Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Vineri , 4 Aprilie , 2014

Biblioteca de idei / Prin vremuri şi peste vremuri

de Teodor Ardelean

Nu sunt regalist, dar iubesc Regalitatea. Ştiu istoria, dar o şi învăţ din mers. Iar o idee „din mers” îmi şopteşte că „dintr-un anumit unghi vedere” istoria postdecembristă a României începe cu 18 ianuarie 1990, moment în care Regalitatea Română, prin vizita Principesei Moştenitoare Margareta la Bucureşti, s-a reîntâlnit cu Istoria Românilor. O istorie tumultoasă şi tulburătoare, plină de protuberanţe, nereuşite şi dureri, dar şi cu rezerve de „balsam epocal”, provenite exact din direcţia monarhică, Casa Regală a României.

Un moment cu adevărat istoric s-a consumat recent la Vişeul de Sus. S-au întâlnit şi au fost „alături” reprezentanţii nobilităţii maramureşene, care constituie în fapt cea mai veche formulă românească de genealogie nobiliară şi nobilitară, cu cel al Regalităţii Române, Alteţa Sa Regală Principele Radu.

S-a deschis oficial spre lume şi spre viitor un Aşezământ istoric - CASA NOBILIMII MARAMUREŞENE. Se ştie că regalităţile pot certifica şi notabilităţile, dar şi nobilităţile.

 

Dacă nobilii din Maramureş se bucură de păstrarea actelor oficiale prin care Regalitatea maghiară le-a pecetluit o existenţă distinsă şi distinctă, pentru merite istorice considerabile, atunci prezenţa exponenţilor Regalităţii Române, ai Casei Regale Române vine ca un semn providenţial de consacrare şi binecuvântare, de autentificare şi certificare pentru o formulă genealogic nobiliară de cea mai mare valoare istorică prin vremuri şi peste vremuri. „Vreme vine, vreme trece”, iar noi românii căutăm în vremuri exact ceea ce poate fi preţuit prin nevremuire!