Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Marţi , 7 Mai , 2013

Biblioteca de idei / Principiul lui Moise

de Teodor Ardelean

În majoritatea lor, creştinii ştiu ce înseamnă „legile lui Moise” sau „poruncile lui Moise”. Acest mare conducător al „poporului ales” a avut privilegiul de a primi direct de la Dumnezeu, pe Muntele Sinai, „poruncile vieţuirii”, pe care le-a înscris pe „tablele legii” şi le-a prezentat „Poporului lui Israel”. De asemenea, este cunoscut şi faptul că primele cinci cărţi ale Sfintelor Scripturi (Biblia), numite în tradiţia ebraică Tora, au fost scrise de către Marele Profet, Moise, punând prin aceasta bazele celei mai mari şi mai importante lucrări din istoria umanităţii.

 

Ce se ştie mult mai puţin e „principiul lui Moise”. Este vorba de formularea interdicţiei pentru „călăuzitorul” Moise de a „vedea” teritoriile promise – Ţara Canaanului. Numit mereu „pământ al făgăduinţei”, acest „perimetru istoric” promis „fiilor lui Israel” i-a fost interzis lui Moise, din „raţiuni divine”. Această chestiune a fost denominată în timp drept „principiul lui Moise”. Adică, ai drept de a conduce o „mulţime de oameni” spre un „ţel”, dar nu beneficiezi şi de o „răsplată personală” pentru această „lucrare de călăuzire”, dimpotrivă, trebuie să ştii din vreme că nu „te vei înfrupta” cu aceasta „dorinţă” de a vedea „Ţara făgăduinţei”!

 

Este exact opusul vorbei latine „non licet bovi quod licet Iovi” (Nu se permite boului ce se permite lui Jupiter). Căci, în fapt, potrivit „principiului lui Moise” nu se permite „conducătorului” ce se permite „omului de rând”! „Raţiunile superioare” pot genera un „traseu de probă” pentru un „popor” şi dacă acest lucru va fi o „izbândă”, poporul are dreptul „să se înfrupte” din „darul cel de sus”, din „darul divin”, pe când „conducătorul”, Nu!

În consecinţă, dacă ne este de mare folos tuturor să ştim „cele zece porunci” ale lui Moise, să nu uităm nici de „principiul lui Moise”, mai ales cei care avem privilegiul de a îndeplini, temporar, roluri şi rosturi de „conducere” a unor „mulţimi” de oameni, mai mici sau mai mari.

Cu cât mai „mari”, cu atât mai important dacă acest „principiu” este cunoscut, este acceptat, este respectat.