Biblioteca de idei. Satul – ca o „cetate de scăpare”!

La fiecare dintre cele 12 seminții ale lui Israel exista câte o „cetate de scăpare”, în care puteau să beneficieze de „accesibilitate și acceptabilitate” cei care au săvârșit fapte incriminabile fără premeditare sau care își puteau ispăși pedepsele primite în regim de oarecare libertate. Datorită marilor influențe asupra altor sisteme de civilizație, pe care po­porul ales al lui Dumnezeu le-a exercitat în decursul veacurilor, ideea de „cetate de scăpare” a devenit sintagmă definitorie pentru situații de criză existențială sau culturală. Spre exemplu, astăzi Europa este o astfel de „cetate” pentru mulți dintre „fiii necăjiți” ai Planetei Pământ în căutare de refugii mai bune în comparație cu situația lor reală (africani, afgani, sirieni etc.).

Odată cu revoluția industrială, a devenit firesc fenomenul de migrare în masă dinspre sate spre orașe, ceea ce, în mintea acelor oameni, a fost similar cu o „salvare”. Acolo unde ritmurile au fost acceptabile, lucrurile au decurs relativ armonios, dar, de regulă, astfel de situații de mobi­litate socială au generat multe drame, de diferite formule, mai ales de mentalitate.

În zilele noastre, „urbanismul” se poate lăuda că a biruit lumea. O „biruință” nesănătoasă, deoarece aglomerațiile orășenești au determinat și înstrăinări, dezaxări sau deteriorări, care au degradat viața socială și culturală. Dacă în sate oamenii trăiau după rigori seculare, în care planul moral ținea în frâu „ieșirile patologice”, la orașe, în formulele diverse de „imperii” ale așa-ziselor libertăți și în formate inedite, au proliferat „stările” de promiscuitate, dege­ne­rescență, maleficiență etc., concretizate în violențe, crime, droguri, corupție ș.a.m.d.

Acest mic excurs diacronic era necesar pentru a așeza „în ramă”, la loc de cinste, satul românesc, așa cum este el în realitate, cu reușite sau cu dureri.

Simt că fenomenul reîntoarcerii la origini, al „venirii acasă”, al căutării baștinei, al cardinalizării obârșiei… este real și este mai accentuat la tineri. Cunosc zeci de cazuri, despre multe am și scris la vremea potrivită, și mă aștept ca în scurt timp această „cazuistică majoră” să determine minimul de masă critică, spre a face schimbarea. Este preferabil să întreținem focul vetrei strămo­șești decât să venim peste câțiva ani cu echipe savante spre a „cerceta cenușa”. Nu se vor putea salva sate întregi, deoarece spiritul hermesian este prezent la ni­vel global. Dar vom reuși măcar să facem din casele cele vechi modele noi, în care „tra­dițiile” să mărturisească frumos chiar ce este cu adevărat de folos vieții omului cumpătat, neînrobit acestui zeu întristător de dominant.

Altfel spus, cel puțin pentru o parte a lumii în care satul a constituit multe secole structura de habitare cea mai potrivită, a venit ziua „întoarcerilor spre sine”. Un „sine” care înseamnă, în fapt, și singura „cetate de scăpare” într-o lume fără ax moral, fără suflet viu și fără spirit sănătos.