Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 8 Iunie , 2018

CAMPIONATUL NAȚIONAL DE MAJORETE și CHEERLEADING 2018, un eveniment de nota 11

de Gazeta de Maramures

În 18-19 mai a avut loc ediția a XI-a a Campionatului Național de Majorete şi Cheerleading, organizat de AMR (Asociaţia de Majorete din România), Clubul Sportiv Colibri, Primăria Tăuții Măgherăuş, Liceul Tehnologic „Traian Vuia”. Partenerii evenimentului fiind: Direcția Județeană de Sport Maramureș, Aso­ciația Sportului Pentru Toți Maramureș, Consiliul Județean Maramureș, C.S. Minaur Baia Mare și Primăria Baia Mare. Proiectul realizat cu sprijinul Consiliului Local al orașului Tăuții Măgherăuş a fost un adevărat regal sportiv și artistic și a cuprins: 83 de momente artistice, 59 echipe, 900 de majorete și sportivi, 5 secțiuni de concurs. Din cadrul programului nu a lipsit tradiționala paradă de la Tăuții Măghe­răuș, care a și deschis oficial evenimentul. Echipele au defilat în ordinea alfabetică a orașelor de proveniență: Alexandria, Bistrița, București, Câmpia Turzii, Cluj-Napoca, Florești, Focşani, Gher­la, Jibou, Moldoviţa, Panciu, Plo­iești, Râșnov, Tăuții Măgherăuş și Zalău. Apoi a avut loc competiția propriu-zisă și la final, festivitatea de premiere.

Evenimentul s-a bucurat de un real succes, atât din punct de vedere organizatoric, cât și al prestațiilor artistice. Echipele prezente au participat la secțiunile: Majorete Tradiționale cu pom-poni, Hobby Show, Cheerleading și Cheer Dance (Free-style Pom, Hip-Hop, la diferite categorii de vârsta: precadete, cadete, junioare și senioare.
Felicitări tuturor sportivilor și instructorilor participanți, care prin munca și eforturile depuse pe parcursul anului, reușesc în fiecare an să ridice nivelul valoric al acestui concurs și să ofere publicului spectator momente inedite. Felicitări și părinților și spectatorilor care au asigurat de-a lungul întregului eveniment o atmosferă de neuitat și care au încurajat, fără întrerupere, echipele participante.

 

 

EMA – European Majorettes Association

Secțiunea Majorete Tradiționale cu Pom-poni
- Primele 5 echipe clasate la fiecare categorie de vârstă (cadete, junioare și senioare) s-au clasat la CAMPIONATUL EUROPEAN DE MAJORETE din Serbia, la începutul lunii septembrie

ECU – European Cheer Union
Secțiunea Cheerleading și Cheer Dance
Primele 2 echipe clasate la categoriile de vârstă Junioare și Senioare, diviziile Allgirl și Coed s-au calificat la CAMPIONATUL EUROPEAN DE CHEERLEADING din Helsinki, Finlanda, din luna iunie.