• Facebook
  • Rss Feed
2°C la Baia Mare
Astăzi este Luni , 11 Decembrie 2017

Curs valutar

Euro Euro
4.5680 RON
Dolar american Dolar american
4.0093 RON
Lira sterlină Lira sterlină
5.1744 RON
Forint unguresc Forint unguresc
1.4823 RON

Newsletter

Ultimele comentarii

Vineri , 17 Noiembrie , 2017

Cea mai mare biserică a creştinătăţii

Bazilica Sfântul Petru este una din cele patru bazilici patriarhale din Roma, alături de Bazilica San Giovanni in La­terano, Bazilica Santa Maria Maggio­re şi Bazilica Sfântul Paul din afara zidurilor.

După răstignirea lui Iisus, care ar fi avut loc prin anul 33 al erei noastre, discipolul său Petru a devenit conducătorul şi unul dintre principalii organizatori ai Bisericii creştine. După ce a predicat aproximativ 30 de ani prin zona Palestinei, a plecat la Roma, în anul 64. Acolo, Petru a fost martorul şi victima persecuţiilor împăratului Nero. Conform tradiţiei creştine, el ar fi fost răstignit în circul împăratului şi conform lui Origene ar fi cerut ca o ultimă dorinţă să fie răstignit cu capul în jos, nefiind demn de o moarte asemănătoare cu a lui Iisus. Conform tradiţiei, Petru ar fi fost îngropat într-un cimitir din apropierea circului, mormântul său fiind marcat de o stâncă roşie.

Primii creştini au construit aici un mic altar unde veneau să se roage. Timp de aproape trei secole, mormântul sfântului a atras numeroşi pelerini veniţi din întreg Imperiul Roman şi nu numai. După Edictul de la Milano din anul 313, care a pus capăt persecuţiilor creştinilor din imperiu, împăratul Constan­tin cel Mare a ordonat construirea unei biserici pe locul altarului. Construcţia a avut loc între anii 318-329, fiind una dintre cele mai vechi biserici din lume.
Edificiul era de formă bazilicală în plan de cruce latină cu un naos lung şi două abside. Lungimea sa era una impre­sio­nantă pentru acele vremuri, aproximativ 110 metri. Se spune că la construcţia sa au fost aduse coloane şi materiale de pe Muntele Templului din Ierusalim. Lăcaşul avea absida orientată către apus, intrarea făcându-se pe partea dinspre oraş (ca şi în prezent). Bazilica avea mai multe altare, în mijlocul său aflându-se altarul principal sub care se afla mormântul Sfântului Petru.

De-a lungul timpului edificiul a căpătat o mare importanţă datorită pelerinajelor la mormântul sfântului, dar şi datorită faptului că aceasta era biserica principală a papilor, succesorii lui Petru în conducerea Bisericii. Ceremoniile ce aveau loc aici erau impresionante, mai ales funeraliile unui papă şi investirea unuia nou. În ziua de Crăciun a anului 800, Carol cel Mare, regele francilor, a fost încoronat aici ca împărat al Sfântului Imperiu Roman de către Papa Leon al III-lea (795-816), punând bazele unei tradiţii ce avea să dureze o mie de ani.

În anul 846 Bazilica Sfântul Petru a fost jefuită şi incendiată împreună cu Bazilica Sfântul Paul, în urma unei incursiuni arabe asupra Romei. Papa Leon al IV-lea (847-855) a fost nevoit să restaureze lăcaşul şi să construiască un zid protector. În secolul al XV-lea, bazilica era în ruină din cauza incendiilor accidentale şi a cutremurelor, fiind neglijată de Papalitatea ce îşi mutase pentru o scurtă perioadă de timp sediul la Avignon. După reinstalarea lor înapoi la Roma, Papa Nicolae al V-lea (1447-1455) a fost primul papă care s-a preocupat de restaurarea locaşului. El a ordonat demolarea Colosseumului şi folosirea materialului său pentru repa­rarea bisericii. Până la moartea sa din anul 1455 au fost extrase aproximativ 2.522 de care cu material.

În anul 1506 Papa Iulius al II-lea (1503-1513) a luat decizia de a dărâma vechea bazilică şi să construiască în locul ei un nou edificiu monumental. Cei mai buni arhitecţi, pictori şi sculptori ai Renaşterii, printre care Michelangelo sau Bernini, au participat la construcţia uriaşei biserici. Lucrările au durat 120 de ani, perioadă în care au domnit aproximativ 20 de papi.
În anul 1626 bazilica a fost finalizată şi sfinţită de către Papa Urban al VIII-lea, în 18 noiembrie 1626. A rezultat cel mai mare locaş al creştinătăţii, conţinând sute de opere de artă de o valoare inestimabilă.

Piaţa Sfântul Petru, un spaţiu enorm, în forma eliptică, îmbrăţişat de colo­nadele lui Bernini decorate cu 140 statui de sfinţi, iar vizitatorul se regăseşte într-un spaţiu vast şi solemn de mare impact, privind spre faţada în stil baroc a imensei bazilici, deasupra căreia sunt amplasate statuile apostolilor.
Faţada în stil baroc este dominată de statuile Mântuitorului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a 11 apostoli (cea a sfântului Petru se găseşte în interior). În mijloc se află loggia binecuvântării papilor, de unde este împărţită binecuvântarea festivă „urbi et orbi”. Deasupra intrării principale se poate admira mozaicul „Navicella” de Giotto. Poarta centrală de bronz este o operă a lui Filarete, care a fost concepută în 1445 pentru vechia bazilică. Poarta din dreapta se deschide numai cu ocazia „anilor sfinţi”. Planul bazilicii este în forma unei cruci latine cu trei „nave”. Între stâlpii navei centrale, de la transept la absidă, se găsesc 39 de nişe, fiecare cu statuia unui sfânt întemeietor al unui ordin religios.

În interior se poate admira un mare nu­măr de statui în marmură, travertin sau bronz, printre care monumente funebre de Bernini (mormântul papei Ale­xan­dru al II-lea), Antonio del Pollaiolo (mormântul papei Inocenţiu al VIII-lea), Arnolfo di Cambio (statuia Sfân­tului Petru) şi de Antonio Canova (mor­mântul papei Clement al XIII-lea).
De o neasemuită frumuseţe este grupul sculptural „Pietà” al lui Michelangelo, realizat în tinereţe. În mijloc, sub cupolă, se află altarul principal al papilor, dominat de un baldachin înalt de 29 metri, realizat în bronz de Bernini. Baldachinul este compus din patru coloane spiralate, decorate cu ramuri de măslin şi dafin şi delimitate de capiteluri cu statui, iar în vârf se găseşte o sferă de bronz aurit. În cele patru coloane de susţinere a cupolei se află nişte nişe ce conţin patru statui monumentale ale Sf. Andrei, Sf. Longinus, Sf. Elena şi Sf. Veronica. În absidă se găseşte Scaunul episcopal al Sfântului Petru, susţinut de statuile a patru sfinţi învăţători ai Bisericii: Sf. Ambrozie, Sf. Augustin, Sf. Atanasie şi  Sf. Ioan Gură de Aur.
Din apropierea coloanelor de susţinere a cupolei se coboară în grota Vati­canului, care reprezintă cripta bazilicii, unde sunt resturile clădirii iniţiale şi ale unui vechi cimitir, unde ar fi fost mormântul Apostolului Petru. Aici se găsesc numeroase morminte ale unor papi, cardinali şi prinţi laici. Din punct de vedere artistic, bazilica Sfântul Petru reprezintă triumful barocului roman, într-un moment al istoriei europene, în care Biserica Catolică căuta să se impună ca prestigiu faţă de creşterea puterii statelor naţionale, Franţa şi Spania.

Bazilica Sfântul Petru este sediul principalelor manifestări ale cultului cato­lic şi are o funcţie solemnă cu ocazia celebrării sărbătorilor Naşterii Dom­nu­lui, Paştelui, ritualilor din Săptămâna Mare, proclamării noilor papi şi fune-raliilor celor defuncţi. În nava laterală dreaptă au avut loc în anul 1870 şedinţele Conciliului Vatican I.
Construcţia bazilicii Sf. Petru permite oficierea mai multor slujbe în paralel, în cele 15 capele, abside şi altare. Uneori, cântările vin şi de dedesubt, de la nivelul de sub pardoseală, prin gurile de ventilaţie, creând o senzaţie ireală. Bazilica nu e doar un muzeu, cu statui de papi şi împăraţi precum Constantin sau Carol cel Mare, dar şi un adevărat cimitir, cu peste 100 de morminte de papi şi alte câteva perso­nalităţi. Ultimul îngropat în această biserică a fost Papa Ioan Paul la II-lea.
Bazilica Sfântul Petru reprezintă una din principalele obiective turistice pentru orice vizitator al Romei. Venind de la podul Sant’Angelo, după ce parcurge îngusta stradă del Borg, vizitatorului i se deschide dintr-odată, dinspre Via della Conciliazione, un spaţiu vast şi solemn, care-l umple de înmăr­murire: vederea faţadei strălucitoare, recent restaurată a bazilicii. Fie pe scări, fie cu un ascensor, se poate ajun­ge pe terasa acoperişului, după alte 537 de trepte pe Loggia Panoramica, de unde privitorul are o vedere magnifică asupra oraşului.

 

 

„Minunea” realizată de Michelangelo

 

 

Pietà este o sculptură creată în anii 1498 - 1499 de marele artist Michelangelo Buonarroti. În prezent această capodoperă de o valoare inestimabilă a sculpturii renascentiste se află la Vatican, în Bazilica Sfântul Petru. Este singura lucrare semnată de Michelangelo. Semnătura poate fi văzută pe centura care îi încinge pe diagonală pieptul Fecioarei.
Statuia a fost realizată pentru cardinalul francez Jean de Billheres, care fusese repartizat în Roma. Statuia a fost făcută ca monument funerar al cardinalului, dar a fost mutată în prima capelă pe partea dreaptă de la intrarea în bazilică, în secolul XVIII, unde se găseşte actualmente. Această faimoasă operă de artă o întruchipează pe Fecioara Maria ţinând în braţe trupul lui Iisus după crucificare. Această temă este de origine nordică, populară la vremea respectivă în Franţa, însă nu şi în Italia.
Pietà (1499), realizată de Michelangelo la vârsta de 24 de ani, se îndepărtează cu mult de modul tradiţional de prezentare a Fecioarei Maria, care apare foarte tânără, cu trăsături imaculate. Suferinţa ei înnobilează dragostea şi frumuseţea, cufundată în durere, stă cu capul uşor aplecat, ţinând tragic în braţe trupul inert al fiului, care pare să curgă ca o undă de pe genunchii ei. Sculptura s-a dovedit a fi o capodoperă a genului şi contemporanii au recunoscut imediat geniul artistului.
Interpretarea dată de Michelangelo lui Pietà este unică. Este o lucrare de o deosebită importanţă întrucât împleteşte idealurile de frumuseţe renascentiste cu cele naturaliste. Pentru prima dată, Pietà a fost găzduită la capela Santa Petronilla, un mausoleu roman aflat lângă transeptul sudic al bazilicii Sfântul Petru, pe care cardinalul o alesese drept capela unde vor avea loc funeraliile sale. Capela a fost demolată de către arhitectul Donato Bramante în timpul reclădirii bazilicii.
Conform spuselor lui Giorgio Vasari, la scurtă vreme după instalarea Pietà în capelă, Michelangelo a auzit unele remarci cum că ar fi lucrarea unui alt sculptor, Cristoforo Solari, nu a sa. De supărare, Michelangelo a sculptat MICHAELA[N]GELUS BONAROTUS FLORENTIN[US] FACIEBA[T] (Michelangelo Buonarroti, Florenţa, a făcut-o) pe centura de pe pieptul Fecioarei Maria. A fost singura lucrare pe care a semnat-o vreodată. Mai târziu şi-a regretat gestul, considerându-l o aroganţă şi a jurat că nu-şi va mai semna niciodată vreo lucrare.
De-a lungul timpului, Pietà a sufe­rit mai multe deteriorări. Patru degete de la mâna stângă a Fecioarei au fost sparte în timpul unei mutări. Au fost restaurate în 1736 de către Giuseppe Lirioni, iar unii savanţi sunt de părere că restauratorul şi-a permis să aducă modificări, făcând poziţia mâinii mai puţin „emfatică”. Cea mai mare distrugere a suferit-o la 21 mai 1972, în Duminica Rusaliilor, când un geolog dezaxat mintal pe nume Laszlo Toth, a intrat în capelă şi a atacat sculptura cu un ciocan geologic strigând „Eu sunt Iisus Hristos”. Martorii au luat bucăţile de marmură care au sărit. Mai târ­ziu, unele dintre acestea au fost returnate, însă multe dintre ele nu, printre care şi nasul Fecioarei, care a trebuit să fie reconstruit dintr-un bloc tăiat din spate. După atac, capodopera a fost minuţios restaurată şi înapoiată bazilicii Sfântul Petru, imediat după intrare pe partea dreaptă, între Sfânta Uşă şi altarul Sfântului Sebastian, iar acum este protejată de un
geam blindat.
O copie a statuii Pietà, realizată de sculptorul István Toth, a fost amplasată, în 1906, în faţa Bisericii Sfântul Spirit din Oradea. Lucrarea a fost renovată în 1959, dar la 22 mai 1961 a fost mutată în curtea bisericii, în locul ei fiind amplasat bustul lui Alexandru Moghioroş, îndepărtat şi el după Revoluţia Română din 1989.

Comentariile celorlalți

Fii primul care adauga un comentariu in aceasta sectiune.

Comentează acest articol

Adaugă un comentariu la acest articol.