Calea, Adevărul şi Viaţa. Duminica Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic

În Duminica a 7-a după Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă prăznuiește primul Sinod Ecumenic al lumii creștine, care a avut loc în anul 325 la Niceea, pentru a condamna erezia, adică învățătura greșită, eretică a lui Arie. Sinodul a fost convocat de Sf. Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinților Părinți de atunci, fiind primul împărat creștin din lume (306-337).

Ce este un sinod ecumenic? Este adu­narea tuturor marilor ierarhi ortodocși - episcopi, mitropoliți și patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învățături de credință creștină neclare încă, și de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă și condamnă toate abaterile de credință, străine de învățătura Sfintei Evanghelii și a Sfinților Părinți și exclude din Biserică pe toți ereticii care sfâșie unitatea de credință a Bisericii, simbolizată prin cămașa de in a Domnului, făcută dintr-o sigură bucată, cum se spune în Sfânta Evanghelie: „Cămașa era fără cusătură, de sus țesută în întregime” (Ioan 19, 23).

De ce a avut loc Sinodul I Ecumenic? Care a fost pricina care i-a silit pe Sfin­ții Părinți să se adune la un loc și să apere dreapta credință? Pricina a fost apariția unui mare eretic, pe nume Arie, care învăța pe creștini o credință nouă, zicând că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o ființă cu Tatăl și că a „fost un timp când Fiul nu era”. El numea pe Iisus Hristos „creatură superioară”, „cea dintâi dintre creaturi”. Acest eretic era un preot din Alexandria Egiptului, foarte mândru și neascultător, însă bun predicator, care a trăit în secolele III-IV. Erezia lui s-a răspândit în câțiva ani atât de mult încât rupsese Biserica în două și amenința să se răspândească în tot Imperiul roman de Răsărit și de Apus.
Sfinții Părinți, nemaiputând răbda hulele lui Arie împotriva Mântuitorului și a Preasfintei Treimi, au cerut ajutorul drept credinciosului împărat Constantin cel Mare, ca să contribuie cu puterea sa imperială la liniștirea Bisericii lui Hristos și condamnarea învățăturii lui Arie și a discipolilor săi. Inspirat de Duhul Sfânt, marele împărat creștin a hotărât să organizeze primul Sinod Ecumenic la Niceea în anul 325 pe cheltuiala imperiului, fiind invitați toți marii ierarhi ai Bisericii creștine din Răsărit și din Apus. Astfel au luat parte 318 Sfinți Părinți la care s-a adăugat și o delegație a Papei Silvestru I al Romei, întrucât până în anul 1054, Biserica creștină era una, nedespărțită în două - cea Ortodoxă de Răsărit și cea Romano-Catolică de Apus. De aceea și sinoadele până la dezbinarea Bisericii se numesc „ecumenice”, adică generale, pentru că au luat parte la ele și ierarhi din partea Bisericii Romei.
Sinodul de la Niceea a fost deschis chiar de Sfinții Împărați Constantin și Elena și a durat toată vara. În timpul sinodului, la care a fost de față și ereticul Arie cu ai lui, Sfinții Părinți s-au ostenit mult să-i întoarcă pe eretici la Ortodoxie, însă n-au reușit.

În timpul sinodului cei 318 Sfinți Părinți au aruncat anatema pe ereticul Arie și învățăturile sale hulitoare de Dumnezeu. Părinţii au hotărât că cele Trei Persoane ale Preasfintei Treimi: Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, sunt de o ființă și nedespărțite. Tot la acest Sfânt Sinod s-a întocmit partea întâi a Crezului, primele șapte articole despre Tatăl și Fiul. Ultimele cinci articole, despre Sfântul Duh, aveau să se întocmească la Sinodul II Ecumenic din anul 381. Crezul cuprinde pe scurt dogmele cre­dinței ortodoxe, și se rostește zilnic în biserici și prin casele creștinilor ca o mărturisire a dreptei credințe apostolice.