Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 21 Mai , 2019

Calea, Adevărul şi Viaţa. Vrei să te faci sănătos?

de Pr. dr. Cristian Stefan

Pericopa evanghelică din cea de-a patra Duminică după Paşti ne pune în față un om care suferea de o boală veche, o paralizie genera­lizată, care-l obliga să zacă întins pe o targă, dar a cărui adevărată mare suferință era singurătatea. Era unul din zecile - dacă nu sutele - de bolnavi care zăceau în cele cinci foișoare ale unui bazin din cetatea Ierusalimului, Vitezda, nume ce se traduce „Casa Milosti­virii”. După toate probabilitățile, numele i se datora faptului că în el se petreceau minuni. Din când în când, un înger al milostivului Dumnezeu se pogora în apă și o agita cu aripile. Minunea devenea operantă asupra primului suferind care se arunca în apă, care devenea sănătos.
Din mulțimea prezentă la Ieru­salim se desprinde Hristos, care se oprește lângă paraliticul nostru
și-i pune o întrebare retorică: „Vrei să te faci sănătos?”. O întrebare retorică e oarecum de pri­sos, deoarece în ea se află și răspunsul. Replica ar fi fost: - Auzi colo, oare nu pentru asta stau eu aici de treizeci și opt de ani, adică de o viață de om?... În fapt, întrebarea lui Hristos urmă­rește nu răspunsul deja știut, ci mărturisirea motiva­ției lui: De ce, după atâta amar de vreme, nu te-ai făcut sănătos? Pa­raliticul îl intuiește și motivează: „Doamne, om nu am ca să mă arunce în scăldătoare când se tulbură apa; că până merg eu, altul se coboară înaintea mea”.
De aici trebuie să desprindem două lucruri. Mai întâi, acest loc de suferință presupunea o perma­nentă stare de veghe, ziua și noaptea, pentru ca bolnavul să nu rateze momentul oportun. În al doilea rând, fiecare suferind avea alături unul, doi sau mai mulți oameni, fie rude, fie prieteni, fie vo­luntari anonimi, care îl asistau, permanent sau prin rotație, și care îl aruncau în apă exact când trebuia. Ei bine, paraliticul nostru nu avea pe nimeni. Nu cunoaștem cauza. Poate că nu era localnic, poate că venise de undeva de departe, poate că nu avea rude și nici prieteni, și nici pe cineva dintre pelerinii Ierusalimului care să se îndure să stea cu el măcar o zi, măcar un ceas.
El își trăise treizeci și opt de ani din viață tot așteptând. Așteptarea însă presupune, neapărat, spe­ranța. Ni­mic nu se întâmpla cu el în Vitezda, dar el continua să spere. Mai mult, părea împăcat cu gândul că, chiar dacă speranța i se va dovedi za­darnică și că minunea, până la urmă, nu se va petrece, el și-a făcut datoria de a spera.
Iată însă că Dumnezeu îi deschide omului o cale chiar și atunci - și mai ales atunci - când se pare că speranța a devenit un simplu joc. Ce-i trebuia omului nostru din Vitezda? Un om. Un singur om din milioanele pământului. Și dacă nu a venit omul, iată că vine Fiul Omului. Vine ca din senin, și nu-l în­treabă: - Vrei să te ajut?, ci: „Vrei să te faci sănătos?”. Direct la țintă. Și-i poruncește să se ridice, să-și ia targa și să umble. Aceasta, în plină zi a Sabatului. Minunea
s-a petrecut. Nu prin înger, ci prin Cel care-i făcuse pe îngeri.
Este bine de știut că atunci când ai nevoie de un om și omul nu vine, să știi că în locul lui vine Dumnezeu. Și când îl cauți pe Dumnezeu și El nu ți se arată, să știi că El te așteaptă. Suferindul din Ierusalim își aștepta doar vindecarea trupului, dar iată că prin ea i s-au deschis brațele lui Hristos. De aceea, când omul este singur, să nu dispere, ci să continue așteptarea, că într-o bună zi vine Dumnezeu la tine; chiar dacă tu nu-L cauți, El tot vine. Iar dacă mergi tu și găsești pe un altul în singurătate, asumă-ți rolul lui Hristos și fii hristofor, adică purtător de Hristos, imită-L pe Hristos și întreabă-l dacă vrea să devină sănătos sau, dacă tu nu ai puterea să-l faci sănătos sau să-i deschizi drumul către un doctor, spune-i o vorbă bună de încurajare, uită-te în ochii lui și fă-l să simtă că are în tine un prieten, că nu este singur, și cu aceasta tot ai făcut o faptă bună.