Castelele Teleki, mărire şi decădere

Artmark Historical Estate, divizia Artmark, specializată în vânzarea de monumente istorice şi de artă, a adus la cunoştinţa publică faptul că Ministerul Culturii şi-a declinat interesul de a exercita dreptul de preemţiune al statului privind monumentele Cula Greceanu de la Măldăreşti (judeţul Vâlcea) şi Castelul Teleki din Dumbrăvioara (judeţul Mureş), clasate în grupa A a Patrimoniului Naţional. Un anunţ sec ce arată ce se mai întâmplă pe piaţa monumentelor istorice româneşti.

De la castelul Teleki din judeţul Mureş am trecut firesc la povestea castelelor Teleki din Satulung şi Pribileşti, alte două monumente istorice lăsate în paragină (în special cel din Pribileşti). Cine se va ocupa şi de aceste două monumente maramureşene este o întrebare ce rămâne fără răspuns, deocamdată!

Castelul din Satulung a fost construit între 1740 şi 1780 de către familia nobiliară a grofilor Teleki. Castelul din Satulung a fost construit de Teleki Mihály, iar forma actuală este creată în 1891 sub patronajul lui Teleki László Gyula, cel mai mare proprietar de terenuri din zonă la începutul secolului 20. Aici el avea o bibliotecă de 4.000 de volume. După terminarea vieţii lui, ultimul proprietar al castelului a fost soţia, Hadadi báró Wesselényi Ilona, care, după război, a murit la Salzburg. Pe domeniul din Satulung al conţilor Teleki a fost realizat un parc dendrologic, un arboret cu exemplare multiseculare. Familia a mai avut în zonă castelul din Pribileşti, o construcţie aflată în paragină.

Castelul din Satulung are o istorie agitată, iar în momentul de faţă se află în situaţia imposibilă de a fi în proprietatea cuiva.

Castelul a fost până la revoluţie în administrarea CAP-ului din localitatea maramureşeană. Parcul dendrologic a fost în anii ’80 un loc în care tinerii şi mai puţin tinerii maramureşeni din zonă s-a putut recrea, distra, neştiind ce istorie interesantă se află la doi paşi de parc. Se mai vedeau urmele unui lac ce avusese în mijloc o insuliţă.

După revoluţie a început declinul accelerat. Prima acţiune a fost descompletarea castelului de tot ce s-a putut fura de localnici. Puteai vedea în gospodării câte o bucată din castel, la propriu. S-au furat şi porţile de fier, masive. Autorităţile maramureşene au încercat să oprească degradarea, dar nu s-a găsit soluţia potrivită.

Primăria a încercat să obţină bani pe un proiect, dar fără rezultat, ministerul culturii a încercat să repare castelul, dar nu s-a reuşit decât acoperişul. În acest context, s-a decis vinderea lui. A fost un adevărat scandal, au fost chiar două sau trei licitaţii, dar până la urmă castelul a fost vândut omului de afaceri Mircea Mărieş, celebru producător de bile în perioada mai fastă a mineritului maramureşean.

Mărieş a dorit să facă din castel o destinaţie turistică. A şi investit bani în reabilitarea lui. Faţada arată cât de cât, nu ştim dacă a fost respectată linia arhitecturală a castelului, dar la cât scandal a fost în jurul lui, parcă e un amănunt nesemnificativ. Se pare că Mărieş nu a reuşit să reabiliteze şi interiorul decât parţial. A fost o vreme în care acest castel era oferit ca o destinaţie pentru nunţi sub titulatura „nunta la castel”. Mărieş a primit porecla de castelan, iar afacerea s-a îngropat odată cu afacerile lui Mărieş. Închiderea mineritului, implicit căderea producţiei de bile pentru morile din minerit, au dus la probleme în paradisul lui Mărieş.

Omul de afaceri a intrat în insolvenţă, iar finanţele au încercat să recupereze din datoriile pe care Mărieş le avea la stat. O perioadă de timp s-a vorbit că acest castel ar fi intrat în „patrimoniul” celor de la finanţe. Se şi vorbea de organizarea mai multor licitaţii pentru vinderea castelului. Preţul era de câteva milioane de euro. Nu s-a vândut şi nici nu a intrat în zestrea celor de la finanţe. Se pare că şi în acest moment el este în proprietatea lui Mircea Mărieş.

Desigur, ca un final al unei poveşti cu parfum de castelani, statul, prin ministerul de resort nu are fonduri pentru a cumpăra acest castel. În situaţia în care el ar fi scos din nou la vânzare, statul român are drept de preempţiune.