Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 14 Mai , 2019

Calea, Adevărul şi Viaţa. Rătăcirea mișcării feministe

de Pr. dr. Cristian Stefan

Sub influența unor idei dintre cele mai eronate, care au împins-o într-o gravă criză moral-religioasă, lumea de azi se descoperă tot mai înstrăi­nată de sine și incapabilă să-și asume greșelile. Unul dintre curentele pretins novatoare este și feminismul, căruia omul autointitulat modern îi plătește tribut „cu vârf și îndesat”, chiar dacă, până la un anumit nivel, a fost perceput ca o mișcare gene­roasă de emancipare a femeii de sub tutela unor așa-zise tipare înrobitoare, pe care, istoria, în curgerea ei atât de sinuoasă, le-a imprimat în conștiința umanității și care situau femeia într-un plan inferior în raport cu bărbatul, fie că ne referim la aspectul religios, fie la cel socio-politic.
Cauza majoră care a dus la aceasta stare nefericită a lucrurilor ar fi, din punctul de vedere al militanților fe­minismului, tocmai religia creștină, care ar fi impus femeii un rol secundar în Biserică sau în societate.
Din punct de vedere al teologiei ortodoxe, rolul femeii în Biserică, în fa­milie și în societate, este cât se poate de clar conturat în paginile Sfintei Scripturi. În cartea Facerii se afirmă că Dumnezeu a creat pe om „după chipul Său, făcându-i bărbat și femeie” (Fac. 1,27). Trecând peste delimitările de ordin fiziologic dintre cei doi, Biserica Ortodoxă susține egalitatea deplină a femeii cu bărbatul în ceea ce privește zestrea ontologică – chipul lui Dumnezeu, deopotrivă sălășluitor în amândoi, cât și menirea lor comună de a deveni asemenea Lui.

Lucrul cel mai onorant pe care îl afirmă Biserica Ortodoxă în privința femeii este, fără îndoială, faptul că Întruparea Fiului lui Dumnezeu se datorează acceptării unei reprezentante a genului femeiesc, de a se face părtașă Divinității la actul mântuirii întregii umanități: „Iată, roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Tău” (Luca 1,38). Astfel, Dumnezeu a făcut dintr-o femeie o împreună-lucrătoare a Sa și, totodată, ne-a dăruit pe Mijlocitoarea la tronul Său. Iată cinstea până unde a ridicat creștinismul femeia!
Un alt argument întru susținerea faptului că femeia este cinstită în crești­nism, și cu nimic socotită mai prejos decât bărbatul, este și acela că primele martore ale Învierii au fost femeile mironosițe, cărora Biserica Ortodoxă le-a dedicat, în exclusivitate, cea de a treia Duminică de după Paști.
Este bine de știut că mai presus de diferențierile de ordin fiziologic, cei doi: bărbatul și femeia sunt chemați, în conformitate cu structura lor specifică, la împlinirea întru același ideal – Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel înviat, în Care ”nu mai este parte bărbătească și parte femeiască, pentru că toți sunt una în Hristos Iisus” (Gal. 3,28). Însă aceasta nu vrea să sugereze, nicidecum, anularea lor ca individualități, ci doar afirmă un fapt esențial, și anume că persoana umană nu se poate împlini decât în măsura în care, depășindu-și aspectul trupesc și deci inclusiv și delimitările de natură fiziologică, se regăsește pe sine întru Prototipul său unic – Hristos Cel făcut om.
Așa cum se prezintă azi, feminismul nu este decât o pervertire a rosturilor absolute așezate de Dumnezeu în trupul creației (ex. destrămarea fa­miliei, desfrâu, libertinaj etc.). Dincolo de revolta fără sens împotriva rânduielilor care țin de pronia divină: „omule, cine ești tu, cel ce-I răspunzi lui Dumnezeu împotrivă? Oare plăs­muirea îi va spune plăsmui­torului: De ce m-ai făcut așa?” (Rom. 9,20), mișcarea feministă este, în fond, un orgoliu nemăsurat și una din gravele sminteli ale lumii așa-zis moderne, care vrea să adeverească o cutremu­ră­toare profeție a Sf. Ap. Pavel, care spunea că „va veni vremea când oamenii nu vor mai suferi învățătura sănătoasă, ci – dornici să-și desfăteze auzul - își vor grămădi învățători după poftele lor, și își vor întoarce auzul de la adevăr și se vor abate către basme” (II Timotei 4,3-4).