'Cap de bour' sighetean

Maramures, un Eldorado al colectionarilor. La nord de Deal, Sighetul a fost locul care a dat extrem de rarele monede daco-celtice de tip Sighet I si II, dar si o serie rara de timbre, prea putin mediatizata. In universul filatelistilor, atunci cand se face referire la Sighet, e clar, te referi la timbrele „tip Sighet” sau „Maramarossziget”. Dintre aceste petice de hartie, produse in Ungaria si restampilate la Sighet, in 1944, mai exista astazi doar vreo 1.500 de bucati. Sunt atat de rare si cautate, incat valoarea unui singur exemplar ajunge la sute sau chiar mii de euro. Timbrele „tip Sighet” Orice oras european se mandreste cu marca locala (brand-ul), prin care isi defineste individualitatea. Pentru Baia Mare brandul istoric il reprezinta monedele medievale, tablourile scolii „en plein air” si mineralele si rocile cristalizate in forme nemaivazute. Brandul istoric cel mai cunoscut al Sighetului (in afara celor 30 de monede celto-dacice de tip local, blocate de 100 de ani in colectii celebre si care nu sunt de vanzare), il reprezinta timbrele „tip Maramarossziget”. Aceste timbre au fost emise prin restampilarea unor emisiuni maghiare, la data de 29 noiembrie 1944 (in perioada ocupatiei sovietice din octombrie ’44-martie ’45), cu textul circular “Posta/1944/ Romana”. Contextul istoric (in acel interval de timp Maramuresul nu era nici maghiar, nici romanesc, nici sovietic), a impus editarea pe plan local a unor timbre necesare francarii corespondentei, ceea ce a dus la aparitia timbrelor „de Sighet”. Pentru nevoile administratiei locale (sovietice la acea data), in Sighet s-a semnat un protocol intre reprezentantii postei si cei ai autoritatilor, pentru a se emite o serie de timbre ultranecesare functionarii postei, in urma caruia s-a luat decizia de restampilare a unor emisiuni maghiare, cu o stampila de mana cioplita din lemn-metoda unica in veacul XX (doar vorbim despre Maramures, „tara lemnului”). Astfel, au fost stampilate cu textul „Posta Romana 1944”, circa 1550 de timbre (extrem de putin, in conditiile in care un timbru se reproduce de obicei in sute de mii de exemplare), dupa care stampila a fost distrusa prin ardere. Toate timbrele au fost imprimate cu un tus de culoare neagra, scurs pe spatele timbrelor. In ultimii zeci de ani, pe piata occidentala au aparut si cateva asa-zise timbre de tip Sighet, stampilate cu un tus de culoare negru-verzui (albastru-verzui, pe verso), care sunt, toate, falsuri. Tot falsuri sunt considerate de filatelisti si timbrele cu valorile de 1, 4, si 50 de filleri. Conform filatelistilor F. Kondrad (SUA) si Dan Grecu (Romania), la Sighet au fost stampilate urmatoarele tipuri de timbre: doua serii de incercare (30+30 si 50+50 de filleri) si sapte serii de uz postal (emisiuni maghiare cu valoarea de 8, 10, 12, 18, 20, 30 filler si 1 pengo), adica un total de 1.550 de piese. Dupa aceste timbre alearga azi colectionarii din lumea intreaga. Periodic, la diferite licitatii, se scot la vanzare diverse timbre de „tip Sighet”. Inca nu s-au gasit exemplare folosite, adica lipite pe plicuri sau carti postale, ci doar emisiuni simple. Exista totusi legende ca ar exista cateva scrisori francate cu astfel de timbre, tinute la secret de colectionari impatimiti. Emisiunea filatelica de „tip Sighet” are corespondent in alte cateva emisiuni din tara, emise cam in acelasi interval de timp (Salaj, Odorhei, Nasaud, Oradea si Targu Mures), dar cele mai rare, si unice ca metoda de stampilare (cu un „printer” din lemn), sunt cele emise la Sighetu Marmatiei. Teofil IVANCIUC teofil@gazetademaramures.ro