Bdul Traian, Bloc 23, Ap. 9
Baia Mare, România
0362-401.331; 0362-401.332
office@gazetademaramures.ro
Luni , 3 Iunie , 2019

Biblioteca de idei. Mitropolitul meu* (I)

de Teodor Ardelean

A scrie concret și corect despre un ie­rarh preaiubit al Bisericii Tale și al Neamului Tău este o misiune foarte onorabilă, dar și dificilă. Prima dificultate este de ordin teoretic. Se consideră că textele de tip „laudatio-admiratio-veneratio” nu sunt potrivite cu structura și statura unui om dedicat total lui Dumnezeu și credinței. Împărtășesc și eu concepția că dacă între oameni putem folosi aprecieri comparative și epitetice, spre a evidenția o trăsătură sau o dimensiune elocventă a acestora, când e vorba de relația cu Creatorul, „înfloriturile omenești” sunt superflue și necuvenite. El, Judecătorul nostru, nu are nevoie de „prezentări curriculare”, întrucât în sistemul memoriei divine sunt stocate și sistematizate toate informațiile relevante.
Dincolo de această realitate indica­tivă, ce nu poate fi contestată de „lăudători”, „admiratori” sau „vene­ratori”, care
și-au găsit menirea în această direcție, decât cu prețul devoalării unor scopuri ascunse de tipul „corupției adusă onoarei”, se află totuși o zonă herme­neutic-axio­logică cu vectorii de sens total inver­sați, în vremuri în care direcționalele de viață sunt extrem de confuze, când orientarea nu ține cont, nici de orient și nici de forța răsăritului, în existența noastră terestro-celestă a apela la cardinalități devine chiar o chestiune salvatoare. Toate popoarele și-au cultivat „eroii” pentru a pune în operă puterea exemplului și a consolida contemporaneitatea, atunci când aceas­ta se manifesta pe coordonatele decli­nului. Și noi, românii, ne găsim, în acești ani, în plină și vizibilă deteriorare a ființei naționale. Spre a încerca o ieșire de salvare, trebuie să ne găsim oameni referențiali, neloviți de tentații și pasiuni diavolești, iar cei mai la îndemână exponenți, potrivit aplicației sociale a principiului vase­lor comunicante, sunt chiar cei din categoria umană a „rugătorilor pentru ceilalți”.

Călugării din mănăstiri, duhovnicii fideli adevăratei înduhovniciri ome­nești, ierarhii care-și consacră întreaga ener­gie, nu pentru a dobândi bunăstare de sine, ci pentru a păstra integritatea „turmei păsto­rite”, în aceste vremuri, în care, nu doar „lupii” atentează asupra inte­grității unei comunități de credință, ci asistăm la fracturări și permutări vectoriale de genul deviației magnetice te­restre din geofizică. S-a ajuns până într-acolo, încât apostolii cauzelor întunecate să ni se insinueze în suflet pe canale de lumină, s-a atins fibra dum­nezeiască din oameni prin pervertiri bine stilizate sau cosmetizate, s-au denaturat cele mai multe dintre verti­calități (familia, echilibrul, demnitatea, cumințenia, onoarea ș.a.m.d.)…
În fața acestui adevărat uragan al răului, ce devorează chiar și fibra intimă a binelui (!cât mai este!), singura atitudine este tot cea de… Orientare! Să ne găsim reperele de cardinalitate spiri­tuală și morală, să ne identificăm „munții” spre care să putem privi cu adevărat „înălțător”, să ne resădim în suflete, nu doar remediile pentru dureri naturale, ci și pe cele pentru „suferințe naționale”. La această situație „privea” și marele cărturar român George Coșbuc, atunci când scria că „Sunt suflet în sufletul neamului meu / Şi-i cânt bucuria şi-amarul / În ranele tale durutul sunt eu, / Şi-otrava deodată cu tine o beu / Când soarta-ţi întinde paharul…”.

Și soarta într-adevăr ne „întinde” acest „pahar”, în care ni se spune răspicat, nu doar că nu e nicio „otravă”, ci chiar (!cul­mea!), că otrăvurile sunt de fo­los!!! În această situație este imposibil să nu lăudăm evidențele, să nu admi­răm prezențele active pozitive și să nu venerăm pe acei oameni de lângă noi, care și-au stabilit bine țintele și și-au consumat viețile pe acest adevărat altar al binelui social. E și cazul de față, în care ni se oferă evenimențial ocazia ­de a-l sărbători prin „cuvinte potri­vite” pe Ierarhul Andrei, Mitropolitul Nostru, la împlinirea vârstei de 70 de ani.

Consider că împrejurarea este „feri­cită”, deoarece în aceste zile în care noi, o mână de oameni, ne-am hotărât să cinstim o „bornă” pămân­tească, adu­nând buchete frumoase de vorbe alese, se împlinesc o sută de ani de la plecarea în veșnicii a lui Badea George de Băsești, cel mai important exponent al Țării Sale, ajuns în vârful unei sfinte ierarhii națio­nale, formate pentru a marca uriașul moment al Unirii Tuturor Românilor. Iar, de atunci, această Țară a Codrului n-a mai putut prenumăra un bărbat atât de destoinic și dedicat, dinamic și bine-orientat, precum Înalt preasfințitul ANDREI ANDREI­CUȚ, Mitropolitul Clujului, Mara­mu­reșului și Sălajului.
(va urma)

Studiu de tip Laudatio, publicat în volumul „Mitropolitul Andrei – Păstorul blând al Transilvaniei
euharistice”, vol. I – „Cuvinte omagiale” (24 ianuarie 2019)