Calea, adevărul și viața. Înțelesul creștin al pocăinței

Sfântul Ioan Botezătorul își sfâr­șea destinul profetic și învăță­toresc prin chemarea la pocăință. După Botezul din Iordan, Mântuitorul Hristos își începea activitatea propovăduind pocăința și vestind Împărăția cerurilor. Despre aceasta va vorbi mereu, sub diferite forme, în decursul celor trei ani de activitate pământească.
Oare ce este pocăința? Ce se înțelege prin pocăință? Și ce este Împărăția cerurilor, în care se intră prin pocăință?
În înțeles creștin, pocăința este încercarea noastră de restaurare, după ce am greșit, de întoarcere la starea cea dintâi, la starea în care eram înainte de a păcătui. Este încercarea noastră de rea­șe­zare în rânduială a sufletului și a vieții noastre, atunci când i-am stricat rânduiala. Este încercarea de reechilibrare după ce ne-am dezechilibrat. Este prevenirea unui proces de despăr­țire de Dumnezeu, prin restau­rarea ființei omenești în frumusețea, în demnitatea, în puritatea cea de la început. Cu alte cuvinte, nu este suficient să rămânem doar la stadiul de a ne tângui pentru păcate, ci trebuie să punem în lucrare îndreptarea noastră.
Pocăința se face, în primul rând, prin smerenie. În grecește cuvântul care numește pocăința este metanoia. De aici, avem și noi în românește, metania. Ce este metania? Este o prosternare la pământ, adică într-un fel o recunoaștere a micimii tale, o recunoaștere a faptului că ai greșit și că te căiești de greșeala ta. Este o coborâre din orgoliu. Numai așa putem să ne îndreptăm greșelile. Numai așa este posibil ca faptele noastre să nu mai fi fost.
Iată ce lucru extraordinar, prin pocăință poți să desființezi un trecut care  te rușinează. Desfiin­țarea se face prin pocăință, iar rezultatul este iertarea.
Astfel că numai prin pocăință se poate intra în Împărăția cerurilor, pe care Mântuitorul o anunța ca fiind foarte aproape, încă de la începutul propovăduirii Sale. El o descoperă ca fiind chiar foarte aproape. În sufletele noastre, în interiorul nostru. „Împă­ră­ția cerurilor este în voi” (Luca 17,21), înlăuntrul vostru. Cură­țiți acest interior și va deveni Împărăție a lui Dumnezeu. Împărăția lui Dumnezeu nu este în afară. Nu este vreo așezare omenească, nici vreo așezare teritorială, socială. Împărăția lui Dumnezeu este stare de spirit, și anume stare de puritate, stare de curăție. Împă­ră­ția cerurilor este în noi. „Împă­răția cerurilor, spune Sf. Apostol Pavel, nu e nici mâncare, nici băutură, ci sfințenie, și pace, și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14, 17).
Împărăția cerurilor este atunci când trăiești în dreptate și iubire, când dreptatea și iubirea sunt temeiurile tale pentru ordinea morală. Împărăția este atunci când te afli în pace. Ce înseamnă acest „a fi în pace”? Înseamnă a fi dincolo de orice contradicție. Când nu mai trăiești în con­tradicții interioare, când ai trecut dincolo de lupta contrariilor din tine. Atunci ești în pace. Și fără îndoială că, atunci când trăiești în sfințenie și în pacea duhului, în pacea inimii, atunci vei avea parte de ceea ce spune  Sfântul Pa­vel, de „bucuria în Duhul Sfânt”. Du­hul Sfânt va sălășlui în tine.
Așadar, să împlinim rânduiala dumnezeiască și să răspundem la chemarea cu care și-a început Mântuitorul propovăduirea: „Po­căiți-vă, că s-a apropiat Îm­părăția cerurilor”. Să ne îngrijim să fim în ea. Ea nu este departe. Este în interiorul nostru. Pe acest interior să-l curățim cu pocăință, ori de câte ori greșim, și harul lui Dumnezeu va fi cu noi, va răspunde chemării noastre, căci așa este scris. Așa ne-a promis Dum­nezeu, iar Dumnezeu se ține de promisiunile Sale.