Biserica Arbore – O simfonie a culorilor

Le-am vizitat prima dată ca student al Conservatorului „George Enescu” din Iași, în numeroase excursii de documentare, însoțiți de un corp profesoral atașat, cu vocația și responsabilitatea de a fi „magistri” pentru discipolii lor. Ce binecuvântare să fi avut în facultate, un distins profesor de Istoria Artei (prof.univ.dr. Ion Solcanu), erudit specializat cu un doctorat în „Pictura interioară și exterioară a mănăstirilor din Moldova din sec. XIV, XV, XVI”! Fiecare revenire mă încarcă de o energie benefică muncii de creație, dar totodată și în demersul meu la catedră, menționând prin exemple și criterii comparative din diferite epoci istorice ale artelor plastice și curentelor artistice, particularitățile ce detașează net cultura și civilizația românească. Cu atât mai mult, cu cât călătoriile de care am avut parte și le-am întreprins în timp (din Spania până în Japonia) m-au ajutat să decantez din fiecare cultură și civilizație, valorile spirituale ce transcend fiecărui popor. Am considerat ani de-a rândul că receptarea picturii Bisericii Arbore poate fi una subiectivă, apropiată, poate simțirilor și trăirilor mele în fața armoniilor cromatice! Am constatat și acum că am rămas cu fiorul primei întâlniri cu pictura interioară, dar și exterioară a bisericii, într-o gamă cromatică parcă mult mai luminoasă decât la alte lăcașe moldave, punând în valoare nuanțe de verde, de albastru azurit, ocru, auriu, tonuri de galben alternate cu umbre de brunuri, de roșu cinabru „totul orchestrat cu o neobișnuită știință a efectelor realizate din suprapunerea tonurilor dar și din alăturarea diferitelor culori. Nu puține sunt cazurile în care, pentru realizarea veșmintelor, pictorul exploatează albul impecabil al suportului din care se decupează volume prin linia modulată a desenului, întărită în zone de umbră, prin glasiuri (pigmentul este aplicat foarte diluat pentru a obține efectul de transparență al glasiurilor colorate). Există atâta armonie cromatică în întreaga pictură, încât aceasta a fost asimilată cu starea de așezare, pe care o dă dominanta de verde, considerată acum specifică picturii de la Arbore.” (Arbore – istorie, artă, restaurare / Corina Popa, Oliviu Boldura).

Se detașează în mod vădit o „simfonie” a culorilor ce se remarcă prin tonurile și nuanțele de verde, rezultate din utilizarea diferitelor compoziții chimice, cum ar fi: „verde malahit, verde artificial de cupru și verde de pământ, la care se adaugă acel verde al proplasmelor obținut din combinația pigmenților ocru, negru, verde.”

Desigur, ca student am învățat alături de colegii mei, în fața monumentului, detaliile prezentate de către profesorul de Istoria Artei, tematica programului iconografic de pe fiecare componentă arhitecturală a edificiului, începând în pictura exterioară, cu absida altarului, al fațadei din sud, al fațadei de vest, peretele nordic pierzând în totalitate stratul pictural. O tratare exhaustivă, chiar și asupra unei singure teme din programul iconografic ar denatura întregul, ansamblu pictural caracte­rizându-se prin unitate și de aceea nici nu o voi face, ci voi îndemna pe fiecare, mai ales artist plastic sau student, că „adevărurile” armoniilor cromatice pot începe pentru fiecare de aici și nu numai. În această primăvară au fost înlăturate schelele din interior și de pe fațada vestică în îndelungatul proces de conservare al peretelui și al stratului pictural. Din nefericire, exteriorul bisericii este marcat de vicisitudinile timpului, de noxele chimice ale industriei, ce afectează strălucirea culorilor, de fisurile din perete (mai ales cel sudic), mai vizibile parcă după fiecare perioadă de timp.

Biserica „Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul” din Arbore a fost ctitorită de hatmanul Luca Arbore, în 1502, ca necropolă familială. În 1541, după cum atestă o inscripție din naos, pictată deasupra ușii, a fost refăcută parțial pictura interioară a bisericii. Cu acest prilej, Ana, fiica lui Arbore cel Bătrân, a numit pe meșterul Dragosin, fiul preotului Coman din Iași, să zugrăvească și pereții exteriori. Valoarea deosebită a acestei picturi, a determinat includerea acestui monument, alături de Voroneț, Humor, Pătrăuț, Moldovița, Sucevița, Sf. Gheorghe din Suceava pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO.

P.S. În acest periplu de trei zile prin Nordul Moldovei am retălmăcit „mesajul” artei românești! Am constatat că au apărut în biserici inscripții de genul „Nu zgâriați pereții!”. La Mănăstirea Sucevița, în pronaos, pe peretele vestic în dreapta ușii de intrare, pe un frumos drapaj în frescă a unui veșmânt funerar, a apărut o nouă inscripție scrijelită, vizibil cu un mesaj afectiv: „Pusy”! Forma și „caracterul” literei sunt grăitoare pentru
„caracterul autorului”.