Calea, Adevărul şi Viaţa. Mirungerea - taină a Bisericii

Botezul se încheie odată cu îmbră­carea proaspătului botezat, în haina albă, la rostirea cuvintelor „Îmbracă-se robul lui Dumnezeu (N) în lumina dreptății”. Însă, după cum Biserica l-a pregătit pe catehumen pentru a fi demn de primirea Sfântului Botez, sau pe nașii acestuia în cazul în care cel botezat este un prunc, tot așa îl pregătește și pentru chemarea sa de creștin.
Biserica Ortodoxă, în canoanele sale referitoare la Botez, menționează faptul că imediat după Botez, celui nou botezat să i se administreze Taina Mirungerii, adică a ungerii cu Sfântul Mir. Biserica veche latină a despărțit aceste taine de inițiere, de intrare în creștinism, însă în primele veacuri, imediat după Botez, cei botezați primeau mirungerea, după care începea Sfânta Liturghie, la care erau și împărtășiți cu Trupul și Sângele Mântuitorului (Origen). Din acest motiv, Biserica Răsăriteană a păstrat această rânduială veche, lăsând cele două Sfinte Taine unite.
Prin Taina Sfântului Botez, se naște omul la viață nouă, o renaștere spiri­tuală, intrând îndreptat și sfințit în Împărăția întemeiată de Hristos. Însă, după cum în viața trupească, biolo­gică, omul abia născut, spre a se întări și a crește, are nevoie de aer, de lumină și de alte mijloace ajutătoare externe, așa și în viața spirituală, imediat după nașterea spirituală, prin Botez, omul are nevoie de puterea darului Sfântului Duh, pentru ca, prin ajutorul Acestuia, nu numai să intre în viața duhovnicească, ci să se întă­rească și să crească continuu în ea.
Această putere spirituală dumneze­iască i se comunică omului, renăscut prin Botez, prin Taina Mirungerii, prin ungerea trupului său cu Sfântul Mir și odată cu rostirea cuvintelor „Pecetea darului Sfântului Duh”, de către săvârșitorul tainei.
Partea vizibilă celor prezenți, a acestei taine, constă în faptul că celui botezat i se miruiesc în semnul Sfintei Cruci anumite părți ale corpului, pronunțându-se în timpul acestui act cuvintele „Pecetea darului Sfântului Duh”.
Botezul este naşterea omului în Hristos, Mirungerea este îmbrăcarea cu veşmântul de lumină necreată al harului Sfântului Duh, iar Împărtă­şirea este hrănirea noastră cu nemu­rirea lui Hristos, prin Trupul şi Sângele Lui. Aşa cum pruncul nu este întrebat dacă voieşte să se nască, să se îmbrace şi să se hrănească, acestea fiind absolut necesare vieţii sale şi fără de care el ar muri cu siguranţă, tot aşa creştinul prunc fiind, se botează din voinţa părinţilor lui, pentru că are nevoie de viaţă veşnică, se îmbracă în veşmântul Duhului, pentru că are nevoie de căldura Duhului Sfânt, şi se hrăneşte cu Trupul lui Hristos. Fără de acestea el ar muri spiritual, iar apartenenţa lui la Trupul lui Hristos ar fi doar declarativă şi nulă duhovniceşte.
Temeiul biblic fundamental pentru succesiunea imediată a Mirungerii (vărsării Duhului Sfânt) după Botez este următorul: „Iar în clipa când Iisus ieşea din apă, Ioan a văzut Duhul lui Dumnezeu venind din cer şi pogo­rându-Se peste Dânsul. Şi glas din cer s-a auzit: Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru care am binevoit”.

Sfânta Taină a Mirungerii este o extensie a Cincizecimii, zi în care Duhul Sfânt s-a pogorât asupra Apostolilor. Prin Mirungere o per­soa­nă devine membru al poporului lui Dumnezeu: mirean (de la slavonul mirĕaninu) sau laic (de la grecescul laos - poporul lui Dumnezeu). Episcopul Kallistos (Ware) de Diokleia explică: „Prin mirungere fiecare mem­bru al Bisericii devine profet, și primește o parte din preoția împără­tească a lui Hristos; toți creștinii deopotrivă, prin mirungere, sunt chemați să acționeze ca martori conștienți ai Adevărului. Iar voi, ungere aveți de la Cel Sfânt și știți toate.” (I Ioan 2:20)