Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Duminică , 13 August , 2017

Cartea minunilor din Bloaja

de Ioana Lucacel si Mircea Crisan

Mircea CRIŞAN
Ioana LUCĂCEL

Unii aseamănă poezia cu rugăciunea, pentru că amândouă sunt izvorâte din străfundurile sufletului şi amândouă îl înfăţişează pe om aşa cum este el. În rugăciune şi în poezie nu putem minţi, nu ne putem ascunde adevăratele sentimente şi gânduri. De o jumătate de secol, sătenii din cătunul Bloaja îl poartă în rugăciuni pe călugărul Ioan Paleu, cel care a marcat destinul satului şi al lor prin puterea incredibilă a rugăciunii şi credinţa sa fierbinte. Iar acum, din dorinţa de a mărturisi adevărul prea multă vreme necunoscut, îl vor purta şi în poezii.
În numărul trecut, GAZETA de Mara­mureş v-a prezentat povestea incre­dibilă a călugărului alungat de regimul comunist din Mănăstirea Neamţ, care a transformat o căsuţă sărăcăcioasă din Bloaja în chilie, ducând o viaţă sfântă. Ioan Paleu a fost extrem de iubit nu numai de localnici, ci era căutat şi de oameni din localităţile din jur şi chiar din ţară.
O măsură a dragostei pe care oamenii
i-au purtat-o a fost faptul că, la înmormântarea sa au participat peste 1000  de persoane, o mulţime enormă, mai ales pentru un sătuc cu 20 de case. Acum, fiii satului Bloaja, împrăştiaţi prin judeţ şi prin lume, vor să-şi facă cunoscut eroul, mentorul şi părintele de suflet. Astfel că, au adunat minunile pe care le-a săvârşit în timpul vieţii, iar Viorel Şovrea le-a versificat. Cartea va apărea în acest an şi va face cunoscută lumii o pagină incredibilă din istoria sfântă a Maramureşului, despre un adevărat mărturisitor al lui Hristos.
Prima minune a fost vindecarea unui copil din Ciocotiş:

„Din Ciocotiş, o biată mamă
Cu un copil satanizat
Plângând a venit la tine
Cerând să i-l dai vindecat.
- Când râul va curge la deal
Acesta se va vindeca
A spus bunul meu mirat.
De această cerere a sa
- Se vindecă, ai spus, Părinte?
- Se vindecă, aveți credință
Cu înainte-a ta vedere
Vedeai și marea biruinţă.
A fost prima vindecare.
La noi a fost prima minune
Ca fulgerul ți-a mers și vestea
Ca lumina putem spune”.
        
După aceea au început să vină oameni cu diverse suferinţe, în special demo­nizaţi, cărora le citea la miez de noapte rugăciuni de dezlegare şi apoi plecau acasă sănătoşi. Nimeni nu ştie pe cineva care să fi plecat nevindecat de la părintele Paleu. Se spune că, într-o zi a venit un bolnav din Inău, cu dureri groaznice la picior. Un sătean l-a întrebat zâmbind: „Ce să-ți facă popa? Mergi și tu într-o stațiune”. Dar după două sau trei masluri, s-a vindecat ca prin minune. Marele duhovnic Lavren­tie din Frasânei a povestit că, după un maslu săvârşit cu părintele Paleu, un bărbat paralizat s-a ridicat şi stătea drept în picioare.

Un caz aparte este al unei fete din Hărniceşti, „Ioana-moaşii”, adusă de părinţi la călugărul Paleu pentru că era bolnavă psihic şi nu mai mânca nimic de câteva zile. S-a apropiat cu greu de părinte, scuipându-l şi zbătându-se, dar după multe masluri şi rugăciuni fata s-a vindecat, şi-a întemeiat familie şi a dus o viaţă normală. Venea de două ori pe an la părinte şi îi mulţumea în ge­nunchi. Sătenii ştiau că la miez de noapte, părintele lor merge la Biserică pentru a se ruga pentru cei suferinzi, şi vedeau lumina felinarului pâlpâind pe cărare. 

Deşi părintele era bun şi blând şi ni­ciodată n-a blestemat pe cineva, cei care îl batjocoreau erau pedepsiţi de Dumnezeu. Sătenii din Bloaja îşi amin­tesc de o fată din Ciocotiş pe nume Tereza, care făcea des glume la adresa călugărului Paleu. Într-o zi, supărat, acesta i-a spus că se va mărita „când a zbura porcul”. Şi aşa a fost, fata a devenit bătrână şi niciodată nu s-a căsătorit. Un alt caz este vinderea unui copil care s-a îmbolnăvit din senin. După rugăciunile părintelui, fiul lui Mihaiu Rujii s-a vindecat.

Rugăciunile părintelui nu vindecau doar boli, ci făceau dreptate. Se spune că, un bărbat din Suciu ar fi vândut o vacă în târgul din Târgul Lăpuş cuiva din Cavnic, dar, în drumul spre casă, cineva i-a furat banii. A alergat înne­bunit de supărare la călugărul din Bloaja, iar acesta s-a rugat să facă Dumnezeu dreptate. După o vreme, o femeie a venit la păgubit şi i-a dat înapoi banii: îi murise soţul şi un co­pil, iar femeia era disperată. Întin­zându-i banii, i-a spus: „Ia-i că murim cu toţii”. Oamenii locului îşi amintesc de o tânără proiectantă din Bucureşti care a ajuns la părinte din cauză că avea probleme în dragoste: îşi iubea logodnicul dar când era cu el, nu-l putea suferi. După rugăciunile părin­telui, problemele s-au rezolvat, fata
s-a căsătorit şi s-a întors cu un dar deosebit: nişte veşminte frumoase de altar.

De unde această putere a rugăciunii? Din nevoinţe. Călugărul practica rugă­ciunea inimii, bătea mereu mătănii de făcuse bătături, şi ţinea post negru. Miercurea şi vinerea făcea Acatistul Maicii Domnului şi a Mântuitorului. Oamenii povesteau că, în Postul Mare abia se mai ţinea pe picioare.
În perioada comunistă, călugărul era mereu hărţuit de securitate şi, din când în când era dus la Târgu Lăpuş şi bătut crunt. Într-una din aceste vizite, se spune că securiştii l-ar fi ameninţat că îl lasă liber când va crăpa un bolovan enorm din curte cu puterea rugăciunii. După ce l-au lăsat pe călugăr încătuşat şi bătut, securiştii au plecat, înjurându-l. A doua zi, dimineaţa, bolovanul era sfărâmat. Securiştii s-au speriat şi au decis să-l elibereze, dar, pentru a-l compromite l-au obligat să bea alcool şi apoi urină. Părinte le-a spus blând: „Vă iert pe toţi şi mă rog pentru voi”.
După această întâmplare,  securiştii se temeau să se apropie de el. Ar fi vrut să-l tundă, dar se temeau de avertizarea lui că acei care se vor atinge de barba lui vor arde în flăcări, precum un chibrit. Soţia unui miliţian, însă
s-a încumetat să-l tundă, batjocorindu-l. La scurt timp, făcând focul într-o sobă, femeia a ars ca o torţă...
Un alt exemplu că părintele Paleu crăpa pietre cu puterea rugăciunii este relatarea despre lucrările ce s-au executat pe drumul de la Bloaja. Se spune că acolo erau niște muncitori care se chinuiau să crape un bolovan și văzându-l pe părinte i-au cerut, mai în glumă, mai în serios să se roage să crape bolovanul mai ușor. Martorii spun că atunci părintele și-a pus epitrahirul pe piatră, a început să se roage, iar bolovanul s-a crăpat fără niciun fel de lovitură. Aceasta este una dintre cele mai cunoscute minuni pe care le-a făcut Bunul Dumnezeu prin intermediul slujitorului Său.      

Părintele obişnuia să trăiască în să­răcie lucie, dăruind cămaşa de pe el, la propriu: umbla cu capul şi picioarele goale şi dăruia toţi banii pe care îi avea copiilor. Într-o zi, a venit la el un bărbat din Şurdeşti, proprietarul unei pălincii, necăjit că i s-au furat banii primiţi pe vânzarea unei moşii. Părin­tele l-a liniştit spunându-i că „Dum­nezeu este mare, du-te acasă, roagă-te şi o să mă rog şi eu”. Şi, într-o zi, mergând la fân, omul şi-a găsit banii pe o căpiţă de fân... 

Părintele şi-a prevestit sfârşitul şi, înainte să moară şi-a luat rămas bun de la tot satul. A adormit senin, fără să sufere de vreo boală. La înmormân­tarea sa, în micul cătun au venit peste 1000 de oameni şi, mai mult de 100 de demonizaţi vindecaţi de Ioan Paleu. Acum, blojenii părintelui vor să scoată la iveală adevărul despre marele om care a trăit în mijlocul lor.

 

Blojenii Părintelui

Ne-ai părăsit, părinte drag,
Purtătorule de grijă,
Fără tine, deznădejdea
Și durerea ne învinge.

Abia acum când nu mai ești
Am înţeles noi sensul tău,
Dumnezeiasca ta menire,
Omule al lui Dumnezeu.

Tu ne-ai fost un fel de scut,
Ne-ai apărat de mari nevoi,
Vântul sorții nemiloase
Nu ne atingea pe noi.

Acum ne simțim părăsiți,
Copii orfani fără ajutor,
De ce ai plecat? De ce ai plecat?
Bunule ocrotitor.

Am ajuns niște anonimi,
Niște uitați de lume,
Încărcați de fărădelegi,
Și lipsiţi de fapte bune.

Nimeni nu ne mai întreabă,
Dar părintele ce face,
Suntem copiii nimănui
Nefericiţi fără de pace.

Te-ai dus și ne-ai abandonat,
Rândunica ocrotitoare,
Nimeni grija nu ne-o poartă,
Nici ne întreabă ce ne doare.

Oriunde mergem, nu e ca
Atunci când erai în sat.
Fă-ne un semn, iubit părinte,
Să știm că nu ne-ai uitat.

Pe poteca ce ducea
La biserica din deal,
Îți spunem cu păreri de rău
Acum iarba a crescut
De când nu a mai bătut-o
Talpa și piciorul tău.

Nu știm nimic despre tine,
Se poate să ne fi uitat?
Tu ești milostiv și bun,
Așa rău te-am supărat?

Așteptăm un semn, părinte,
Ca niște copii orfani,
Suntem săraci fără tine,
Deși în pungă avem bani.
 

 

Părintele blojenilor

- Iubiților, nu rătăciți
În păreri greșite!
Cum puteam eu să vă las
Oi sărmane rătăcite ?

Cât m-am rugat eu înainte
Pentru voi, copii mei!
Se putea eu sa va las
Acum, sărmani mișei?

Părerea voastră e greșită,
Cum că eu v-am părăsit,
Am plecat eu sus la Tata,
Dar nicidecum nu v-am lipsit.

De scutul meu de rugăciune
Pentru voi mă rog mereu,
Mereu e duhul meu cu voi,
Iar eu mereu cu Dumnezeu.

Nu vedeți voi că trăiți
Ca sihaștrii izolați?
Dar niciodată nu ați dus lipsă,
Nici sărmani nu ați fost lăsați.

Aveți telefon, curent,
Alimente vi se-aduc,
Lemnele vi-s la un pas,
Trăiți ca niște pui de cuc!

Din cei care mi-au fost aproape,
Unul preot este acum,
Alți doi sunt la mănăstire,
Iar alți poate sunt pe drum.

Această tulburare a voastră,
Nu e de la Dumnezeu!
Mi-ați cerut să vă răspund,
Acesta e răspunsul meu.

Ați reparat biserica,
E bine că ați reparat,
Dar pardoseala cea de piatră,
Nu trebuia s-o fi stricat.

Era unicat în țară,
Poate și-n lume unicat,
Ați făcut destul de rău,
Că ați desființat!

Lucrul e înfăptuit,
Am vrut ca prin cuvântul meu,
Să mai amintesc de ea,
Și să rog pe Dumnezeu

Să vă dea sănătate
Și credință tare,
Mântuire tuturor,
De la mic la mare.

 

 

Înmormântarea Părintelui

Când părintele întru Domnul
Pe veci a adormit,
În Bloaja ca niciodată
Atâta lume a venit!

Moartea lui i-a fost senină
L-au găsit întins pe pat
Nu s-a văietat vreodată
Boala nu l-a supărat.

A strâns mâna fiecărui,
Trecuse prin întregul sat
Mulțumit apoi de toate
S-a întins și s-a culcat.

L-a găsit lelea Valere,
A dat alarma îndurerată,
Era mort ca și toți morții,
Se va scula la judecată.

Cine a putut anunța
Pe toți câți l-au cunoscut?
Au venit de primprejur
Acei care au putut.

O așa înmormântare,
În Bloaja nici că s-a făcut
Din Maramureș de știau
Satul nu i-ar fi încăput.

Au pregătit bieții blojeni,
Din agoniseala lor,
Tot ceea ce au putut
Pentru cei din înconjur.

Pomenele ce au cumpărat,
Văzând puhoiul de popor,
Le-au tăiat la urmă în două,
Ca să ajungă tuturor.

L-au așezat la loc de cinste,
În fața Sfântului Lăcaș,
Pomenit pe veci să fii,
Din urmaș până în urmaș.

Eu sunt sigur că acolo,
Aproape de Dumnezeu,
El se roagă pentru noi
De-a pururea mereu.