Biblioteca de idei / Unde ne sunt editorialiștii?

Ca „scriitor de ziar”, zis în toate vremu­rile „gazetar” sau „jurnalist”, m-am format în timp, începând cu iulie 1972. Mi s-a imprimat un stil la care mi-e foarte greu să renunț, iar când o fac, am nevoie de exerciții preparative serioase. În calitate de „cititor de ziar”, aplic regula de aur a parcurgerii presei, pe care am găsit-o la cei mai mari analiști contemporani americani și europeni. Încep prin a lectura editorialul. Adică acel articol care dă emblemă și culoare zilei, care sem­nalează vectorul cel mai important al momentului. Indiferent dacă respectivul material gazetăresc este așezat pe prima pagină sau undeva în interior. Sunt mulți cei care trec, urgent, peste aceste texte programatice. Li se pare, probabil, inutil să-și mai însușească o viziune cotidiană a ziarului și trec spre „senzaționalul” din interior.
Acest fel de a consuma informație jurna­listică este de mare folosință în consolidarea cunoașterii. Căci multe dintre articolele de interior cad repede în efemeritate, prin chiar conținutul ce se consumă precum combustibilul unui vehicul în mers. Dar articolele „de fond”, editoria­lele, deoarece își propun o reflectare ex­pli­cită, uneori mai detaliată, alteori programatic așezate pe o suprafață consi­derabilă de realitate, au „șansa” de a stră­bate timpul nelovite de consumul de timp.
Sunt contemporan la Baia Mare cu doi editorialiști de talie: Gheorghe Pârja și Marian Ilea. Primul la „Graiul Maramu­reșului” și al doilea la „Glasul Maramu­reșului”. Gazetari cu nume și scriitori cu renume. Amândoi, exponenți ai menta­lității voievodale maramure­șene. Din Desești și din Ieud. Nu sunt etichete volante. Sunt expresii bine timbrate, care dau gir, notorietate, anvergură și deschi­dere largă. Uneori, editorialele lor sunt atât de importante „pentru Țară”, încât te ia mirarea văzând cum, la probleme presante și chiar dureroase, Bucureștiul doar­me! Două reflectoare care împrăștie o lumină clară în zodia crepusculară, ce ne domină. Două spirite animate de acea clarviziune necesară, ce poate juca rol de trezire. Doamne, ajută-ne cu Lumina Ta! Doamne, ajută-ne prin luminătorii ce-și ard destinele pe rugul cel aprins! Căci luminătorii de serviciu par a nu mai fi la post.

P.S. Dar cel mai interesant element din această relație dialectică între edito-rialiștii cotidianelor băimărene vine de la faptul că Gheorghe Pârja și Marian Ilea se întâlnesc în fiecare dimineață la o cafea, pe o terasă din vecinătățile lor. Unde își deapănă, atât plusul inclus în mesajele încredințate zilnic tiparului, cât și surplusul ce încă n-a încăput în cuvinte. E o relație superbă pe care gazetarul rândurilor de față, cu simpatie și admirație, o salută!