Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 21 Februarie , 2020

Biblioteca de idei. Viața unui om – istoria unei instituții

de Teodor Ardelean

Sociologii contemporani au concluzionat că cel mai important câștig al oamenilor este „indicele de rela­ție”. Conexiunile cu ceilalți, reverbe­rațiile, rezonanțele, comu­ni­că­rile, comuniunile și toate celelalte elemente ale unui astfel de „rol” aduc împliniri indivizilor înscriși în registrele de perfor­manță, fie că e vorba de instituții academice, fie că ne referim la viața de zi cu zi a fiecăruia.
Mărturisesc public faptul că unele dintre cele mai mari „plăceri gnoseo” le am ca efect al lecturilor textelor rubricii de față. Așa s-a născut și ultima culegere de eseuri publicată la „Școala Ardeleană” a lui Vasile George Dâncu din Cluj-Napoca, la care prefața mi-a fost scrisă de jurna­listul și bibliotecarul sălăjeano-sibian Ion Onuc Nemeș, „Gânduri pentru o… bibliotecă de idei”, coleg de breas­lă și prieten de viață. El face parte din eșalonul de oameni apropiați care îmi urmăresc „mersul” și „realizările” cu o cons­tanță uimitoare. Din aceste rațiuni subiective, m-am simțit chiar obligat să-l „antrenez” într-o astfel de „pecete publicistică”. Cum s-ar spune în grai comun, cine să-mi pre­zinte „înfățișarea” sub formă de pre­față decât un om sincer, prieten adevărat, neprefăcut și care-mi cu­noaște atât de bine chipul.

Efectul a fost împlinitor cu asupra de măsură. Și prietenii lui Onuc
„s-au îmbogățit” cu ideile mele, dar și nu­mărul și calitatea „andrisan­ți­lor” a crescut vertiginos. Iar rela­țiile dintre oamenii de o anumită factură și structură așa sunt. Când unul desco­peră o carte bună, e ca și cum ar avea-o toți, când altul întâlnește o persoană admirabilă, e ca și cum și-ar fi apropriat-o toți cei din grup, chiar dacă „grupul” n-are un statut și un sediu.

Prin decembrie 2019, Ion Onuc Nemeș îmi trimite de la Sibiu cartea semnată de profesorul Ioan-Nicolae Popa „Viața unui om – istoria unui muzeu.
Muzeul et­no­grafic Pamfil Albu din Lupșa”, apărută la Editura Curs. Volumul începe cu „Lista insti­tuțiilor și a persoanelor care au sprijinit editarea cărții, în calitate de prenumeranți”. „Prenumeranți” – ce cuvânt roditor! În vremurile cele aspre, când românii nu beneficiau de niciun fel de ocrotire a autorităților, tot ce se edita (cărți, ziare, reviste, antologii, crestomații etc.) se făcea prin acest sistem în care se numărau dinainte¸ prin contribuții financiare ante-factum, persoanele care vor cumpăra res­pectivul produs cultural. Și domnul profesor Ioan-Nicolae Popa a ținut să reînvie această tradiție ASTRIS­TĂ, acum când viața cultu­rală este… tristă, din cauza hemo­ragiei de fonduri în direcții oculte! Printre „prenumeranți” este, evident, și prietenul Ion Onuc Nemeș („publicist, Sibiu”), alături de alți oameni mari la suflet, preasfințiți, doctori, preoți, manageri, cercetători, învă­ță­tori, juriști, ingineri ș.a.m.d.

Am citit cartea și am descoperit un om uriaș – Pamfil Albu. Dar și un altul, care l-a pus în lumină – profesorul Ioan Chindriș, ieudeanul nostru din Cluj. Iar titlul rămâne ca o pecete adâncă în memoria mea, unde, astfel de oameni, care au făurit instituții, nu trebuie uitați, ci permanent așezați în lumină.