare-i ca sutele de ani;
Din ea răsare visul, din ea s-aprinde gândul,
Ce arde până-n ceruri, pustiul luminându-l
Ca focul ce zbucnește din gură de vulcani...
Și fiecare nume, frumos ca o minune
Cântat va fi de vânturi, cât vântul va trăi!
Și vii vom fi cu toții prin vremuri tot mai bune...
Același fir ne leagă și-n sfânta rugăciune
Slăvi-ne-or cu cinste, copiii de copii.
Noi n-avem morți în țară și nimenea nu plînge,
Și nici un suflet încă de jale nu s-a stins
Pe cei ce-s duși cu fală noi îi purtăm în sânge,
Credința lor e farul ce-n veci nu se va stinge
De-ar fi să cadă cerul, noi n-avem morți de plâns!
Zadarnic, o, durere ai vrea să rupă cununa
De cei plecați ne leagă același fir de tort...
Credința lor a noastră-i, acum și-n totdeauna!
A lor a fost credința să fim cu toții una!...
Zadarnic bat la poartă, noi n-avem nici un mort!
 

IN OPRESSORES

George COȘBUC


Tu te plângi că milă nu-i?
Mai aștepți tu mila lui?
Haina el ți-o ia din cui.
Pâinea de pe masă,
Pe casa ta și ei stăpâni!
Prinde-ți ce vă cade-n mâini,
Și-i loviți la mir, români,
Că-i la voi acasă.
Numai temniți ne-au zidit,
Numai lanțuri ne-au pregătit,
Numai cuie au făurit.
Cruci de schingiuire:
Dar pe moși și pe nepoți,
Și pe iad, pe dracii toți,
Nu mai vrem să fim iloți,
Nu vrem umilire!

Noi ne-am plâns și-am plâns de-ajuns,
Ne-au bătut și ne-au ascuns;
Ne-au scuipat și n-am răspuns
Am crezut în soarte.
Noi murim de mii de ori;
Și e laș așa să mori!
Sus români! Suntem datori
Numai cu o moarte.

Prigoniți de soarte noi?
Slabi și de virtute goi?
Lași copii din tați eroi?
E mințit cuvântul!
Azi ne prigonesc acei
Cari ne cred bărbați mișei
Că privim tăcuți la ei
Cum ne-nchid mormântul.

Stați cu mâna-n sân, flăcăi?
N-auziți plângând prin văi?
Ceru-i roșu de văpăi
Și se umflă vadul:
Dumnezeu ni-e-ntrajutor!
Dacă e și El de-al lor,
Nu-l mai vrem ocrotitor;
Ne-nfrățim cu iadul.

 

IMNUL UNIREI


Pe-al nostru steag e scris UNIRE
Unire-n cuget și-n simțiri
Și sub măreața lui umbrire
Vom înfrunta ori ce loviri.
Acela-n luptă grea se teme
Ce singur e rătăcitor,
Iar noi uniți în orice vreme
Vom fi, vom fi învingători.
Am înarmat a noastră mână
Ca să păzim un scump pământ
Dreptatea e a lui stăpână,
Iar domn e adevărul sfânt.
Și-n cartea veșniciei scrie
Că țări și neamuri vor pieri,
Dar scumpa noastră Românie
Etern, etern va înflori.
Învingători cu verde laur
Noi fruntea nu ne-o-mpodobim
Noi scumpele grămezi de aur
Drept răsplătire nu dorim.
Știind că viața-i trecătoare
Eterne fapte am împlinit
Și chinul morții-ngrozitoare
Bogat, bogat ne-a răsplăti


UN FALNIC GLAS...

Andrei BÂRSEANU
 

Un falnic glas răsună
Din vârfuri de Carpați;
E glasul țării voastre,
Români, îl ascultați:
De veacuri fără număr
La sânu-mi vă hrănesc;
Nicicând nu dați uitării
Pămîntul strămoșesc!
Un glas din depărtare
Străbate-acuma lin;
E al Romei glas de mamă
Din zări cu cer senin:
„Un grai vorbit de îngeri
Ca zestre eu v-am dat;
Vorbiți-l deci cu fală
Păstrați-l neschimbat.”

Cu tunetul de vară
Un tulnic din păduri
Trezește văi și dealuri,
Străbate munții suri:
„De câte ori sunat-am
În vreme de nevoi
Venit-au moșii voștri,
Tot cete de eroi!”

Și noaptea din morminte
S-aude adeseori,
O tainică șoptire
Ce-n suflet dă fiori:
„Prin mii de suferințe
Un nume v-am lăsat;
Blăstăm, blăstăm pe-acela
Ce neamul și-a uitat!”
Răsune acest cântec
Prin munți și prin câmpii;
Trezească inimi moarte,
Aprindă inimi vii.
Iar cine neam și țară Nemernic va trăda, Disprețul și blestemul Să fie plata ta!

 

LA ALBA IULIA

Valeriu BORA


La Alba Iulia, măi frate,
Să mergi în zori de dimineață,
Ca răsăritul sfânt de soare
Să-ți dea putere și viață.
Ne cheamă acolo dorința
Și legea noastră românească,
Să dăm dovezi la larga lume
De marea dragoste frățească!
Că soarele ce acolo răsare
În sfântă horă ne va prinde
Și visul nostru nutrit de veacuri
În flăcări zarea va cuprinde!...
Azi nu vor fi jandarmi și gloanțe
Spre pieptul nostru îndreptate.
Dreptatea ni-e azi dulce soră
Precum și sfânta Libertate!
La Alba Iulia ca mâine
Vom flutura noi tricolorul
Și granițele vechi și strâmte
Le hotărăște azi poporul!

 

Cuvântul de deschidere rostit la ADUNAREA de la ALBA IULIA cu prilejul MARII UNIRI de la 1 DECEMBRIE 1918, de către Cardinalul (In pectore) IULIU HOSSU

Fraților! Ceasul împlinirii vremii, acesta este, când Dumnezeu Atotputernicul rostește prin poporul Său credincios, dreptatea Sa însetată de veacuri.
Astăzi, prin hotărârea noastră se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită. Rostim fericiți toți românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu țara - mamă România.
Vă reamintiți când prin sutele de spitale, în zilele de întunecare vă vesteam: VA ÎNVINGE DREPTATEA!
Vă arătam că vine ceasul când toți făcătorii nedreptății vor plânge cu lacrimi de sânge în ziua bucuriei noastre. A biruit dreptatea!
Acesta e ceasul dreptății lui Dumnezeu și a răsplătirii Lui pentru suferințele purtate prin veacuri de către un neam cu credință în Dumnezeu și cu nădejde în dreptatea Lui.
Suferințele veacurilor se îmbracă în lumină cum revarsă în clipa aceasta soarele lumina sa: cu binecuvântare. Cuvintele Domnului se împlinesc și aici întru împlinirea dreptății lui Dumnezeu. Mulți au dorit să vadă cele ce vedeți voi și n-au văzut, și să audă cele ce auziți voi și n-au auzit. Ochii voștri sunt fericiți că văd și urechile voastre sunt fericite că aud.
Văd ziua întregirii neamului și aud bunavestirea dreptății lui Dumne­zeu. Ascultați români fericiți bună­vestirea unirii noastre pe veci, cu țara noastră România! Dreptate și adevăr la temelia României întregite! Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu și pe pământ Pace! Ziua învierii a sosit, să ne luminăm po­poare. TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE; una și-n veci nedespărțită. AMIN!


Pledoaria pr. VASILE LUCACIU la Procesul Memorandiștilor
Fragment din piesa „VASILE LUCACIU, EROU ȘI MARTIR”, Dan TĂRCHILĂ

Domnilor judecători, domnilor jurați, onorată curte!
Am fost aduși aici în fața dumne­a­voastră, pentru a răspunde de faptele noastre, dar mai ales de cugetul nostru care este autorul acestor fapte.
N-ar fi trebuit să ne chemați la judecată! Ar fi trebuit ca mai întâi să vă cercetați propria conștiință și să vă întrebați dacă un popor poate fi acuzat pentru că dorește să trăiască LIBER!
Fiindcă dumneavoastră vreți de fapt să judecați poporul Român, dar nici un popor nu are dreptul să judece un alt popor. Atâta timp cât trăim pe pământul nostru ce argumente pot fi invocate pentru a ni se impune stăpâni dinafară?! Permiteți-mi să vă răspund: Nici unul! Pentru că nici un român nu s-a născut, vreodată rob!
Domnilor judecători, noi avem două mii de ani de patrie. Există vreo forță-n lume care să facă Istoria să uite acești două mii de ani??? Și chiar dacă ar exista, să-ncerce ! Secolele rămân mai departe în noi cu fiecare cuvânt pe care-l rostim și-n credința noastră.
Onorată curte, priviți acești oameni veniți să umple această sală de judecată și care vă privesc tăcuți și acuzatori; sunt țărani, preoți, profesori și studenți care au venit din toate colțurile țării pentru a asista la procesul nostru. Nu sunt ei, oare, o dovadă că Memorandul a fost scris din voința întregului popor Român?! Pentru că Memorandul nu este altceva decât voința românilor de-a trăi liberi pe acest pământ alături de celelalte popoare. Cauza românească își are legile ei mai presus de codul dumneavoastră juridic și nici un paragraf nu i se poate aplica româ­nilor fiindcă singura lege e Transilvania! Dacă vreți să călcați această lege, călcați în picioare toate legile lumii. Cu ce drept, domnilor jude­cători? Nu vedeți că este inadmisibil să ne judecați în propria noastră casă? Și dacă ne acuzați pentru că luptăm pentru drepturile noastre, și dacă ne găsiți vinovați că idealul nostru e LIBERTATEA, atunci chemați la judecată și Some­șul, și Mureșul, și Crișurile și munții, plaiurile și cerul de deasupra noastră. Condamnați-ne pe toți și faceți din Transilvania o imensă închisoare pentru români. Dar vă previn că apele râurilor noastre nu vor putea niciodată să fie stăvilite de verdictul vreunui tribunal, iar munții noștri vor rămâne înalții și neclintiți ca și credința noastră.
Domnilor judecători, după ce jandarmii și husarii s-au năpustit asupra mulțimii și au împrăștiat-o, deși mulțimea nu venise aici decât pentru a-și încuraja proprii reprezentanți, după ce că au fost plătiți câțiva oameni fără căpătâi să ne arunce sudălmi și vorbe de ocară, acum ca o încălcare fără precedent a legii nu ne dați voie să ne apărăm în limba noastră? Vă e teamă de Limba Română, domnilor judecători? Noi o vorbim de două mii de ani și n-am ucis cu ea pe nimeni. Voiți a ne opri să vorbim românește? Niciodată! Pentru că în două mii de ani n-a trecut o zi în care să nu se vorbească românește în Transilvania. Limba noastră e cartea de căpătâi a poporului Român (...) În două milenii de existență nimeni și nimic nu ne-a putut clinti de pe acest pământ. Am rămas aici! Nu v-ați întrebat cum oare de-a fost cu putință? Cotropirile s-au ținut lanț; neamuri de alte limbi au năvălit peste noi, dar noi am continuat să vorbim românește. Mulți ne-au adus credințele lor, felul lor de-a gândi, dar noi ne-am purtat cugetul curat și necorcit. Am trecut prin istorie purtând cu noi această mare taină a unirii românești întru pământ și ideal, iar această taină e forța cu care astăzi venim în fața lumii și ne cerem drepturile; pentru că noi nu venim în fața unui tribunal, ci în fața lumii întregi și o spunem răspicat: Noi suntem români! Pă­mân­tul acesta e românesc! Sufletul românesc, trecutul românesc și vrem ca și viitorul să fie tot românesc!
Domnilor judecători, există mai presus decât dumneavoastră, un alt tribunal, al Istoriei, care nu iartă. El hotărăște până la urmă! Și vine un timp când el nu mai poate fi evitat; și acel timp se numește LIBERTATE!